Date generale
Municipiul Olteniţa se află în extremitatea de Sud-Sud Est a României, în provincia istoricã Muntenia, în Sud-Vestul judeţului Călăraşi, pe partea stângã a fluviului Dunărea, în aval de confluenţa cu râul Argeş, la 5-15 m altitudine, la intersecţia paralelei de 44°05’12” latitudine nordică cu meridianul de 26°38’12” longitudine estică, la 60 km Sud-Est de capitala ţării – municipiul Bucureşti. De la prima recenzare, efectuatã în 1853, şi pânã în prezent, populaţia Olteniţei a cunoscut o permanentã creştere, cu mici scãderi înregistrate la recensãmintele din anii 1948, 2002 şi 2011. Astfel, în 1853 erau 750 de loc., în 1898 = 4 727 loc., în 1912 = 6 574 persoane, în 1930 = 10 389 suflete, în 1948 = 10 284 loc., în 1956 = 14 111 loc., în 1966 = 18 623 loc., în 1977 = 24 318 loc., 1992 = 31 821 loc., 2002 = 27 213 loc. şi 2011 = 24 822 loc. La 1 ian. 2019, populaţia municipiului Olteniţa numãra 27 355 loc., din care 13 053 loc. de sex masc. şi 14 302 fem. Supr. municipiului: 103,5 km2, din care 11,8 km2 în intravilan; densitatea: 2 318 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 24 822 loc., 21 025 de persoane erau români (84,7%), 1 398 rromi (5,6%), 78 turci (0,3%) şi 2 321 loc. (9,4%) aparţineau altor etnii (maghiari, ruşi-lipoveni, bulgari ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 22 280 de ortodocşi (89,8%), 107 musulmani (0,4%) şi 2 435 loc. (9,8%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, penticostali, romano-catolici, martorii lui Iehova ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Municipiul Olteniţa este unul dintre principalele porturi fluviale dunãrene, un important nod rutier şi punct final de cale feratã ce-l leagã cu capitala ţãrii. Economia Olteniţei este dominatã de Şantierul naval, în cadrul cãruia se executã lucrãri de construire şi de reparaţii de nave fluviale pentru cãlãtori, de motonave, remorchere, şlepuri, iahturi, drãgi ş.a., iar nenumãratele firme produc o gamã variatã de produse, ca de pildã piese turnate din fontã şi oţel, mobilã, confecţii textile şi metalice, prefabricate din beton, preparate din carne şi lapte, conserve, zahãr, nutreţuri concentrate pentru animale ş.a. La Olteniţa funcţioneazã un muzeu de arheologie şi istorie, numit Muzeul civilizaţiei Gumelniţa, adãpostit într-o clãdire construitã în anii 1925-1926 dupã planul arhitectului Ion Cernescu, declaratã monument istoric, înfiinţat şi inaugurat în 1957 pe baza unei colecţii alcãtuitã din 902 piese de arheologie aparţinând lui Barbu Ionescu. Muzeul a fost reorganizat în 1968, în prezent posedând peste 16 000 de piese de arheologie, istorie, numismaticã ş.a. Un alt obiectiv îl reprezintã Muzeul municipal de artã, inaugurat în 1999.
Istoric
În arealul municipiului Olteniţa, la circa 3 km de centrul oraşului, pe movila Gumelniţa, au fost descoperite (în 1925 şi 1960) vestigiile uneia dintre cele mai vechi aşezãri eneolitice (ultima subdiviziune a epocii neolitice) din România, datând din mileniul 4 î.Hr., extinsã pe circa 2 ha, cu mai multe niveluri de locuire. Specific acestei culturi arheolgice, numitã cultura Gumelniţa, sunt locuinţele de suprafaţã, cu pereţii pictaţi sau ornamentaţi cu motive spiralate-meandrice în relief. La aceastã culturã se mai remarcã bogãţia şi varietatea uneltelor şi armelor executate din piatrã şlefuitã sau din cupru (topoare, rãzuitoare, lame, vârfuri de lance şi de sãgeţi, dãlţi, râşniţe, sãpãligi, împungãtoare din aramã ş.a.), precum şi unele podoabe din cupru sau din aur. Nota dominantã a culturii Gumelniţa este datã, însã, de vasele ceramice cu forme elegante (vase înalte cu gât dublu, castroane tronconice cu buza înaltã, strãchini larg deschise cu buza întoarsã spre interior, vase de provizii cu corp cilindric şi fund tronconic etc.), modelate cu mâna, arse oxidant, la rece, decorate cu motive spiralice-meandrice, realizate prin incizie sau excizie şi pictate (picturã albã şi picturã sgrafitatã) cu motive geometrice (spirale simple sau conjugate, brâuri alveolare, unghiuri, forme asemãnãtoare cu tabla de şah etc.). Foarte bine reprezentatã este plastica antropomorfã (figurine feminine sau perechi, din teracotã, idoli, figurine cu vas pe cap) şi zoomorfe (bovine, pãsãri etc.). Specialiştii presupun cã în timpul Imperiului Roman pe teritoriul actual al Olteniţei a existat o fortãreaţã, numitã Constantiniana Daphne, construitã de împãratul Constantin cel Mare vizavi de cetatea Transmarisca, situatã pe teritoriul actualului oraş bulgãresc Turtucaia/Tutrakan, ambele fortificaţii realizate pentru întãrirea limesului dunãrean (lanţ de fortificaţii construit la graniţele Imperiului Roman pentru a stãvili atacurile barbarilor). Sãpãturile arheologice din arealul oraşului Olteniţa au mai scos la ivealã obiecte de podoabã, tezaure monetare ş.a. datând din perioada feudalã. Localitatea apare menţionatã documentar pentru prima oarã într-un act emis de domnul Neagoe Basarab la 13 aprilie 1515, iar apoi într-un hrisov emis de domnul Radu de la Afumaţi la 1 iunie 1526. La 23 aprilie 1853, Olteniţa a fost recunoscutã oficial ca “oraş slobod” în care locuiau 750 de suflete, iar la 24 octombrie 1997 oraşul a fost trecut în categoria municipiilor.
Monumente
Biserica “Sfântul Nicolae”, de mari dimensiuni (31,80 m lungime şi 12,20 m lãţime) a fost construitã în anii 1855-1858, cu un pridvor închis, deasupra cãruia se aflã turnul clopotniţã, de formã pãtratã, de 25 m înãlţime; biserica a fost declaratã monument istoric în anul 2004; biserica “Înãlţarea Domnului” sau Biserica Eroilor (23 m lungime, 8 m lãţime şi 18 m înãlţime) a fost construitã în anii 1937-1938 dupã planul arhitectei Henriette Delavrancea-Gibory (fiica scriitorului Barbu Ştefãnescu Delavrancea şi sora pianistei Cella Delavrancea), cu picturi murale interioare executate în ulei de C. Cãlinescu, în 1939, restaurate în 1977-1978 de N. Samoilã şi în 2006 de Ion Nichita. Biserica are un pridvor închis de dimensiuni mari. Cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, a provocat avarierea gravã a turlei mari, care a fost reparatã şi consolidatã în 1978. Biserica a fost supusã unor lucrãri de renovare în anii 2005-2006; biserica “Sfânta Cuvioasã Parascheva” (1947); clãdirea fostului Tribunal (azi adãposteşte Muzeul civilizaţiei Gumelniţa) construitã în 1925-1926 dupã planul arhitectului Ion Cernescu, declaratã monument istoric; Turnul de apã (secolul 20); clãdirea liceului (1919); casa Bãrbulescu (începutul secoluli 20); Hotelul “Victoria” (1900) ş.a.