Marghita

Date generale

Municipiul Marghita se află în Nord-Vestul României, în partea de Nord a judeţului Bihor, în zona de contact a Câmpiei Barcăului cu Dealurile Viişoarei, pe dreapta râului Barcãu, la confluenţa acestuia cu râul Eger, la 130-140 m altitudine, la intersecţia paralelei de 47°20’30” latitudine nordică cu meridianul de 22°19’50” longitudine estică, la 57 km Nord-Est de municipiul Oradea şi la 30 km Est de graniţa cu Ungaria; 17 754 loc. (1 ian. 2019), din care 8 563 loc. de sex masc. şi 9 191 fem. Supr.: 83,7 km2, din care 2,9 km2 în intravilan; densitatea: 6 122 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din cei 15 770 loc., 7 789 de persoane erau români (49,4%), 6 349 maghiari (40,3%), 879 rromi (5,6%) şi 753 loc. (4,7%) aparţineau altor etnii (slovaci, germani, turci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 6 786 ortodocşi (43,0%), 4 368 reformaţi (27,7%), 2 004 romano-catolici (12,7%), 718 greco-catolici (4,6%), 451 (2,9%) şi 1 443 loc. (9,1%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, martorii lui Iehova, creştini după evanghelie, evanghelişti, unitarieni ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Marghita este un principal nod rutier al judeţului Bihor şi dispune de o staţie de cale feratã. Economia oraşului se bazeazã pe exploatarea petrolului şi argilei, pe producţia de maşini-unelte, de piese de schimb pentru automobile, de mobilã, de confecţii, încãlţãminte, de articole de marochinãrie şi de voiaj, de bãuturi rãcoritoare ş.a. Marghita este, totodatã, un important centru pomi-viticol şi o valoroasã staţiune balneoclimatericã sezonierã, de interes local, cu izvoare de ape minerale bicarbonatate, clorurate, sodice, hipertermale (temperatura apei acestor izvoare este de circa 64 de grade Celsius) indicate în tratarea unor deficienţe ale aparatului locomotor (devieri ale membrelor inferioare şi ale coloanei vertebrale, hiperlaxitate capsulo-ligamentarã şi musculo-articularã) şi a unor tulburãri funcţionale genitale la femei, pe fond hiporeactiv, ale unor stãri prepuberale la copii ş.a. Muncicipiul Mraghita dispune de parcuri şi spaţii verzi extinse pe circa 7 ha.

Istoric

În arealul municipiului Marghita au fost descoperite vestigii din epocile Neoliticã, Bronzului şi Fierului. La începutul secolului 13, când localitatea apare menţionatã documentar pentru prima oarã în 1216, cu toponimul Villa Margneta, aşezarea era formatã din circa 40 de gospodãrii cu populaţie mixtã, românã şi maghiarã. În anul 1241, Marghita a fost jefuitã şi distrusã în mare parte de invazia mongolã, dar s-a refãcut ulterior. În Evul Mediu, localitatea era cunoscutã ca un centru meşteşugãresc (cismari, olari, fierari, croitori ş.a.) în care sãptãmânal se ţineau târguri de mãrfuri şi animale. În anul 1823, Marghita a fost distrusã în proporţie de circa 50% de un violent incendiu, dupã care ulterior s-au reconstruit toate locuinţele mistuite de incendiu. Ocupatã de Ungaria horthystã în urma Dictatului fascist de la Viena din 30 august 1940, aşezarea ruralã Marghita din acea vreme a fost eliberatã de armatele române la 20 octombrie 1944. La 27 octombrie 1967, comuna Marghita a fost trecutã în categoria oraşelor, iar la 23 decembrie 2003 oraşul Marghita a fost declarat municipiu, având în subordine administrativã localitãţile componente Cheţ şi Ghenetea.

Monumente

Bisericile romano-catolice “Sfânta Maria” (1772) şi “Sfânta Margareta” (1993-2000); biserica reformatã-calvinã (secolele 16-17); biserica ortodoxã cu hramul “Naşterea Sfântului Ioan Botezãtorul” (1937); biserica greco-catolicã “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, sfinţitã la 7 septembrie 2003; biserica ortodoxã cu hramul “Sfânta Cuvioasã Parascheva” (1990-2018, sfinţitã la 21 oct. 2018); castelul “Csáky” (secolul 18), demolat în anii ’50 ai sec. 20, pe locul lui construindu-se clãdirea Primãriei.