Date generale
Oraşul Solca se află în extremitatea de Nord Est a României, în provincia istorică Bucovina, în partea central-nordică a judeţului Suceava, în mica depresiune omonimă, la 522 m alt., în zona de contact a prelungirilor Obcinei Mari cu Podişul Sucevei, pe cursul superior al râului Solca (afluent drept al râului Suceava), la intersecţia paralelei de 47°42’09” latitudine nordică cu meridianul de 25°49’54” longitudine estică, la 46 km Vest-Nord Vest de municipiul Suceava. Din punct de vedere demografic, Solca face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 2 632 loc. (1 ian. 2019), din care 1 304 loc. de sex masc. şi 1 328 fem. Supr.: 64,6 km2, din care 7,3 km2 în intravilan; densitatea: 361 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 2 188 loc., 2 098 de persoane (95,9%) erau români, 31 rromi (1,4%) şi 59 loc. (2,7%) aparţineau altor etnii (germani ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 1 914 ortodocşi (87,5%), 115 penticostali (5,3%), 53 romano-catolici (2,4%) şi 106 loc. (4,8%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, baptişti, greco-catolici, musulmani ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Nod rutier. Exploatarea şi prelucrarea lemnului (cherestea). Pãdurile ocupã o suprafaţã de 6 820 ha. Producţie de piese de schimb pentru ind. constr. de maşini. Fabrica de bere Solca, înfiinţatã în anul 1789, modernizatã în anii 1954, 1965-1966 şi 1984, a fost dezafectatã în anul 1997 şi distrusã pânã în anul 2004. Cu toate cã aceastã fabricã a dispãrut, gustul produselor ei, apreciat atât în România, cât şi în Europa, timp de 128 de ani, persistã şi în prezent datoritã Fabricii de bere “Bermus” din Suceava, înfiinţatã în anul 1990, care a preluat procedeul clasic de fabricare a berii de la Solca (folosirea malţului şi a hameiului natural sub formã de peleţi), producând mai multe varietãţi de bere, ca de pildã Bermus, Solca, Suceava şi Cãlimani. Muzeu etnografic, inaugurat în anul 1971, adãpostit în casa Savetei Cotrubaş, care dateazã din anul 1670, casã declaratã monument de arhitecturã. Casa de Culturã “Victor Vasilescu”; Biblioteca publicã “Ilie E. Torouţiu”, înfiinţatã în anul 1953, azi cu peste 25 000 de volume. În anul 1876, doctorul evreu Hermann Poras (n. 1835 – m. 1899) a întemeiat Sanatoriul balnear pentru boli de plãmâni şi Institutul de Hidroterapie din Solca, al cãrui director a fost. În clãdirea acestuia a funcţionat un sanatoriu T.B.C., trasformat în spital de pneumologie în anul 2003, apoi desfiinţat în 2011 şi amenajat pentru un cãmin de bãtrâni. În prezent se fac eforturi pentru reînfiinţarea Sanatoriului T.B.C. la Solca. Localitatea Solca dispune de factori balneari importanţi (izvoare cu ape minerale cloruro-sodice, sulfatate, calcice şi climat de depresiune, tonic stimulant, cu aer curat, lipsit de praf şi alergeni, bogat în ozon), fapt ce a determinat ca în anul 1866 sã fie declaratã staţiune balneoclimaterică, cu stabilimente şi instalaţii pentru tratament, dar acestea au fost distruse în timpul Primului Război Mondial şi nu au mai fost refăcute. La Solca existã două parcuri: Parcul balnear, numit şi Grãdina de varã (5 ha), întemeiat de doctorul Hermann Poras în a doua jumãtate a secolului 19, cu puieţi de arbori predominat din rãşinoase, azi în stare de degradare, şi un Parc central unde se aflã Monumentul eroilor şi Monumentul “Halba de bere”.
Istoric
Aşezarea Solca apare menţionată ca sat, prima oară, la 15 ian. 1418, într-un act emis de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, iar apoi este consemnată într-un hrisov din 8 aug. 1461, în care Ştefan cel Mare “întărea satul Solca lui Ivul şi soţiei sale Cerna”. În 1502, satul Solca a fost cumpărat de către portarul Sucevei, Luca Arbore, iar în 1598, satul Solca a fost cumpărat de către Mitropolitul Moldovei, Gheorghe Movilă, de la Udrea Chiorul şi dăruit mănăstirii Suceviţa, “împreună cu moara, biserica şi tot ce avea satul întrânsul”. În 1612, Ştefan II Tomşa, domn al Moldovei (în perioadele 20 nov. 1611 – 22 nov. 1615 şi sept. 1621 – aug. 1623) a anulat dania făcută de Gheorghe Movilă mănăstirii Suceviţa, răscumpărând satul în schimbul a 700 de galbeni, o cupă de argint, două fălci de vie la Cotnari şi satul Stănileşti cu 22 de familii de rromi, pentru a întemeia aici o mănăstire de călugări. În 1775, Bucovina de Nord (inclusiv Solca) a fost anexată de Austria prin actul de la Palamuta, pe Nistru, şi inclusă acesteia prin Tratatul de Pace de la Şiştov din 1791, şi o dată cu aceasta au început să se stabilească aici mai multe familii de germani, poloni, slovaci, ruteni, evrei ş.a. În 1869, Solca a căpătat statutul de târg, iar în 1926 a fost declarată comună urbană (oraş). Până la 2 apr. 2007, oraşul Solca a avut în subordine ad-tivă satul Poieni-Solca, sat care la acea dată a fost trecut în categoria comunelor.
Monumente
Biserica mănăstirii Solca, având hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, declarată monument istoric în anul 2004, este ctitoria domnului Moldovei, Ştefan II Tomşa, din perioada 13 mai 1612 – 18 oct. 1614. Complexul monahal a fost terminat în anii 1622-1623, o dată cu finalizarea zidului de incintă (gros de 2 m), străjuit de cele patru turnuri de apărare de la colţuri, a chiliilor, stăreţiei şi alte anexe. Ansamblul monastic a fost sfinţit în anul 1623 de Anastasie Crimca, mitropolitul Moldovei. Mănăstirea Solca a funcţionat până la 29 apr. 1785, când a fost desfiinţată de autorităţile austriece şi reînfiinţată în 1997. Biserica a funcţionat ca biserică de mir până la reînfiinţarea mănăstirii la 29 iun. 1997 şi a fost restaurată în anii 1901–1902, sub coordonarea arhitectului austriac Karl Adolf Romstorfer, şi în perioada 1985–1990 (resfinţită la 29 iun. 1997); biserica romano-catolică având hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafael”, ctitorie a comunităţii germane din anul 1868; casa Savetei Cotrubaş (1670), declarată monument de arhitectură, adăposteşte azi Muzeul etnografic; hanul Solca (sec. 19).