Date generale
Oraşul Titu se află în partea de Sud a României, în provincia istorică Muntenia, în zona de Sud a judeţului Dâmboviţa, în Câmpia Titu, la 140-150 m altitudine, pe stânga văii Şuţa de pe interfluviul Argeş – Dâmboviţa, la intersecţia paralelei de 44°39’44” latitudine nordicã cu meridianul de 25°34’25” longitudine esticã, la 34 km Sud de municipiul Târgovişte şi 52 km Nord Vest de capitala ţãrii, municipiul Bucureşti. Din punct de vedere demografic, Titu face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 10 231 loc. (1 ian. 2019), din care 4 932 loc. de sex masc. şi 5 299 fem. Supr.: 42,5 km2, din care 16,0 km2 în intravilan; densitatea: 639 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 9 658 de loc., 8 973 de persoane erau români (92,9%), 332 rromi (3,4%) şi 353 loc. (3,7%) aparţineau altor etnii (italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 9 139 de ortodocşi (94,6%), 93 penticostali (1,0%) şi 426 loc. (4,4%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, creştini dupã evanghelie, romano-catolici, evanghelişti, musulmani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Important nod feroviar la intersecţia liniei de cale feratã Bucureşti – Chitila – Titu – Gãeşti – Piteşti cu linia Titu – Nucet – Târgovişte – Teiş – Pucioasa – Pietroşiţa, cu o gară inaugurată la 13 sept. 1872. Nod rutier. Exploatãri de petrol şi de balast. Producţie de piese atuto, de aparate electrocasnice, de confecţii textile, de tricotaje, de ţesături, de instrumente muzicale, de plăci, folii şi tuburi din material plastic şi de produse alimentare. Centru de testare a automobilelor „Dacia” şi „Renault”, inaugurat în sept. 2010. Abator de păsări. Ferme de creştere a bovinelor, porcinelor şi păsărilor. Siloz de cereale. Casă de cultură (1934), cu 174 de locuri, reabilitată în anul 2011 şi inaugurată la 6 dec. 2011. Centru Cultural la nivel european, aflat în construcţie din anul 2018. Bibliotecă publică, înfiinţată în anul 1957, azi cu peste 30 000 de volume. Cinci fântâni arteziene. In parcul oraşului Titu are loc anual, din anul 2016, Tabăra naţională de sculptură în piatră “Vasile Blendea”, cu participarea unor membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, ale căror opere rămân să înfrumuseţeze acest parc.
Istoric
Aşezarea apare menţionată documentar, prima oară, la 30 mai 1635 într-un hrisov al domnului Ţării Româneşti, Matei Basarab, prin care acesta “întărea stăpânirea logofătului Stoica din Titui peste moşia Voineşti”, iar într-un act din 1832 este consemnat faptul că, după decăderea târgului Potlogi, a luat fiinţă târgul de la Titu. La sfârşitul secolului 19, Titu era o comună rurală, alcătuită din satele Titu, Atârnaţi, Codreanu, Dâmbovicioara, Fusea, Hagioaica, Mărunţişu şi Plopu, în care locuiau 1 606 persoane şi în care existau patru biserici, două şcoli şi o moară cu aburi. În acea perioadă, în apropiere de Titu exista şi comuna Cornetu, formată din satele Cornetu (atestat documentar la 3 iulie 1645) şi Boteni, cu 1 854 de locuitori, şi în care se afla o moară cu aburi, una pusă în mişcare de apele Damboviţei, o fabrică de făină şi de griş, una de spirt (în satul Boteni), două biserici şi o şcoală. În anul 1925, satul Cornetu a fost desfiinţat şi unificat cu satul Sălcuţa (atestat documentar la 1 apr. 1766), formând comuna Sălcuţa, care avea 2 112 locuitori, iar la 17 febr. 1968, comuna Sălcuţa a fost desfiinţată şi înglobată în comuna Titu. La aceeaşi dată (17 febr. 1968), comuna Titu a fost declarată oraş prin contopirea satului Titu-Târg (din fosta comuna Titu), atestat documentar la 30 mai 1635, cu satele Titu-Gară (înfiinţat în perioada 1872-1874 în jurul gării feroviare, inaugurată în anul 1872) şi Pădurenii (din fosta comună Sălcuţa). În prezent, oraşul Titu are în subordine ad-tivă 5 sate: Fusea, Hagioaica, Mereni, Plopu (numit în secolul 19 Plopeasca) şi Sălcuţa, iar fostele sate Titu-Târg, Titu-Gară, Titu-Nou şi Atârnaţi sunt în prezent cartierele oraşului Titu.
Monumente
În oraşul Titu se află bisericile ortodoxe cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1842) şi “Sfântul Ioan Botezătorul”, construită în anii 1996-2003, clădirea Judecătoriei, datând din anul 1920, şi clădirea Casei de Cultură (1934), în fostul sat Cornetu, unificat cu satul Sălcuţa în anul 1925, există o biserică din lemn, cu hramul „Sfântul Nicolae”, datând din anul 1700, declarată monument istoric, în satul Sălcuţa se află biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, construită în perioada 2007-2012, sfinţită la 27 mai 20012, iar în satul Plopu este biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1836).