Situată în perimetrul satului Schiuleşti din comuna Izvoarele, judeţul Prahova, într-o zonă acoperită cu păduri, la poalele muntelui Ursoaia, lângă pârâul Crasna, mănăstirea Crasna adăposteşte o obşte de călugări. Iniţial, aici a fost întemeiat un schit, la începutul secolului 18, de câţiva călugări de la Văleni, cu o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi atestat documentar, prima oară, în anul 1745, cu numele schitul Izvoarele. Biserica actuală (biserica veche) cu dublu hram, „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi “Izvorul Tămăduirii”, cu o singură turlă, pe naos, de formă rotundă, acoperită cu şindrilă, a fost zidită în anii 1824–1828, din cărămidă şi piatră de râu (sfinţită la 6 decembrie 1829), pe locul fostei biserici din lemn, din iniţiativa şi pe cheltuiala Marelui postelnic Constantin (Dinu) Potlogea din Izvoarele şi a cumnatului său, polcovnicul Pancă din Văleni. Picturile murale interioare au fost executate în anii 1832–1834 de către zugravul Costache Eliadie, finalizate în septembrie 1834, iar catapeteasma a fost lucrată la Viena, din lemn de tei, sculptat şi aurit, în anul 1838. Marele postelnic Constantin (Dinu) Potlogea, devenit monah la mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, a donat întreaga lui avere (100 ha pământ arabil, muntele Ursoaia, mai multe mori, hanuri, livezi, podgorii, păşuni etc.) schitului Izvoarele (numit din anul 1903 schitul Crasna), fapt care a determinat o mare prosperitate pentru întreaga obşte de călugări. După secularizarea averilor mănăstireşti, în urma aplicarii Legii secularizării averilor mănăstireşti din 17/29 decembrie 1863, schitul a început să decadă, ajungând ca în anul 1920 să mai aibe doar un călugăr. În anul 1916 schitul Crasna a fost jefuit de ocnaşii de la Slănic, iar în 1920, chiliile, stăreţia şi alte clădiri anexe au fost mistuite de un incendiu. Începând cu anul 1964, în timpul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, Iustinian Marina (1948-1977), schitul Crasna a fost refăcut treptat, biserica veche şi clopotniţa au fost supuse unor lucrări de consolidare şi restaurare şi sfinţite la 9 noiembrie 1958. În urma aplicării Decretului Consiliului de Stat nr. 410 din 28 octombrie 1958, schitul Crasna a fost desfiinţat şi apoi reactivat în anul 1967. În anul 1973 au fost construite trei corpuri de chilii, bucătăria, trapeza (sala de mese), iar biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi “Izvorul Tămăduirii” a fost restaurată în anul 1983 şi repictată în interior, în anii 1991-1994, de către Ioan Chiriac, ajutat de mai mulţi restauratori. Pereţii exteriori ai bisericii sunt zugrăviţi în alb. În perioada 1990-1998 a fost construită o biserică nouă, din beton şi cărămidă, cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului”, sfinţită la 18 octombrie 1998, cu trei turle, acoperită cu tablă. Tot în această perioadă au mai construite o clădire cu un etaj pentru primirea oaspeţilor (arhondaric) şi o altă clădire cu două etaje destinată pentru chiliile călugărilor. La 6 iulie 2001, schitul Crasna a fost ridicat la rang de mănăstire, iar în anul 2007 a fost sfinţit paraclisul cu hramul “Sfinţii Români”, în interiorul căruia pereţii sunt pictaţi integral cu chipurile Sfinţilor Români. În anii 2000-2005 a fost construit un altar de vară, sfinţit la 17 iulie 2005, şi un alt corp de chilii. La această mănăstire s-au călugărit mai mulţi tineri, care ulterior au devenit episcopi, arhiepiscopi sau mitropoliţi, printre aceştia remarcându-se Teodosie Petrescu (Arhiepiscop al Tomisului, din 8 aprilie 2001), Ambrozie Meleacă (Episcop al Giurgiului, din 8 februarie 2006), Sebastian Paşcanu (Episcop al Slatinei şi Romanaţilor, din 25 martie 2008), Teofan Savu (Arhiepiscop al Iaşului şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, din 8 iunie 2008), Ciprian Spiridon (Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, din 28 februarie 2013), Galaction Stângă (Episcop al Alexandriei şi Teleormanului, din 13 octombrie 2019).