TĂŞNAD, Câmpia Tăşnadului, câmpie în partea de Nord Vest a României, parte componentă a Câmpiei Someşului, situată între râul Crasna (la Est), Colinele Toglaciului (la Sud Est), Dealurile Crasnei (la Sud) şi râul Ier (la Vest şi Nord), având forma unui evantai. Este o câmpie înaltă (140–180 m altitudine), subcolinară, cu caracter de acumulare piemontană, în care văile râurilor s-au adâncit cu 70–80 m. Acoperită cu soluri argilo-iluviale, propice culturilor agricole, precum şi pentru pomicultură şi viticultură.
TÂRGOVIŞTE, Câmpia Târgoviştei, câmpie piemontană înaltă (altitudinea medie: 200 m), rezultată din unirea conurilor de dejecţie ale râurilor Dâmboviţa şi Ialomiţa, situată în partea central-nordică a Câmpiei Române (fiind parte componentă a acesteia), între Subcarpaţii Ialomiţei (la Nord), râul Ialomiţa (la Est), Câmpia Titu (la Sud) şi râul Cobia, respectiv Piemontul Cândeşti (la Vest). Este constituită predominant din depozite aluviale, aparţinând Pleistocenului superior (îndeosebi pietrişuri şi nisipuri), care apar pe terasele râurilor, peste care s-au format diferite categorii de soluri argilo-iluviale, propice culturilor agricole. Câmpia Târgoviştei este intens fragmentată de văile unor râuri (Ursoaia, Şuţa, Dâmboviţa, Ilfov, Ialomiţa ş.a.) care, pe anumite porţiuni, s-au deplasat în diagonală, pe direcţie Nord Vest-Sud Est.
TECUCI, Câmpia Tecuciului, unitate de relief joasă, situată în extremitatea de Nord Est a Câmpiei Române (parte componentă a acesteia), între văile râurilor Siret (la Vest şi Sud) şi Geru (în Est) şi Colinele Tutovei (la Nord şi Nord Vest) şi Podişul Covurlui (la Nord Est). Este drenată median, pe direcţie Nord-Sud, de râul Bârlad, fiind formată în întregime din terasele râului Bârlad şi cele de pe stânga râului Siret, puţin fragmentate, care se evidenţiază sub forma unor câmpuri interfluviale întinse care coboară către văile celor două râuri. Pe terasele inferioare de pe stânga râului Bârlad, în Sudul Câmpiei Tecuci, între satele Iveşti şi Hanu Conachi, se desfăşoară, pe circa 25 km lungime şi 4–5 km lăţime, o zonă de nisipuri în cadrul căreia predomină relieful de dune, în mare parte fixate de vegetaţie.
TIMIŞ, Câmpia Timişului, unitate joasă de relief (80–95 m altitudine) în extremitatea vestică a României (la graniţa cu Serbia), parte componentă a Câmpiei de Vest, delimitată de Câmpia Mureşului (la Nord Vest), Câmpia Vingăi (la Nord), prelungirile Podişului Lipovei (la NordE), Câmpia Lugojului (la E) şi Câmpia Bârzavei (la SE). Extinsă sub forma unui triunghi cu vârful spre Câmpia Lugojului şi latura mare de-a lungul graniţei cu Serbia, Câmpia Timişului se înscrie pe o arie de subsidenţă puternică, marcată de marea grosime pe care o au aici depozitele cuaternare (862 m în arealul comunei Giulvăz). Scufundarea lentă din zonele Timişului inferior explică prezenţa unor aluviuni vechi (şi chiar a unor formaţiuni loessoide) sub cuvertura de aluviuni recente, împrăştiate de revărsările râurilor până în vremuri istorice. Câmpia Timişului s-a format aşadar atât prin acţiunea revărsărilor râurilor, care au împrăştiat aluviunile lor, cât şi prin acţiunile de divagări, destul de recente, ale cursurilor râurilor Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, atrase periodic de mişcările de subsidenţă din zonele Timişului inferior, care au generat braţe părăsite, belciuge, meandre, mlaştini şi numeroase forme negative care alcătuiesc relieful minor. Această câmpie joasă, inundabilă, cu pânza freatică foarte aproape de suprafaţă, care facilita în trecut apariţia şi menţinerea numeroaselor zone mlăştinoase, a fost supusă permanent (începând din secolul 18 şi până în secolul 20) unor ample lucrări de ameliorare (construirea canalului Bega, îndiguiri, desecări etc.), care au permis transformarea ei într-un teren agricol foarte roditor. Câmpia Timişului se subdivide în trei subunităţi: Câmpia Timişoarei, Câmpia Beregsăului şi Câmpia Banlocului.
TIMIŞOARA, Câmpia Timişoarei, subunitate a Câmpiei Timişului, situată în partea central-estică a acesteia, între Câmpia Vingăi (la Nord), prelungirile Podişului Lipovei (la Nord Est) şi câmpiile Lugojului (la Est), Bârzavei (la Sud Est), Banlocului (la Sud-Sud Vest) şi Beregsăului (la Vest-Nord Vest). Este o câmpie joasă, în cadrul căreia se remarcă o scufundare lentă, fapt care explică prezenţa unor aluviuni vechi şi a unor formaţiuni loessoide sub o cuvertură de aluviuni recente rezultate din acţiunea revărsărilor şi a divagărilor râurilor care o străbat. Datorită acestor divagări, la 2–3 m deasupra nivelului general al câmpiei s-au format unele înălţimi aluviale cu caracter insular, printre care se remarcă înălţimea („insula” cum o denumesc documentele vechi) pe care s-a construit Cetatea Timişoarei (la începutul secolului 13). În secolele trecute, în jurul acesteia se aflau numeroase mlaştini, întreţinute şi de prezenţa pânzei freatice foarte aproape de suprafaţă. Începând din secolul 18, aceste zone mlăştinoase au fost supuse unor lucrări complexe (desecări, îndiguiri, asanări, construirea canalului Bega, în perioada 1727–1760 etc.), care au permis transformarea lor în terenuri agricole roditoare.
TITU, Câmpia ~, câmpie de subsidenţă, cu nivel coborât de la 149 m la 80 m altitudine, situată în partea central-nordică a Câmpiei Române (fiind un compartiment al acesteia), între Câmpiile Târgoviştei (la Nord), Gherghiţei (la Nord Est şi Est), Vlăsiei (la Sud Est), Găvanu-Burdea (la Sud şi Sud Vest) şi Piteştiului (la Vest). Este formată din câmpuri interfluviale relativ înguste, cu o netezime remarcabilă, separate de văi cu albii instabile din care râurile se revarsă cu uşurinţă la ape mari, trecând dintr-un bazin în altul. Câmpia Titu are tendinţa de înmlăştinire atât din cauza revărsărilor numeroaselor râuri care o traversează pe direcţie Nord Vest-Sud Est, cât şi din cauza prezenţei apelor freatice foarte aproape de suprafaţă. Forajele executate în Câmpia Titu au scos la iveală depuneri aluvionare (care au avut loc în Holocen) extrem de groase, „în covată”. Predominarea, la suprafaţă a solurilor brune şi brun-roşcate, asigură practicarea unor culturi agricole de mare productivitate.
TORMAC, Câmpia Tormacului, mică unitate de câmpie, în extremitatea de Sud a Câmpiei de Vest, parte componentă a Câmpiei Bârzavei (în partea de Nord Est a acesteia), situată între văile râurilor Pogăniş (în Nord-Nord Est) şi Bârzava (în Sud-Sud Vest). Formată din depozite aluvionare şi loessoide cuaternare, pe care s-au format soluri argilo-iluviale brune, podzolite slab, sau podzolite pseudogleizate. Prezintă un relief de terase şi lunci, care coboară în evantai către Câmpia Timişului, presărat pe alocuri cu crovuri. Culturi agricole şi pajişti secundare.