Dealuri (P)

PĂDUREA CRAIULUI, Dealurile Pădurii Craiului, zonă de dealuri cu aspect piemontan, parte componentă a Dealurilor Vestice, situată în prelungirea M-ţilor Pădurea Craiului, între văile râurilor Crişu Repede (la N), Crişu Negru şi Meziad (la S şi SE) şi Câmpia Miersigului (la V). Sunt alcătuite din nisipuri, pietrişuri, argile, marne argiloase şi mai rar din gresii şi conglomerate. Au înălţimi moderate, între 250 şi 400 m (alt. max.: 411 m, în Dealurile Tăşadului), sunt intens fragmentate de ape şi sunt separate de văi largi sau de depresiuni joase, intracolinare (Vârciorog, Topa, Holod ş.a.). Din cauza structurii monoclinale, unele culmi prezintă o asimetrie accentuată, având versanţii sub formă de cueste. Se compun din cinci subunităţi, bine individualizate: Dealurile Vârciorog şi Tăşadului (în NE şi N), Dealurile Dobreştilor (în E), Dealurile  Vălanilor (sau Răbăganilor) în SE (între văile râurilor Holod şi Valea Roşie) şi Dealurile Hidişelului în V (la V de aliniamentul văilor Hidişel şi Cârpeştii Mici). Acoperite cu păduri de gorun (Quercus petraea), dar şi cu păduri de cer (Quercus cerris) şi gârniţă (Quercus frainetto). În această zonă se găsesc numeroase aşezări omeneşti de dimensiuni mici.

PÂCLELE, masiv deluros în Subcarpaţii Buzăului, delimitat de văile râurilor Sărăţel (la V), Buzău (la S) şi Slănic (la E), alcătuit predominant din gresii, argile, marne nisipoase. Alt. max.: 509 m (vf. Pâclele Mari). Caracteristica pr. a acestui masiv o constituie prezenţa vulcanilor noroioşi (pe terit. com. Berca şi Beceni), numiţi sugestiv, de către localnici, „fierbători” sau „pâcle” – fenomen geomorfologic rar întâlnit în România şi chiar pe glob, studiat la noi încă din 1867. Vulcanii noroioşi s-au format în arealul cutelor anticlinale, în subsolul cărora există ţiţei şi gaze naturale. Gazele care se infiltrează prin fisurile rocilor antrenează apa de infiltraţie împreună cu elemente de argilă, marne şi nisip, aducându-le la suprafaţă sub forma unui material vâscos, însoţit, uneori, de mici cantităţi de ţiţei. Acest noroi, scos la suprafaţă, formează conuri de 3–9 m înălţime, asemănătoare vulcanilor magmatici, şi se revarsă la intervale inegale de timp, alunecând pe pantele slab înclinate rezultate din erupţiile anterioare. În ultimul timp se constată o diminuare a intensităţii activităţii acestor vulcani noroioşi. Zona ocupată de vulcanii noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici, extinsă pe 19,7 ha şi, respectiv, 9,4 ha, a fost declarată (1924) rezervaţie ştiinţifică complexă. Platourile ocupate de vulcanii noroioşi sunt lipsite de vegetaţie, dar la periferia lor apar pâlcuri de vegetaţie halofilă (Obione verrucifera, Salicornia europaea) şi tufe de Nitraria schöberi, numită popular gărdurariţă, element est-continental, aflat aici la limita de V a arealului său mondial, în unicul punct din ţară. În preajma platourilor sunt pajişti cu numeroase elemente xerofite: năgară (Stipa capillata), colilie (Stipa lessingiana), ruscuţa de primăvară (Adonis vernalis) ş.a. Pe alocuri se întâlnesc şi tufărişuri de liliac, mojdrean şi scumpie. Zonă turistică.

PIETRICICA, vastă culme deluroasă în Subcarpaţii Moldovei, extinsă pe direcţie NV-SE, între văile râurilor Bistriţa (la N), Siret (la E), Trotuş (la S) şi Tazlău (la V). Culmea P., care corespunde unui anticlinal, este alcătuită din gresii, marne grezoase cu gipsuri, nisipuri, argile marnoase cu conglomerate burdigaliene dezvoltate deasupra unei catene hercinice scufundate, alcătuită din şisturi verzi şi formaţiuni de fliş oligocen. Relieful culmii P. este accidentat şi contrastant de la un loc la altul (înălţimi rotunjite sau vârfuri conice semeţe, mici cueste, văi largi care o fragmentează etc.): în partea de N prezintă un aspect frământat, pe o structură cutată şi faliată, cu văi adânci şi vârfuri rotunjite, nu prea înalte (vf. Pietricica, 586 m), partea centrală este mai masivă şi mai înaltă (vf. Cărunta, 717 m), iar partea de S se termină cu piscuri semeţe, piramidale, asemănătoare celor montane (vf. Biene, 746 m – alt. max. a culmii P.). Această culme, cu versanţi puternic înclinaţi şi înălţimi mari, mărgineşte spre N Depr. Cracău-Bistriţa, spre V Depr. Tazlău-Caşin, iar spre SE, dincolo de Depr. Capăta, se continuă cu o platformă piemontană, numită Piem. Pănceştilor sau Culmea Trotuşului. Acoperită cu păduri de fag şi carpen şi cu fâneţe. Cunoscută şi sub numele de Culmea Tazlăului sau Pietricica Bacăului.

PLEŞU, culme deluroasă în partea de NV a Subcarpaţilor Neamţului, extinsă pe o lungime de 24 km, pe direcţie NV-SE, între văile râurilor Neamţ (la V) şi Nemţişor (la E). S-a format pe un anticlinal alcătuit din conglomerate burdigaliene cu şisturi verzi, fapt ce a favorizat apariţia unor abrupturi de peste 400 m faţă de Depr. Neamţ din S-SE. Alt. max.: 915 m. Acoperită cu păduri de fag, de fag în amestec cu conifere şi chiar din păduri de molid în amestec cu brad.

PLOPIŞ, Dealurile Plopişului, mare unitate deluroasă, în partea de N a Dealurilor Vestice, parte componentă a Dealurilor Crişene, situată între Câmpia Barcăului (la V şi N), M-ţii Plopiş (la E) şi Depr. Oradea–Vad–Borod (la S). D.P. sunt alcătuite din argile, marne argiloase, nisipuri loessoide ş.a., au culmi netede, separate de văi, cu alt. de 200–300 m, cu înclinări domoale către V şi mai accentuate către N, fapt ce indică provenienţa lor dintr-un piemont de acumulare. Sunt acoperite cu păduri de gorun, cer şi gârniţă, precum şi cu plantaţii de pomi fructiferi şi viţă de vie. D.P. cuprind în arealul lor Dealurile Oradei, Dernei, Bistrei şi depresiunile Brusturi şi Popeşti.

POGĂNIŞ, Dealurile Pogănişului, unitate deluroasă în SV României, parte componentă a Dealurilor Vestice, situată între M-ţii Dognecei şi M-ţii Semenic (la S şi SE), Valea Timişului (la E şi NE), Câmpia Lugojului (la N), Câmpia Bârzavei (la NV) şi Dealurile Dognecei (la V). Extinse pe c. 50 km, pe direcţie NVSE, D.P. sunt alcătuite, predominant, din marne, nisipuri, pietrişuri şi argile panoniene. D.P. prezintă un relief domol, cu culmi prelungi, cu aspect de poduri, orientate NV-SE, separate de văi largi. Culmile au în general înălţimi de 300 m, dar apar şi câteva dealuri mai înalte, situate pe sâmburi de şisturi cristaline (Dealul Scaunului – 324 m, Dealul Luncoiu – 367 m ş.a.). Alt. max.: 448 m (Măgura Poiana). D.P. sunt acoperite cu păduri de cer (Quercus cerris) şi gârniţă (Quercus frainetto), cu plantaţii de pomi fructiferi (meri, pruni, peri, cireşi ş.a.) şi cu pajişti mezoxerofile ce alternează cu terenuri cultivate.

PRIPOR, Dealurile Priporului, zonă deluroasă în Subcarpaţii Buzăului, înconjurată de văile Bâsca Chiojdului (S şi SV) şi Buzău (E şi SE), străjuind Depr. Drajna-Chiojd spre NV şi Depr. Calvini spre SE. Alcătuite predominant din fliş paleogen. Alt. max.: 823 m. Acoperite în mare parte cu livezi, fâneţe şi păşuni.

PRISACA, Măgura ~, masiv deluros în partea de V a Dealurilor Chioarului, care domină spre V Valea Someşului. Alcătuit din marne, calcare, tufuri, gresii şi conglomerate. Alt.: 660 m, în Dealu Mare care reprezintă cea mai mare alt. a Dealurilor Chioarului (vf. Prisaca are 626 m alt.). În SV acestui masiv, Someşul a săpat un defileu epigenetic, desfăşurat între satele Benesat (com. Benesat, jud. Sălaj), în S şi Ţicău (sat care aparţine oraşului Ulmeni, jud. Maramureş), în N. Masivul sau Măgura P., care reprezintă un horst cristalin tipic, mai este cunoscut şi sub denumirile de Ţicău şi Dealu Mare. Acoperit cu păduri de fag şi gorun.