Câmpii (C)

CARAŞ, Câmpia Caraşului, mică zonã de câmpie în SV României, în V M-ţilor Banatului, la graniţa cu Serbia, drenată median de râul Caraş şi afl. săi Ciornovăţ, Lisava, Ciclova. Alt.: 100 m. Culturi de cereale şi plante de nutreţ. Legumiculturã.

CAREI, câmpie în extremitatea de NV a României, parte componentă a Câmpiei Someşului (Câmpia de Vest), alcãtuită din depozite argiloase şi argilo-nisipoase. Formatã în mare parte din relief nisipos, cu numeroase dune de nisip, mobile sau fixate cu vegetaţie. Alt.: 160 m. Viticultură. Culturi de cereale.

CÂMPIA ARADULUI Arad, Câmpia Aradului .

CÂMPIA BANATO-CRIŞANÃ Câmpia de Vest.

CÂMPIA BARCÃULUI Barcău, Câmpia Barcăului.

CÂMPIA BÃRÃGANULUI → Bărăgan.

CÂMPIA BÂRZAVEI → Bârzava, Câmpia Bârzavei.

CÂMPIA COLINARÃ A TRANSILVANIEI, compartiment central-nordic al Pod. Transilvaniei, situat în partea central-nord-vesticã a României, între culoarul Mureşului (la S), aliniamentul văilor Agriş (afl. al râului Luţu) şi Dipşa (la E), valea Someşului Mare (la N) şi cea a Someşului Mic (la NV şi V) şi Valea Florilor – pânã la culoarul Arieşului (la SV). Localnicii i-au atribuit acestei zone denumirea de câmpie datoritã funcţionalitãţii sale agricole strãvechi, deşi nici relieful şi nici majoritatea celorlalte componente ale peisajului nu justificã încadrarea acestei unitãţi în categoria câmpiilor propriu-zise. Litologia (roci în general liabile, reprezentate prin argile vinete, marne, marne nisipoase şi nisipuri cu unele intercalaţii de tufuri dacitice mai rezistente) şi structurile în cute diapire (brahianticlinale şi domuri) explicã predominanţa reliefului deluros-colinar, mai înalt în N (550–630 m alt.) şi mai coborât în S (450–500 m), reprezentat prin dealuri cu pante domoale, uneori asimetrice, cu creste ce intersecteazã bolţi anticlinale, separate de vãi largi şi meandrate, care au albii cu tendinţã de înmlãştinire. Alternanţa rocilor permeabile cu a celor impermeabile permite producerea unei eroziuni torenţiale active şi a unor alunecãri mari de teren. Defrişatã de timpuriu, Câmpia colinarã a Transilvaniei a devenit o zonã agricolã importantã, în cadrul cãreia se cultivã cereale, sfeclã de zahãr, floarea-soarelui, plante textile, legume etc. Pe versanţii înclinaţi se mai pãstreazã petice de pajişti cu caracter xerofil: colilie (Stipa tirsa), ruscuţã de primãvarã (Adonis vernalis), păiuş stepic (Festuca rupicola), rogoz pitic (Carex humilis). Cuprinde trei subunitãţi: Câmpia Fizeşului, Câmpia Sãrmaşului şi Câmpia Turzii.

CÂMPIA DE VEST, câmpie fluvio-lacustră, situatã în extremitatea vestică a României, între graniţa cu Ungaria şi Serbia, la V, şi Dealurile Vestice şi zona montană a Carpaţilor Occidentali, la E, în care pătrunde prin mai multe „golfuri” (Câmpia Lugojului, Depr. Zarand, Depr. Beiuş ş.a.). Are lăţimi cuprinse între 40 de km în partea de N şi c. 120 km, în S şi alt. între 90 şi 170 de m. Acoperitã în cea mai mare parte cu soluri cernoziomice, propice culturilor agricole. C. de V. cuprinde mai multe subunitãţi: Câmpia Someşului, Câmpia Carei, Câmpia Ierului, Câmpia Tãşnadului, Câmpia Barcãului, Câmpia Miersigului, Câmpia Crişurilor, Câmpia Cermei, Câmpia Aradului, Câmpia Mureşului, Câmpia Vingãi, Câmpia Timişului, Câmpia Lugojului, Câmpia Bârzavei, Câmpia Caraşului. C. de V. mai este cunoscută şi sub denumirea de Câmpia Banato-Crişană.

CÂMPIA MIERSIGULUI, subunitate de câmpie înaltă în partea centralã a Câmpiei de Vest, cuprinsã între Crişu Repede, la N, Dealurile Oradei şi Dealurile Hidişelului, la E, Crişu Negru, la S şi canalul Crişurilor, la V. Alt.: 150– 170 m.

CÂMPIA ROMÂNÃ, cea mai mare unitate de câmpie a României, situatã în S-SE ţãrii, între Piem. Getic, Subcarpaţii Prahovei, Buzăului şi Vrancei, la N, Pod. Moldovei, la NE, Dobrogea, la E şi Dunăre, la S. Lungimea: c. 600 km; lăţimea: între 10 km în V şi 135–140 km în sectorul central (între Târgovişte şi Zimnicea). Alt. medie: c. 100 m; alt. max. depãşeşte 300 m la contactul cu Piem. Getic şi cu Subcarpaţii, iar înãlţimile cele mai mici apar în Câmpia Siretului inferior (8–15 m). S-a format prin acumularea depozitelor de pietrişuri, nisipuri, marne, argile, loessuri în zona de coborâre tectonicã a unitãţilor din fundament (la S de aliniamentul Slatina–Urziceni–Însurãţei, la adâncime mare, 1 000–3 000 m, se aflã Platforma Moesicã, iar la N de acesta este avanfosa carpaticã). Aceste depozite au, în zona de maximã scufundare, grosimi de câteva mii de metri. La contactul cu dealurile, între râurile Vedea, Trotuş şi Bârladul inferior, câmpia piemontanã este înaltã (300–120 m) şi înclinatã. Între Argeş şi Siretul inferior se aflã o zonã de luncã largã, de 10–30 km, fãrã terase, numitã câmpie de divagare, de fapt o zonã de subsidenţã la marginea Subcarpaţilor, în cadrul cãreia mişcãrile tectonice locale mai accentuate au dus la formarea unor puncte de adunare a apelor. O mare parte a C. R. este formatã din terasele Dunării, în numãr de 4–5 la V de Argeş şi 2–3 la E. În afarã de partea nordicã, unde este o câmpie piemontanã (câmpiile Piteştiului, Târgoviştei, Ploieştiului), în rest este o câmpie tabularã, slab fragmentatã de vãi, cu numeroase crovuri, lacuri sãrate şi dune de nisip. Este principala zonã agricolã  a  României,  supranumitã „grânarul ţãrii”, cu soluri fertile în care predominã cernoziomurile de diferite tipuri şi solurile brun-roşcate. C. R. cuprinde urmãtoarele subunitãţi: Câmpiile Blahniţei, Desnãţuiului, Romanaţi, Boian, Gãvanu-Burdea, Burnas, Vlãsiei, Bãrãganului, Brãilei, Siretului inferior, Covurlui, Tecuci, Râmnicului, Buzãu-Cãlmãţui, Sãrata, Ploieştiului, Gherghiţei, Titu, Cricovului, Târgoviştei şi Piteştiului.

CÂMPIA SIRETULUI INFERIOR, câmpie de subsidenţă, parte componentă a Câmpiei Române, situatã în NE acesteia, în zona de vărsare a Siretului, spre care se adunã într-o mare zonă de confl. râurile Buzău, Râmnic, Putna şi Bârlad. Alt.: 8–15 m; lãţime: 20–30 km. Este cea mai coborâtã treaptă a Câmpiei Române, pe cuprinsul ei aflându-se numeroase braţe şi meandre pãrãsite, cursuri de apã secundare, gârle, bãlţi etc.

CÂMPIA TURZII, subunitate a Câmpiei colinare a Transilvaniei, situatã în partea de SV a acesteia, între Dealul Feleac (la N şi NV), Colinele Luduşului (la NE), Culoarul Mureşului (la S şi SE), Dealurile Aiudului (la SV) şi M-ţii Trascău (la V). Între aceste limite, C. T. se prezintã sub forma unei arii depresionare constituitã din luncile şi terasele râurilor Mureş şi Arieş, dominatã de Dealul Măhăcenilor care reprezintã o prelungire, spre N, a Dealurilor Aiudului. Culturi de cereale (grâu, porumb) şi de legume (în luncile râurilor).

CERMEI, Câmpia ~, unitate de câmpie în partea centrală a Câmpiei de Vest, limitată de Crişu Negru (la N), Dealurile Codrului (la E), Crişu Alb (la S) şi Câmpia Crişurilor (la V), având cea mai mare extindere pe terit. jud. Arad şi, parţial, pe cel sudic al jud. Bihor. Alt. cresc de la 110 m în partea centralã pânã la 160 m la contactul cu Dealurile Codrului. Culturi de cereale şi plante tehnice.

COMLOD, Colinele Comlodului, subunitate a Câmpiei colinare a Sărmaşului, situatã la N de Valea Mureşului, între râurile Lechinţa (la E) şi Pârâu de Câmpie (la V), alcãtuitã din argile marnoase, tufuri, nisipuri şi pietrişuri. Relieful, cu alt. de 400–500 m, este format dintr-o succesiune de interfluvii prelungi, domoale, fragmentate de vãi largi cu versanţi asimetrici, afectaţi de ravene şi alunecãri, şi cu lunci extinse, uneori înmlãştinite. Zãcãminte de gaze naturale cantonate în structurile de domuri.

COVURLUI Câmpia ~, câmpie situatã pe terit. jud. Galaţi, la S de Pod. Covurlui, între văile Geru, la V, şi Prut, la E, şi Câmpia Siretului Inferior, la S, puternic fragmentatã de râuri (Geru, Gologan, Suhurlui, Lozova, Neagra, Chineja ş.a.). Este formatã dintr-o asociere de câmpuri interfluviale şi terase, cu alt. ce coboarã de la 214 m în N (în zona com. Bãleni) la 60–70 m, în S (în arealul com. Smârdan şi Braniştea). Culturi de cereale şi plante tehnice.

CRICOV, subunitate a Câmpiei Române, în N acesteia, la S de Subcarpaţii Ialomiţei, între râurile Prahova, la E, şi Ialomiţa, la V. Zonã cerealieră.

CRIŞ, Câmpia Crişurilor, subunitate a Câmpiei de Vest, situatã în partea centralã a acesteia, la graniţa cu Ungaria, între Crişu Repede, la N, câmpiile Miersigului şi Cermei, la E, şi Câmpia Aradului, la S, drenată de Crişu Negru, Teuz, canalul Crişurilor ş.a. Soluri predominant cernoziomice, propice culturilor agricole.