CHEILE BICAZULUI, chei formate de râul Bicaz în cursul său superior, modelate în calcarele triasic-jurasice ale versantului central-estic al masivului Hăşmaş (Carpaţii Orientali), între staţiunea climaterică Lacu Roşu, în amonte, şi comuna Bicaz-Chei, în aval (8 km lungime). Sunt străbătute de o şosea modernizată care, prin pasul Bicaz, face legătura între Moldova şi Transilvania. Valea râului Bicaz, în sectorul cheilor, este străjuită de mai multe înălţimi izolate, cu pereţi abrupţi (200–400 m), numite local „Pietre”: Piatra Altarului (1 121 m altitudine), cu pereţi abrupţi, de 200 m înălţime, are numele legat, conform legendei, de ceremoniile de cult de pe vremea dacilor liberi; Piatra Arşiţei, aminteşte de un cumplit incendiu de acum câteva secole; Piatra Glodului ş.a. În zona centrală a cheilor, în amonte de confluenţa râului Bicaz cu Bicăjel, se află „Gâtul iadului”, partea cea mai impresionantă, cu pereţi foarte abrupţi şi foarte apropiaţi unul de altul, cu aspect de canion, încât razele Soarelui nu ajung niciodată până la oglinda apei râului. Zona Cheilor Bicazului face parte din Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, înfiinţat în anul 1990, declarat arie protejată de interes naţional la 6 martie 2000 şi rezervaţie complexă, geologică, floristică şi faunistică a cărui suprafaţă se extinde pe 11 600 ha, cele mai interesante plante fiind vulturica de Pojorâta (Hieracium pojoritense), o firuţă endemică (Poa rehmanni) etc. Din fauna locală se remarcă două specii rare: un melc (Alopia glauca var. unipalatalis) şi un fluture (Parnassius Apollo var. transilvanicus). Frecventată zonă turistică şi principal loc de practicare a alpinismului.
CHEILE BISTRIŢEI, sector de vale îngustă, cu aspect de canion, lung de circa 1 200 m, situat în perimetrul comunei Costeşti, judeţul Vâlcea, pe râul Bistriţa vâlceană (sau olteană), săpat în calcare, mărginit de stânci verticale, înalte şi abrupte, acoperite parţial de vegetaţie. La mică distanţă de la intrarea în Cheile Bistritei, pe partea dreaptă a râului Bistriţa, există două cruci sculptate în stâncă (una mai mare, de circa 5 m înălţime, şi alta mai mică), declarate monumente istorice, precedate de resturile unui pod peste râul Bistriţa, numit Podul Reginei Maria, care a fost deteriorat de furia unui şuvoi puternic de apă în timpul unei ploi torenţiale, în anul 2014. Cheile Bistriţei, unele dintre cele mai frumoase şi mai spectaculoase din ţară, sunt însoţite de un drum forestier, de-a lungul căruia există 22 de peşteri, printre care se remarcă Peştera Liliecilor, Peştera Ursilor ş.a. În Peştera Urşilor, formată dintr-o galerie principală, cu o lungime de circa 400 m, o înălţime de aproximativ 35 m şi o lăţime de 20 m, au fost descoperite unele vestigii neolitice, precum şi oase ale ursului de peşteră (Ursus spelaeus), iar în apropierea Peşterii Liliecilor, existã douã bisericuţe – una cu hramul „Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului”/Ovidenia (5 m lungime şi 2,50 m lãţime), ctitorie a mitropolitului Teofil din anul 1633, şi alta cu hramul, „Sfinţii Îngeri”, situată în faţa intrãrii în peşterã, datând din anul 1637, refacutã în anul 1732, cu picturi din anii 1781-1782, mistuitã de un incendiu şi refacutã în anii 1828-1831. Cheile Bistriţei sunt declarate rezervaţie naturală şi sunt incluse în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa.
CHEILE BORZEŞTI, sector de vale îngustă situat pe pârâul Borzeşti, în apropiere de vărsarea acestuia în râul Arieş, în arealul comunei Iara, judeţul Cluj, pe pantele Culmii Petreşti din M-ţii Trascău, la circa 5 km Sud Vest de Cheile Turzii, la 48 km de municipiul Cluj-Napoca şi 15 km Sud Vest de municipiul Turda. Cu toate ca versantele calcaroase ale acestor chei nu au înălţimi impresionante, farmecul cheilor este completat de prezenţa unui defileu sălbatic, spectaculos, cu o succesiune de mai multe cascade. La intrarea în chei, dinspre satul Buru al comunei Iara, judeţul Cluj, se evidenţiază una dintre cele mai mari şi mai frumoase cascade, cu o cădere a apei de la circa 10 m înălţime, aflată în porţiunea numită Cheile Inferioare, în lungime de circa un km. Sectorul cel mai spectaculos al acestor chei este însă cel numit Cheile Superioare, în lungime de circa un km, cu numeroase cascade, săritori, marmite ş.a. În unele porţiuni ale cheilor, unde pârâul Borzeşti se strecoară, furios, printre pereţii foarte apropiaţi, versantele acestor porţiuni sunt echipate cu cabluri metalice pentru ca zona să poată fi traversată mai uşor de către turişti, atunci când apa pârâului are un debit mai mare. Întregul parcurs al cheilor se desfaşoară printr-o pădure deasă de foioase care-i sporeşte farmecul. O imagine superbă, de basm, a cascadelor situate în aceste chei se poate admira în timpul iernii, când apa acestora se transformă în perdele strălucitoare de gheaţă. Cheile Borzeşti au fost declarate rezervaţie naturală şi arie protejată în anul 1994.
CHEILE CARAŞULUI, sector de vale îngustă, cu aspect de canion, săpat de râul Caraş în calcarele M-ţilor Anina, desfăşurat pe o lungime de circa 19 km, în arealul comunei Caraşova, judeţul Caraş-Severin. Cheile Caraşului sunt însoţite de pereţi abrupţi şi foarte înalţi (150-250 m), la baza cărora apar frecvent numeroase peşteri (peşterile Liliecilor, Văleaga, Poiana Prolaz ş.a.). Zona Cheilor Caraşului, care face parte din Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, extins pe o suprafaţă de 362 km2, a fost declarată Rezervaţie naturală de tip mixt, în anul 1982, şi arie protejată de interes naţional, în anul 2000 şi ocupă o suprafaţă de 5,8 km2. În perimetrul Cheilor Caraşului se dezvoltă păduri cu arbori falnici de fag (Fagus sylvatica) în interiorul cărora trăiesc lupi, urşi, jderi, râşi, cerbi, căprioare, vipere, şerpi ş.a., iar pietrele uriaşe, situate în albia râului Caraş, sunt acoperite cu straturi groase de muşchi (Cetraria islandica), care dau aspectul unor cocoaşe de animale preistorice.
CHEILE COPĂNDEANULUI → Cheile Turenilor.
CHEILE CORCOAIEI, chei foarte înguste, săpate de râul Cerna în cursul superior, pe o lungime de 200 m, cu pereţi verticali, înalţi de peste 150 m. Deşi au fost afectate parţial de lucrările hidroenergetice executate în bazinul Cernei, cheile Corcoaiei îşi mai păstrează aspectul spectaculos. În această zonă există o bogată floră şi faună, fapt ce a determinat declararea lor ca rezervaţie naturală (inclusă în cadrul Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei).
CHEILE DÂMBOVICIOAREI → Dâmbovicioara, Cheile Dâmbovicioarei.
CHEILE DOFTANEI → râul Doftana.
CHEILE GALBENEI, sector de vale îngustă, cu aspect de canion, săpat în calcarele M-ţilor Bihor de către valea pârâului Galbena (afluent al râului Luncşoara), cu o lungime de circa un km, situat în arealul comunei Pietroasa, judeţul Bihor, în zona de Vest-Sud Vest a complexului carstic Padiş – Cetăţile Ponorului, în cadrul Parcului Naţional Apuseni. Zona cheilor Galbenei, cu un grad de parcuregere de mare dificultate, este dominată de stânci gigantice, cu pereţii drepţi, înalţi de circa 100 m, apropiaţi unii de ceilalţi, la baza cărora apar numeroase peşteri, tunele subterane, marmite de mari dimensiuni, 9 cascade, dintre care cea mai spectaculoasă este Cascada Evantai, cu o cădere a apei de la circa 10 m înălţime, sub forma unui graţios evantai, la baza căreia s-a formt un mic lac cu diametrul de circa 5 m ş.a. Remarcabil este şi Izbucul Galbenei, cu înfăţişarea unui lac cu apă de culoare albăstrui-verzuie, lăptoasă, aflat la baza unei stânci uriaşe, alcatuită din calcare. Prin Cheile Galbenei există un traseu marcat şi prevăzut, în zonele dificile, cu cabluri din oţel şi lanţuri groase, fixate pe pereţii de calcar, pentru a uşura traversarea porţiunilor greu accesibile. Întreaga zonă a Cheilor Galbenei, care se desfăşoară pe o suprafaţă de 70,50 ha, a fost declarată rezervaţie naturală de tip mixt şi arie protejată de interes naţional (la 6 martie 2000 şi publicată în Monitorul Oficial al României la 12 aprilie 2000), în cadrul căreia vegetaţia este reprezentată prin păduri de foioase, cu arbori falnici de fag (Fagus sylvatica), carpen (Carpinus betulus), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), ulm de munte (Ulmus montana), frasin (Fraxinus excelsior), jugastru (Acer campestre) ş.a., prin arbuşti şi prin diferite specii de ierburi pe pajişti mezofile, iar fauna este cea specifică M-ţilor Apuseni.
CHEILE JIEŢULUI, sector de vale îngustă situat în arealul oraşului Petrila, la circa 9 km de municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara, pe cursul râului Jieţ – un mic curs parazitar pe partea stângă a râului Jiu, care reprezintă o veche albie părăsită a râului Jiu. Cheile au fost săpate de-a lungul mileniilor, în formaţiunile de roci marno-calcaroase cretacice ale M-ţilor Parâng, pe o lungime de circa 11 km, fiind dominate de versante înalte şi abrupte. Traseul străbătut prin aceste chei mirifice te întâmpină cu porţiuni ceva mai largi, care alternează cu unele foarte înguste, în care apropierea pereţilor versantelor dau impresia că se unesc la partea superioară. De-a lungul cheilor apar frecvent, pe versante, cascade cu apă limpede, provenită din topirea zăpezilor sau din “potopul” ploilor torenţiale, ale caror ape se prăvălesc zglobiu în apa învolburată a Jieţului. Printre aceste cascade se evidenţiază Cascada Muncelul, cu o cădere impresionantă, de circa 30 m, şi Cascada Duşul Pădurarului, cu un debit foarte bogat de apă, care se prăbuşeşte în râul Jieţ peste “umărul” unei stânci abrupte, sub forma unui duş, de la circa 8 m înălţime. Alături de acest şuvoi principal de apă, năvalnic, există, în stânga lui, un firicel firav de apă, paralel cu “duşul” abundent, care-şi armonizează sunetul căderii cu acesta, formând împreună o imagine plină de farmec. Frumuseţea acestei imagini se amplifică în timpul iernii, când apa cascadei formează numeroase franjuri de gheaţă, de o rară spectaculozitate, şi ţurţuri a căror înălţime depăşeşte 10 m. Pe timpul primăverii, cele două căderi paralele de apă ale cascadei Duşul Pădurarului se înspumează la debite mari de apă, formând împreună o imagine asemănătoare unor plete despletite. Sectorul Cheilor Jieţului sunt străbătute de un drum forestier, asfaltat pe unele porţiuni, dar în stare destul de proastă. În zona traseului acestor chei se poate practica rafting-ul pe râul Jieţ. Arealul cheilor Jieţului, extins pe circa 10 ha, a fost declarat rezervaţie naturală de interes naţional.
CHEILE LATORIŢEI, sector de vale îngustă, situat între zona de Sud a masivului Latoriţa şi cea de Nord a M-ţilor Căpăţânii, săpat de râul Latoriţa (afluent al râului Lotru) în lupta lui milenară cu rocile granitice-gnaisice pe o distanţă de circa 25 km. În zona cheilor Latoriţei există cascada “Borogeana”, cu o cădere a apei de circa 20 m, care se revarsă peste rocile pline de muşchi sub forma unor firicele de apă, dispersate pe o lăţime apreciabilă, unele mai lungi, altele mai scurte, care dau impresia unor corzi de harpă, iar cascada “Apa Spânzurată” se prezintă ca un şuvoi vijelios de apă care se prăvăleşte de la înălţimea de circa 35 m pe un tobogan de roci dure, de calcar cristalin, aproape vertical, sub forma unei “limbì” acvatice. În zona cheilor Latoriţei există rezervaţia naturală, numită “Defileul Latoriţei”, în care vegetează pâlcuri întinse de jnepeni (Pinus montana ssp. mugo), precum şi numeroase specii de plante ocrotite, între care bujorul de munte (Rhododendron kotschyi), floarea-de-colţi (Leontopodium alpinum), declarată monument al naturii, angelica (Angelica archangelica), bulbucii de munte (Trollius europaeus) ş.a. Printre animalele care bântuie prin zona cheilor se întâlnesc capra neagră (Rupicapra rupicapra), declarată monument al naturii, cerbul carpatin, căprioara, ursul, râsul, lupul, jderul, veveriţele ş.a. Obiectiv turistic.
CHEILE LĂPUŞULUI, sector de vale îngustă, săpat de către râul Lăpuş (afluent drept al râului Someş) în şisturile cristaline, cu intercalaţii de calcar şi dolomit, ale Culmii muntoase Preluca, situat pe teritoriul administrativ al oraşului Târgu Lăpuş, judeţul Maramureş, între satele Răzoare şi Remecioara, până la confluenţa râului Lăpuş cu râul Cavnic. Cheile Lapusului, a căror lungime este de circa 30 km, au caracter epigenetic (adică s-au format mult mai recent din punct de vedere geologic decât vârsta rocilor în care a săpat râul Lăpuş), prezintă porţiuni de defileu care alternează cu sctoare foarte înguste, de tip canion, în care râul se strecoară prin meandre încătuşate, dominate de custuri (culmi prelungi, cu aspect zimţat), de stânci abrupte, de vârfuri semeţe, de pinteni stâncoşi ş.a. Remarcabilă este custura Vima Mică – Sălniţa – Buteasa Râu – La Împreunători, acoperită cu păduri şi “îmbrăţişată” de un puternic meandru al râului Lăpuş. De-a lungul cheilor Lăpuşului apar mai multe peşteri şi marmite la baza abrupturilor stâncoase tectono-erozive, precum şi numeroase cascade, între care cea mai mare şi mai spectaculoasă este cascada Pişătoarea, situată în punctul Preluca Veche, pe malul drept al râului Lăpuş, formată de pârâul Curatiu, care are un debit bogat doar în timpul topirii zăpezilor şi al ploilor abundente. Apa acestui pârâu se prăvăleşte peste panta stâncii Piatra Cerbului, în trei trepte care însumează, laolaltă, o cădere de circa 60 de metri. Întreaga zonă a cheilor Lăpuşului, cu o suprafaţă de circa 25 ha este încadrată într-o rezervaţie naturală de tip geologic, geomorfologic şi botanic (înfiinţată în anul 1994) şi declarată arie protejată de interes naţional la 6 martie 2000 (publicată în Monitorul Oficial al României la 12 aprilie 2000), în care flora specifică este cea de stâncărie, iar vegetaţia arboricolă, predominantă (85%), este alcătuită din păduri de fag (Fagus sylvatica) şi de gorun (Quercus petraea). Printre plantele specifice stâncăriei se numară fraga (Fragaria vesca), gherghina (Dahlia cultarem), ghinţura (Gentiana lutea), ienupărul (Juniperus nana), măceşul (Rosa canina), porumbarul (Prunus spinosa), curpenul (Clematis vitalba), păducelul (Crataegus monogyna) ş.a. Cheile Lăpuşului mai sunt cunoscute şi sub numele de Defileul Lăpuşului.
CHEILE ORDÂNCUŞEI, sector de vale foarte îngust, cu aspect de canion, săpat de pârâul Ordâncuşa (afluent al pârâului Gârda Seacă) în calcarele de pe versantul de Est al M-ţilor Bihor (Carpaţii Occidentali), pe o lungime de circa 4 km, în care pereţii verticali, cu înălţimi de circa 250 m, străjuiesc un drum de circa 6 m lăţime, care străbate sectorul cheilor. Aflate în perimetrul comunei Gârda de Sus, judeţul Alba, zona cheilor, înconjurată de păduri dese de fag şi molizi, este inclusă în Parcul Naţional Apuseni şi a fost declarată arie protejată de interes naţional la 5 martie 2000 (publicată în Monitorul Oficial al României la 12 aprilie 2000), cu o suprafaţă de 10 ha. În cadrul acestei zone există circa 70 de grote şi peşteri de dimensiuni reduse, printre care Peştera Corobana (“scorbura”) lui Gârţău, cu o bogată colonie de lilieci, Peştera lui Ionele, Peştera Gheţarul de sub Zgurăşti ş.a., cascade, portaluri, un pod natural de calcar ş.a. Obiectiv turistic.
CHEILE ORZEI, chei pitoreşti, săpate de râul Ialomiţa în formaţiunile calcaroase din partea de Sud a M-ţilor Bucegi, la circa 15 km aval de izvorul râului Ialomiţa. Lungimea: circa 2 000 m. În arealul cheilor Orzei a fost instituită (în anul 1970) Rezervaţia naturală complexă “Cheile Orzei”, inclusă în categoria monumentelor naturii. În această zonă există păduri dese de molid (Picea abies) şi numeroase elemente floristice cu caracter termofil, adaptate mediului sud-european, sud-mediteranean şi balcanic, ca de exemplu scoruşul sau lemnul-câinesc (Sorbus aucuparia), irisul (Iris dacica), timoftica (Phleum pratense), secara de munte (Secale montanum), caprifoiul (Lonicera caprifolium), cosaci (Astragalus depressus) ş.a. Obiectiv turistic.
CHEILE POŞAGĂI, Rezervaţia ~ → Poşaga, Cheile Poşagăi.
CHEILE SOHODOLULUI, sector de vale îngustă, săpat în calcarele jurasice din zona M-ţilor Vâlcan (Carpaţii Meridionali) de către pârâul Sohodol (numit şi Jaleş), afluent stâng al râului Tismana, de-a lungul erelor geologice, situat în arealul comunei Runcu, din partea de Nord Vest a judeţului Gorj. Zona mirifcă a acestor chei, desfăşurate pe circa 12 km lungime, împreună cu regiunile adiacente, extinsă pe o suprafaţă de 3,50 km2, a fost declarată rezervaţie naturală de tip mixt (în anul 1982) şi arie protejată, ocrotită de lege, la 12 aprilie 2000. În afara spectaculoaselor chei, dominate de pereţi stâncoşi, masivi, înalţi, verticali şi abrupţi, printre care se strecoară vijelios şi învolburat pârâul Sohodol, însoţit de un drum judeţean, întreaga regiune a Rezervaţiei cuprinde diverse forme de relief (peşteri, avene, doline, canioane, grote, marmite, tunele, lapiezuri ş.a.), precum şi o gamă variată şi abundentă de floră şi faună. Cele mai interesante forme carstice întâlnite sunt Peştera Popii, situată la intrarea în chei, explorată în anii 1983-1985, în care au fost identificate picturi rupestre, reprezentând înfăţişarea unor siluete umane, şi Peştera Nării, care prezintă două intrări (galerii) ovale şi paralele, fiecare de 70 m lungime, separate de un pilon natural din calcar, care imprimă aspectul a două cavităţi nazale, separate de un sept. Flora din cadrul acestei rezervaţii include peste 300 de specii de plante, unele foarte rare, ca de pildă garofiţa de stâncă, spânzul purpuriu, sămânţa-soarelui ş.a., iar fauna este reprezentată de vipera cu corn, scorpionul carpatic, lăstunul de stâncă, fluturele de stâncă ş.a. Tot aici se întâlnesc exemplare seculare de castan. În zona cheilor Sohodolului se poate practica alpinismul şi tot aici au fost filmate (la începutul anilor ’80 ai secolului 20) unele scene ale peliculei de lung metraj “Trandafirul galben”, în regia lui Doru Nastase, al cărui personaj principal (“Mărgelatu’) a fost interpretat de celebrul actor Florin Piersic.
CHEILE ŞUGĂULUI, sector de chei foarte îngust, cu aspect de canion, cu pereţi verticali, situat în arealul comunei Bicaz-Chei, judeţul Neamţ, pe cursul inferior al pârâului Şugău din M-ţii Hăşmaş, înainte de confluenţa cu râul Bicaz. Zona cheilor propriu-zisă, extinsă pe o suprafaţă de 3 ha şi o lungime de circa 350 m se evidenţiază printr-o succesiune de cascade, străjuite de pereţi abrupţi, verticali, de turnuri şi “ace” calcaroase, de vârfuri stâncoase ş.a. De-a lungul cheilor apar numeroase marmite de eroziune, doline, izvoare pietrificate, cu depuneri de tuf calcaros.ş.a. În cadrul cheilor există un corp geologic uriaş, de forma unui con turtit, alcătuit din depozite de travertin, fiind cel mai mare depozit de acest fel din M-ţii Hăşmaş. Calcarele din această zonă sunt de culoare alb-cenuşie sau roşietică şi sunt bogate din fosile de corali, moluşte ş.a. Versantele stâncoase sunt acoperite cu păduri relicte alcătuite din Pinus sylvestris. Întreaga zonă a cheilor Şugăului şi a regiunii adiacente, extinsă pe o suprafaţă de 90 ha, este declarată rezervaţie de tip mixt şi arie protejată de interes naţional, declarată ca atare la 6 martie 2000 şi publicată în Monitorul Oficial la 12 aprilie 2000 şi face parte din Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş.
CHEILE TĂTARULUI, chei săpate de râul Ialomiţa în formaţiunile calcaroase din sudul M-ţilor Bucegi, la circa 7 km aval de izvorul râului Ialomiţa. Lungime: 2 500 m. Obiectiv turistic.
CHEILE TIŞIŢEI, chei spectaculoase situate în bazinul mijlociu şi inferior al pârâului Tişita, afluent drept al râului Putna, săpate în conglomeratele din zona M-ţilor Vrancea, în arealul satului Lepşa din comuna Tulnici, judeţul Vrancea. Zona cheilor are aspect de canion, cu pereţi abrupţi, vericali şi foarte apropiaţi unii de ceilalţi, printre care se strecoară vijelios pârâul Tişiţa, străbătând porţiuni foarte înguste, care alternează cu bazinete depresionare, dând un farmec deosebit acestor locuri. Regiunea cheilor Tişiţei a fost declarată (în anul 2001) arie protejată de tip mixt, hidro-geomorfologic, forestier, floristic, faunistic şi de peisaj, încadrată ca rezervaţie naturală complexă, ocrotită de lege. Rezervaţia Cheile Tişiţei, extinsă pe o suprafaţă de 3,07 km2, este inclusă în cadrul Parcului Naţional Putna din M-ţii Vrancei şi face parte dintr-o bioregiune alpină care adăposteşte, protejează şi conservă diverse specii faunistice (urşi, misterţi, lupi, râşi, jderi, căprioare, colonizate în anul 1982, vidre, salamandre etc.) şi floristice, printre care floarea-de-colţi (Leontopodium alpinum), papucul-doamnei (Cypripedium calceolus), ciuboţica ursului (Cortusa mathioli), bujorul-de-munte/smirdarul sau trandafirul-de-munte (Rhododendron kotschyi), sânzienele de munte (Galium verum), carpenul de munte (Carpinus betulus), liliacul salbatic (Syringa vulgaris) ş.a.
CHEILE TURENILOR sau CHEILE COPĂNDEANULUI, chei săpate în calcare jurasice de către Pârâul Racilor, care se desfăşoară pe o lungime de circa 2 km, între satele vecine Tureni (reşedinţa comunei Tureni) şi Copăceni din comuna Sănduleşti, judeţul Cluj, la circa 23 km de municipiul Cluj-Napoca. Întregul traseu prin aceste chei mirifice, străjuit de pereţi calcaroşi verticali, cu înălţimi de circa 150 m, este foarte îngust şi accidentat, greu de străbătut din cauza multor porţiuni în care nu există cărare pe malul apei şi care trebuie parcurse pe bordurile pereţilor calcaroşi, situate în apropierea firului apei. Pentru aceasta, la 24 septembrie 2018, Serviciul de Salvamont al judeţului Cluj a inaugurat dotarea bazei versantului stâng al Cheilor Turenilor cu scoabe metalice, pentru păşit, şi cabluri din oţel, fixate în stâncă, pentru sprijinirea mâinilor. În pereţii calcaroşi, care străjuiesc cheile, există 29 de peşteri de mici dimensiuni, printre care Peştera cu Silex, Peştera de sub Grohotiş, Peştera Vulturilor, Peştera Şura Mică ş.a., iar pe traseu apar numeroase cascade pe firul apei, cu căderi de circa un metru, marmite ş.a. Întreaga zonă a Cheilor Turenilor, extinsă pe o suprafaţă de 25 ha, a fost declarată rezervaţie naturală de tip mixt (în anul 1974) şi arie protejată de interes naţional, la 6 martie 2000 (publicată în Monitorul Oficial din 12 aprilie 2000). Aici vegetează numeroase specii floristice, ca de pildă guşa-porumbelului (Silene otites), cimbrişorul (Thymus vulgaris), tămâioara (Viola jooi), scoruşul-grecesc (Sorbus graeca), lucerna (Medicago sativa) ş.a. şi se întâlnesc acvile, şorecari, diverse specii de insecte, de păsări mici, amfibieni, guşteri, circa 700 de specii de fluturi ş.a. În perioada 1985-1988, arheologii au descoperit, în zona cheilor, 53 de complexe de locuire, datând din Neoliticul mijlociu, din care au fost recuperate fragmente de vase ceramice, unelte ş.a., această arie fiind declarată parc arheologic.
CHEILE TURZII, chei spectaculoase, realizate de râul Hăjdate (afluent al Arieşului) în calcarele jurasice ale culmii Hăjdate din partea de Nord-Nord Est a M-ţilor Trascău (M-ţii Apuseni), situate în arealul comunei Petreştii de Jos, judeţul Cluj. Lungime: 3,5 km. Aici se află o rezervaţie complexă (geologică, floristică, faunistică şi arheologică) extinsã pe 175,7 ha, în care există circa 60 de peşteri (Peştera Morarilor, Peştera Binder, Peştera Ascunsă etc.), numeroase stânci, coloane, pereţi abrupţi şi înalţi de peste 100 m, circa 1 000 de specii de plante (scoruşul/Sorbus dacica, usturoiul-de-stâncărie/Allium obliquum) şi numeroase specii de fluturi aparţinând genurilor Heterogynis, Dysaukes, Eubleme şi Phybalopterix – acesta din urmă întâlnit doar în M-ţii Ural şi în zona Rijeka din Croaţia. În multe din peşterile aflate pe versanţii Cheilor Turzii s-au descoperit urme de locuire omenească datând din Paleoliticul mijlociu, din Neolitic (cultura materială Criş), din perioada de trecere la Epoca bronzului (cultura materială Coţofeni) şi din perioadele dacică, romană şi feudală. Întreaga zonă a fost declarată monument al naturii. Important obiectiv turistic.
CHEILE VÂRGHIŞULUI, sector de vale îngustă (chei spectaculoase) situat în arealele comunelor Vârghiş (judeţul Covasna) şi Mereşti (judeţul Harghita), pe cursul superior al pârâului Vârghiş (afluent drept al râului Olt), care izvorăşte din M-ţii Harghita. Săpate în calcarele mezozoice ale M-ţilor Perşani, Cheile Vârghişului se desfaşoară pe o lungime de circa 4 km, fiind mărginite de stânci masive de calcar şi dominate de versanţi înalţi, vericali şi abrupţi, şi de Turnurile Porumbeilor şi Csala. De-alungul acestor chei, prin care şerpuieşte pârâul Vârghiş, care este traversat de şapte poduri, există peste 120 de peşteri de diferite dimensiuni, a căror lungime totală însumează 7 410 m, dintre care cele mai spectaculoase sunt Peştera Gaura Tătarilor sau Grota Tătarilor şi Peştera Mereşti, cunoscută şi sub numele de Peştera Balázs Orbán. În anul 1980, în zona Cheilor Vârghişului a fost înfiinţată o Rezervaţie naturală de tip mixt, extinsă pe 8,0 km2, iar la 12 aprilie 2000, Cheile Vârghişului, împreună cu Peştera Mereşti, au fost declarate arie protejată, de interes naţional. Această rezervaţie include mai multe păduri, dezvoltate pe versanţii abrupţi, alcătuite din fag (Fagus sylvatica), stejar (Quercus robur), paltin de munte (Acer psudoplatanus), frasin (Fraxinus excelsior), mesteacăn (Betula pendula), jugastru (Acer campestre), paltin de munte (Acer pseudoplatanus) ş.a. Covorul vegetal include numeroase specii floristice, printre care se remarcă papucul-doamnei (Cypripedium calceolus), ghiocelul (Galanthus nivalis), dediţelul (Pulsatilla alba), irisul (Iris aphylla), brânduşa de toamnă (Colchicum autumnale) ş.a., iar fauna este diversă şi bogată în diferite specii de mamifere (urşi, lupi, mistreţi, căprioare, vulpi, pisici sălbatice, hermine etc.), păsări (găinuşa de alun, acvila ţipătoare, ierunca, codobatura, uliu, ciocănitoarea), reptile, insecte, peşti ş.a. În zona Cheilor Vârghişului se poate practica alpinismul.
CHEILE ZĂNOAGEI, chei pitoreşti, săpate de râul Ialomiţa în formaţiunile calcaroase din partea de Sud a M-ţilor Bucegi, la 11 km aval de izvorul Ialomiţei. Lungime: 2,5 km. Obiectiv turistic.
CHEILE ZĂRNEŞTILOR (cunoscute şi cu numele PRĂPĂSTIILE ZĂRNEŞTILOR), sector de vale îngustă, cu aspect de canion, situat în partea de Nord Est a M-ţilor Piatra Craiului, în extremitatea de Sud a judeţului Braşov, în arealul satului Măgura din comuna Moieciu, în cadrul Parcului Naţional Piatra Craiului. Zona Cheilor propriu-zisă, în lungime de circa 7 km, are un aspect impresionant, măreţ, cu versante calcaroase foarte înalte (circa 100-150 m) şi abrupte, apropiate unele de celălalte, uneori până la 10 m distanţă, acoperite în mare parte de vegetaţie, printre care se strecoară învolburat şi, uneori, foarte furios, Râul Mare. Pe unele porţiuni, Cheile Zărneştilor se aseamănă cu Cheile Bicazului. Întreg arealul Cheilor Zărneştilor, extins pe o suprafaţă de 109,80 ha, a fost declarat rezervaţie naturală în anul 1938, iar la 6 martie 2000 (publicat în Monitorul Oficial al României la 12 aprilie 2000) a fost inclus în categoria ariilor protejate de interes naţional, rezervaţie naturală de tip geologic, floristic, faunistic şi peisagistic şi monument al naturii. În perimetrul Cheilor se întâlnesc păduri de răşinoase şi foioase, alcătuite din brad, frasin, carpen, mesteacăn, tei ş.a., precum şi numeroase specii de mamifere, printre care urşi, lupi, vulpi, mistreţi, jderi, râşi, căprioare, cerbi, veveriţe ş.a. În această zonă există o rezervaţie de urşi în libertate. Pe unele porţiuni de versante se poate practica alpinismul, cel mai lung traseu de alpinism având 115 m înălţime.
