VINGA, Câmpia Vingăi, subunitate a Câmpiei de Vest, situată la Sud de valea inferioară a râului Mureş, la contactul cu Podişul Lipovei (în Est, în cadrul căruia pătrunde sub forma unor mici golfuri), cu Câmpiile Lugojului şi Timişului (în Sud) şi cu Câmpia Mureşului (în Vest). Are caraterul unei câmpii piemontane, formată din conurile aluviale ale râului Mureş, acoperită cu o cuvertură de loess şi fragmentată de numeroase văi, puţin adânci (10–20 m sub nivelul interfluviilor largi şi netede). Este o câmpie înaltă care urcă în pante domoale de la 100–110 m (în Vest) până la 170–180 (în Est), la contactul cu Podişul Lipovei. Zonă cerealieră şi viticolă. Zăcăminte de petrol şi gaze naturale.
VLAŞCA, denumirea sub care era cunoscută în secolele trecute întinsa regiune de şes din partea central-estică a Câmpiei Române, care se extindea între aliniamentul comunelor Oarja şi Căteasca din judeţul Argeş (în Nord) şi fluviul Dunărea (la Sud-Sud Est) şi între râul Cotmeana (la Vest) şi zona situată la Nord-Nord Est de municipiul Bucureşti (până aproape de râul Ialomiţa) la Est. Această vastă regiune (care ocupa Câmpia Piteştiului şi porţiuni din Câmpiile Găvanu-Burdea, Burnas şi Vlăsia), numită în trecut de bătrânii locului Ţara Vlasilor sau Vlaşca (vlasi fiind o variantă de nume atribuită vlahilor), se suprapunea peste arealele ocupate în secolele trecute de imenşii Codrii ai Vlăsiei, care formau un tot unitar numit Vlăsia. Până în septembrie 1950, pe o porţiune din această zonă a existat judeţul Vlaşca, cu reşedinţa la Giurgiu, care ocupa o suprafaţă de 4 494 km2 şi includea 5 plăşi şi 237 sate.
VLĂSIA, Câmpia Vlăsiei, subunitate a Câmpiei Române, situată în partea centrală a acesteia, între valea inferioară a râului Argeş (la Sud Vest şi Sud), câmpiile Titu şi Gherghiţei (la Nord Vest şi Nord), cursul mijlociu al râului Ialomiţa (la Nord Est) şi Câmpia Bărăganului Mostiştei (la Est şi Sud Est), drenată pe direcţie Nord Vest-Sud Est de râurile Dâmboviţa şi Colentina. Face parte din categoria câmpiilor tabulare, cu interfluvii largi şi netede, cu altitudini de 50–120 m, în care o mare răspândire o au depozitele de loess (cu o grosime de la 2 m până la 12 m) în cadrul cărora s-au individualizat numeroase crovuri. În lungul văilor principale se evidenţiază terase bine dezvoltate. În cadrul Câmpiei Vlăsiei se păstrează mai multe păduri de foioase (pădurile Snagov, Băneasa, Corbeanca, Sineşti, Pasărea, Cernica ş.a.) care sunt resturi ale vestiţilor Codrii ai Vlăsiei, azi folosite ca zone de agrement de către locuitorii Capitalei şi ai localităţilor din apropiere. Câmpia Vlăsiei, studiată în amănunţime de geograful Vintilă Mihăilescu în 1924, se subîmparte în cinci subunităţi: Câmpia Snagovului, Câmpia Maia, Câmpia Moviliţei, Câmpia Bucureştiului şi Câmpia Câlnăului.
VLĂSIA, Codrii Vlăsiei, nume atribuit unei întinse păduri din partea centrală a provinciei istorice Muntenia, din zona de Sud a României, una dintre cele mai mari păduri din ţară care, în secolele trecute, forma un masiv păduros compact, alcătuit din arbori seculari. De-a lungul timpului, pădurea a fost defrişată, rămânând doar o serie de trupuri de pădure, unele dintre ele declarate rezervaţii forestiere (exemplu: Pădurea Snagov din apropierea municipiului Bucureşti). Denumirea de Vlăsia (care se pare că este de origine slavă) a fost extinsă pe cale cărturărească asupra părţii centrale a Câmpiei Române, ocupată odinioară de Codrii Vlăsiei.