Depresiuni (M)

MARAMUREŞ, Depresiunea ~, depresiune intramontană de origine complexă (tectonică, de baraj vulcanic şi de eroziune diferenţială), situată în partea de N a Carpaţilor Orientali, între M-ţii Oaş, Gutâi, Lăpuş şi Ţibleş (la V, SV şi S), M-ţii Rodna (la SE), M-ţii Maramureş (la E şi NE, care domină depresiunea prin mai multe abrupturi petrografice) şi graniţa cu Ucraina (la N). Este drenată, pe direcţia SE-NV, de râurile Iza şi Vişeu cu afl. lor (densitatea reţelei hidrografice în arealul depresiunii este de 0,70–0,90 km/km2). Supr.: c. 3 800 km2. Lungime: c. 85 km; lăţime max.: 25 km. Prezintă un relief complex, cu alt. medii de 600–800 m, format din piemonturi şi glacisuri întinse (Săpânţa, Sarasău, Botiza, Săcel, Borşa ş.a.), măguri şi coline sculptate în formaţiunile paleogene şi miocene şi în acumulările levantin-cuaternare (Piatra Băiţei 1 035 m, Arşiţa 1 121 m, Voloşanca 929 m ş.a.), detaşându-se ca o treaptă superioară, situată la 800–1 100 m, câmpii aluvionare, interfluvii, terase şi lunci extinse de-a lungul râurilor. Climă umedă şi răcoroasă, cu temp. medii anuale de 6–8°C şi precipitaţii între 800 şi 1 200 mm anual. În arealul com. Ocna Şugatag se dezvoltă păduri de fag şi de stejar, iar în perimetrul satului Coştiui (com. Rona de Sus) se află interesante arborete de larice (Larix decidua). Extinse livezi cu pomi fructiferi. Păşunile şi fâneţele naturale alternează cu unele culturi agricole (porumb, cartofi, grâu, ovăz ş.a.). În Depr. M. se găsesc izv. cu ape minerale şi câteva lacuri sărate, cantonate în vechi ocne de sare (la Ocna Şugatag). Expl. miniere. Importantă şi originală zonă folclorică şi etnografică, cu port popular, cântece şi dansuri specifice, numeroase biserici din lemn (Ieud, Rozavlea, Bogdan Vodă, Bârsana ş.a.), porţi şi case ţărăneşti având stâlpi din lemn cu sculpturi şi incrustaţii. Turism. Comunică cu zonele înconjurătoare prin intermediul pasurilor Prislop (şosea modernizată spre Depr. Dornelor), Şetref (şosea modernizată şi linie de c.f. către Depr. Bistriţa), Botiza (drum nemodernizat spre Ţara Lăpuşului), Gutâi (şosea modernizată spre Depr. Baia Mare) şi Huta (şosea modernizată către Depr. Oaş).

MĂRGINIMEA SIBIULUI sau DEPRESIUNEA MĂRGINIMII, denumire atribuită, pentru prima dată, de geograful Vintilă Mihăilescu celor două depresiuni (Sălişte şi Sibiu) aflate la poalele Carpaţilor Meridionali, separate de Măgura Beleunţa (630 m alt.). M.S. grupează laolaltă o extinsă ghirlandă de sate mari ale mărginenilor (nume sub care era cunoscută, în secolele trecute, populaţia românească din această zonă, care poseda mari turme de oi). Cu toate că Depr. Mărginimii prezintă caractere specifice de depresiune de contact ea are şi o bază tectonică, fiind dezvoltată pe un sinclinal paralel cu marginea munţilor, accentuat printr-o lăsare subsidentă locală, în apropiere de Sibiu. Depr. Mărginimii, limitată către N de anticlinalul de la Ocna Sibiului, este considerată o depresiune de tip subcarpatic. Aria depresionară prezintă, la poalele munţilor, o treaptă colinară miocenă, intens fragmentată, alcătuită din conglomerate, iar în rest un relief de lunci şi terase. M.S. este, totodată, o importantă zonă etnografică şi folclorică, cu specific pastoral – de creştere a ovinelor şi bovinelor –, favorizată de întinsele suprafeţe cu păşuni şi fâneţe. Cea mai veche formă de păstorit a fost aceea a păstoritului sedentar, practicat pe moşia satului, continuată, mai târziu, cu păstoritul pendular (vara, oierii suiau oile pe munte pentru păşunat şi iarna coborau turmele pentru a fi adăpostite în sat) şi cu cel transhumant (deplasări ciclice ale turmelor la distanţe mari pentru a ierna în zone mai calde, ca acelea din câmpie sau din lunca şi Delta Dunării). Păstoritul transhumant a fost cauzat, la un moment dat, în secolele trecute, de insuficienţa furajelor, de sărăcirea vegetaţiei alpine a zonei mărginenilor, de dezvoltarea industriei textile şi a pielăriei în oraşele Sibiu, Cisnădie, Braşov ş.a. care solicitau cantităţi mari de lână şi piele, de dezvoltarea relaţiilor comerciale între Transilvania şi Ţara Românească pe de o parte, şi Moldova pe de altă parte etc. Cel mai vechi document care se referă la transhumanţa oerilor din Mărginimea Sibiului este cel emis la cancelaria domnului Ţării Româneşti, Mihail I (1418– 1420), care reconfirmă privilegiul acordat anterior oierilor din Răşinari de a paşte turmele în sudul Carpaţilor. Perioada în care a avut loc cea mai intensă trnashumanţă a fost între anii 1750–1860 când turmele de oi ale mărginenilor, care se deplasau la distanţe mari, numărau zeci de mii de oi, ca de pildă: ciobanii din Poiana plecau cu 250 000 de oi, cei din Rod cu 150 000, cei din Tilişca cu peste 100 000 de oi etc. În afară de creşterea ovinelor şi bovinelor, ca ocupaţie preponderentă, locuitorii din Mărginimea Sibiului s-au mai îndeletnicit cu cojocăritul, cu confecţionarea de curele şi erpare, de opinci şi cizme, cu prelucr. laptelui, lânii şi a lemnului ş.a.

MEHADIA, depresiune intramontană, tectono-erozivă, parte componentă a culoarului depresionar Timiş-Cerna (sectorul cel mai larg al acestuia), situată la limita dintre Carpaţii Meridionali (M-ţii Cernei) şi cei Occidentali (M-ţii Semenic şi Almăj), la 400 m alt. Supr.: c. 210 km2. Lungime: 26 km; lăţime: 6–9 km. Depr. M. este drenată de râul Bela Reca şi afl. său Mehadica. Relieful, sculptat în formaţiuni neogene, este în general colinar, cu frecvente alunecări de teren. Climă blândă (temp. medie anuală 9– 10°C) cu precipitaţii moderate (800 mm anual). Păşuni şi fâneţe naturale în alternanţă cu pâlcuri de păduri de gorun, cer, gârniţă şi stejar. Culturi de cereale şi cartofi. Pomicultură (meri, pruni). Creşterea animalelor. Zăcăminte de feldspat, mangan, cărbune brun. Cunoscută şi sub numele de Mehadica.

MUREŞ, Culoarul Mureşului, culoar depresionar intramontan, de origine tectonică, situat în partea central-vestică a ţării, de-a lungul Văii Mureşului, între municipiul Alba Iulia (în E-NE) şi com. Zam (în V-SV), delimitat de M-ţii Metaliferi şi Trascău (la N şi NE) şi de prelungirile M-ţilor Cindrel, Şureanu şi Poiana Ruscăi (la S). Spre S, prin Valea Streiului, comunică cu Depr. Hunedoara şi cu Depr. Haţeg. Supr.: c. 1 300 km2 (110 km lungime şi 8–15 km lăţime). Relieful este format dintr-o zonă colinară înaltă (400–600 m), fragmentată de văi, dezvoltată cu precădere pe stg. Văii Mureşului şi dintr-o câmpie aluvială etajată (190– 300 m), alcătuită din luncile şi terasele Mureşului de pe ambele maluri. În această zonă de culoar temp. medii anuale sunt în jur de 9°C, iar precipitaţiile însumează 600–700 mm anual. Vegetaţia naturală este reprezentată prin păduri de stejar, gorun şi cer şi prin păşuni şi fâneţe în zona colinară; culturile agricole se practică în câmpia aluvială. Culoarul Mureşului cuprinde trei subdiviziuni: Culoarul Orăştiei, cu caracter predominant deluros, în S, şi de luncă şi terase, în N; Depr. Simeria-Deva reprezintă un culoar de vale mult lărgit, cu lunci şi terase bine dezvoltate; Depr. Ilia, cu sectoare de vale îngustă (îngustările de la Brănişca, tăiată în cristalin, şi de la Burjuc-Zam, în  piroclastite) alternând cu cele de vale largă (bazinetul Ilia-Gurasada).