Mănăstirea Râşca

Situată în arealul satului Râşca din comuna Râşca, judeţul Suceava, la 45 km Sud de municipiul Suceava, la poalele masivului deluros Pleşu, pe dreapta văii pârâului Râşca (afluent al râului Moldova), mănăstirea Râşca adăposteşte 30 de călugări care duc o viaţă de obşte sub stăreţia protosinghelului Mihail Bălan. Ansamblul monastic, declarat monument UNESCO şi monument istoric (în anul 2004), este alcătuit din biserica mănăstirii, Turnul-clopotniţã, chiliile, zidul de incintã şi alte clădiri anexe. Această mănăstire a fost întemeiată la  mijlocul secolului 16 în apropierea (circa 5 km distanţã) fostei mănăstiri Bogdăneşti care fusese ridicatã în 1359 de voievodul Bogdan Vodă şi pustiită prin foc de către tătari în anii 1510 şi 1512. Biserica mănăstirii Râşca, cu hramul “Sfântul Nicolae” a fost construită la sfârşitul primei jumătăţi a secolului 16 (sfinţită la 9 mai 1542) prin osârdia episcopului Macarie al Romanului, pe cheltuiala domnului Moldovei, Petru Rareş, şi a logofeţilor Ioan şi Teodor Balş. La sfinţirea bisericii au fost depuse în altarul acesteia părticele din moaştele Sfântului Nicolae. În anul 1572, mănăstirea Râşca a fost jefuită şi distrusă de tătari, rămânând în ruină circa 40 de ani. În anii 1611-1617, marele vornic Costea Băcioc a refăcut biserica, adăugându-i un pridvor mare, închis, a reparat chiliile, clopotniţa şi zidul înconjurãtor pe cheltuiala lui. Mănăstirea a mai fost prădată de nişte tâlhari unguri la 4 mai 1633, jefuită şi pustiită de tătari în anii 1671, 1674, 1686, 1691, 1697 şi 1716 şi de turci în 1821, de fiecare datã fiind refãcutã. Biserica mănăstirii are formă alungită, cu o turlă octogonală pe naos, prevăzută cu patru ferestre înguste, şi o altă turlă asemănătoare plasată pe pridvorul închis, iar între cele două turle se aflã o calotă cu pandantivi susţinuţi pe arce, plasatã pe pronaos. Portalul de intrare are arcade în acoladă dublă şi este încadrat de baghete încrucişate cu profile renascentiste. Biserica mănăstirii Râşca este singura din Moldova a cărei picturi murale interioare şi exterioare au fost realizate în stil bizantin, în anii 1551-1554, de către pictorul grec Stamatello Kotronas din Zákinthos (sau Zante). Picturile murale originare au fost reînnoite în 1827 după renovările făcute bisericii în perioada 1823-1827. În interior se remarcã un valoros tablou votiv care-l înfăţişează pe domnul Petru Rareş cu familia,  pe faţada sudicã sunt bine pãstrate scenele cu Scara lui Ioan Climax, viaţa Sfântului Antonie ş.a., iar pe peretele pridvorului se aflã un rând cu patru medalioane în care sunt pictaţi stareţii mănăstirii. În anii 1765-1766 a fost reparată biserica şi s-au construit mai multe chilii (pe latura de Vest a mãnãstirii) şi trapeza (sla de mese). În anii 1798-1799, prin strădania egumenului Chiril au fost executate reparaţiile chiliilor vechi, iar în perioada 1830-1840 au mai fost construite alte chilii pe laturile de Sud şi Est ale mănăstirii. După incendiul din 1921, când au ars acoperişul bisericii, casa de oaspeţi, o parte din chilii şi alte anexe, s-au întreprins ample lucrãri de restaurare a bisericii şi de reconstruire a chiliilor în perioada 1923-1931. Ansamblul monahal a mai fost restaurat în anii 1965-1968, 1972 şi 1991. Zidul de incintã, cu turnuri de apãrare la colţuri, a fost construit în prima jumãtate a secolului 17. În pridvorul bisericii se află mormântul episcopului Macarie şi mormântul doamnei Anastasia Lăpuşneanu, soţia domnului Alexandru Lăpuşneanu. În biserica mănăstirii se mai păstrează părticele din moaştele Sfântului Serafim şi o bucăţică din lemnul Sfintei Cruci. În secolul 19, mănăstirea Râşca a fost, o perioadă, loc de detenţie pentru călugării ce nu făceau ascultare şi pentru boierii care se răzvrăteau împotriva domnului Moldovei. Între 22 iulie şi 9 decembrie 1844, Mihail Kogălniceanu a fost întemniţat în Turnul-clopotniţă, din porunca lui Mihail Sturdza (domn al Moldovei în anii 1834 şi 1849), pentru vederile sale politice liberale şi pentru o presupusă uneltire împotriva lui Sturdza.