Date generale
Oraşul Ocna Mureş se află în partea central-vestică a României, în provincia istorică Transilvania, în extremitatea de Nord Est a judeţului Alba, pe valea râului Mureş, la contactul cu Pod. Târnavelor, la 252-281 m alt., la intersecţia paralelei de 46°23′24′′ latitudine nordică cu meridianul de 23°51′36′′ longitudine estică, la 54 km Nord Nord-Nord Est de municipiul Alba Iulia. Din punct de vedere demografic, Ocna Mureş face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 14 247 loc. (1 ian. 2019), din care 7 052 loc. de sex masc. şi 7 195 fem. Supr.: 68,3 km2, din care 9,7 km2 în intravilan; densitatea: 1 469 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 13 036 loc., 10 187 persoane erau români (78,1%), 1 141 maghiari (8,8%), 860 rromi (6,6%) şi 848 loc. (6,5%) aparţineau altor etnii (germani ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 9 608 ortodocşi (73,7%), 833 reformaţi (6,4%), 561 penticostali (4,3%), 218 romano-catolici (1,7%), 135 baptişti (1,0%), 129 Martorii lui Iehova (1,0%) şi 1 552 loc. (11,9%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, unitarieni, luterani, creştini după evanghelie ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de c.f. (în satul Războieni-Cetate), aflată la intersecţia (nod de cale ferată) liniei Alba Iulia – Sântimbru – Teiuş – Aiud – Războieni-Cetate – Luduş – Iernut – Târgu Mureş, inaugurată la 20 noiembrie 1871, cu linia Cluj-Napoca – Apahida – Valea Florilor – Câmpia Turzii – Războieni-Cetate – Alba Iulia, inaugurată la 14 august 1873. Exploătari de argile bentonitice şi de sare (aici se află una dintre cele mai mari ocne de sare din Transilvania: 1 km lungime, 600 m lăţime şi 200 m adâncime; după o lungă perioadă de inactivitate, ocna de sare a fost redeschisă în 1791, iar în 1978 s-a sistat expl. sării în stare solidă). Combinatul de produse sodice (înfiinţat în 1894-1896 de firma belgiană “Solvay”) a fost dezafectat în februarie 2010, preluat de firma indiană Gujarat Heavy Chemicals Ltd şi deţinut până în anul 2013, iar din anul 2015 a fost preluat de investitori români, în cadrul acestuia producându-se sodă calcinată şi caustică, bicarbonat de sodiu tehnic, alimentar şi farmaceutic, silicat de potasiu, carbonat de sodiu anhidru pentru uz fotografic şi cinematografic etc. Fabrica de fermentare şi de producţie a produselor din tutun (ţigarete, ţigări de foi, tutun de pipă ş.a.), înfiinţată în anul 1940, şi-a încetat activitatea în 2011. Producţie de confecţii textile, de ambalaje metalice şi din material plastic, de mobilă pentru birouri, de încălţăminte, de var, prefabricate din beton şi de produse alim. (preparate din lapte, ciocolată, panificaţie, alcool). Ocna Mureş este, totodată, şi staţiune balneoclimaterică de interes local, cu funcţionare permanentă, cu climat de dealuri, sedativ, cu veri plăcute (temp. medie în iul. este în jur de 20°C) şi ierni reci (în ian. medii termice de c. -4°C) şi cu ape minerale clorurate, sodice, de mare concentraţie (266 g/l), provenite din lacurile cantonate în vechile saline. Staţiunea este indicată pentru tratarea afecţiunilor reumatismale degenerative (artroze, poliartroze, spondiloze), abarticulare (periartrite scapulo-humerale, tendinoze) şi inflamatorii (stări după reumatism articular acut), a celor posttraumatice (stări după luxaţii, entorse, fracturi etc.), neurologice periferice (pareze, sechele după poliomielită) şi ginecologice (insuficienţă ovariană, cervicite cronice, metroanexite cronice). În anii 2020-2021, la Ocna Mureş a fost construit un complex balnearo-turistic, în cadrul căruia funcţionează o bază de agrement, spaţii de tratamente terapeutice şi de recuperare medicală, săli de fitness, de înfrumuseţare şi sănătate, un magazin de echipamente şi de produse balneare şi cosmetice, restaurant, piscină, locuri de joacă pentru copii ş.a. În noaptea de 21 spre 22 dec. 2010, în zona sondei 123, s-a prăbuşit tavanul unei mine de sare (catastrofă în care au fost distruse trei clădiri), ceea ce a avut drept urmare formarea unui crater cu diametrul de c. 200 m şi o adâncime de 10 m, în care s-a format un lac sărat cu un volum de circa 100 000 m3 de apă. La Ocna Mureş se află în faza de realizare (din 2020) un Muzeu al sării, în aer liber.
Istoric
În perimetrul oraşului Ocna Mureş a fost descoperit (în anul 1909) un depozit de bronzuri, datând din Epoca bronzului (cultura materială Wietenberg – sec. 16–13 î.Hr.), alcătuit din 5 812 piese (celturi, topoare, ciocane, dălţi, seceri, lame de ferăstrău, vârfuri de săgeţi, pumnale, cuţite, lame de săbii ş.a.), precum şi o necropolă de incineraţie şi urmele unei aşezări civile romane din sec. 2–3, în care s-au găsit statuia din marmură a zeiţei Hecate şi un coif din bronz, aparţinând unui legionar roman. La Vest şi Sud Vest de satul Războieni-Cetate au fost identificate vestigiile unui castru roman de zid (sec. 2–3) şi ale unei aşezări civile romane, în care s-au găsit opaiţe, terra sigillata, statueta unui zeu, un relief cu Lupa capitolina, un sarcofag din cărămizi, acoperit cu ţigle, lei funerari, fragmente de vase ceramice, cărămizi cu ştampilă şi inscripţii, monede din argint şi bronz, emise în perioada 138-141 ş.a. În perioada romană, exploatarea sării de aici era supravegheată de detaşamentele Legiunii a V-a Macedonica şi a XIII-a Gemina, care păzeau, totodată, şi drumul comercial de transport al sării de la Salinae (azi Ocna Mureş) la Apulum (azi Alba Iulia). Cunoscută în perioada daco-romană cu numele de Salinae, localitatea apare menţionată documentar, prima oară, în anul 1203, cu numele Uioara (nume derivat de la cuvântul maghiar Ujvár = Oraşul Nou), apoi, la 13 ian. 1280, într-un act de schimb de moşii, în 1296 este amintită ca cetate regească, cu numele Castrum Regium Ujvár, iar în sec. 17 figura drept castrum et oppidum. Localitatea, numită în acea perioadă Maros-Ujvár, a început să se dezvolte, cu precădere, după anul 1791, când Curtea Imperială de la Viena a preluat controlul producţiei de sare şi s-a trecut la exploatrea sării în mod organizat, sistematic. În anul 1867, la salinele de la Ocna Mureş lucrau peste 700 de muncitori, iar după construirea Uzinei de produse sodice în anii 1894-1896, activitatea de exploatare a sării s-a intensificat, crescând importanţa economică a localitaţii, iar după anul 1909, o dată cu începerea producţiei de sodă caustică, Ocna Mureş a devenit un important centru muncitoresc. Declarat oraş în 1956, Ocna Mureş are în subordine ad-tivă 2 localităţi componente (Uioara de Jos şi Uioara de Sus) şi 3 sate (Cisteiu de Mureş, Micoşlaca, Războieni-Cetate).
Monumente
Ruinele unei cetăţi medievale (“Novum Castrum”) şi ale unui turn pentagonal (donjon) din sec. 13, amintită documentar în 1290, ale unei capele din 1296 şi ale unei biserici romanice din anul 1300; biserica romano-catolică cu hramul „Sfântul Carol Borromeo” (sec. 18), declarată monument istoric în anul 2004; biserica greco-catolică, având dublu hram – “Sfântul Nicolae” şi “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, datând din anul 1912; clădirea Primăriei vechi (1892-1894); Clădirea nouă a Primăriei (1960); biserica reformată-calvină (1902); biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” (2003-2011), pictată după anul 2011; în localitatea componentă Uioara de Sus se află castelul „Banffy”-„Teleky” , construit în 1742, în stil neogotic, cu unele transformări din 1850–1860 şi parc dendrologic, amenajat cu arbori ornamentali, iar în satul Cisteiu de Mureş există o biserică din lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită în anul 1750, cu transformări din 1870, distrusă de inundaţiile catastrofale din 1975 şi reconstruită ulterior, pe acelaşi loc, pe fundaţie de beton, azi declarată monument istoric, şi ansamblul „Mikes”, format din Curia, în stil baroc (1796), castel în stil neoclasic (sec. 19), hambar (sec. 18) şi capela romano-catolică, în stil baroc (sec. 18), toate aflate în stare avansată de degradare după anul 1994. În curtea şcolii vechi se află un stejar secular, plantat în anul 1923.