Jimbolia

Date generale

Oraşul Jimbolia se află în extremitatea de Vest a României, în provincia istorică Banat, la marginea de Vest a judeţului Timiş, la graniţa cu Serbia, în Câmpia Banatului, la 85 m altitudine, la intersecţia meridianului de 20º43’20” longitudine estică cu paralela de 45º47’30’’latitudine nordică, la 44 km Vest-Nord Vest de municipiul Timişoara. Din punct de vedere demografic Jimbolia face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 13 434 loc. (1 ian. 2019), din care 6 547 loc. de sex masc. şi 6 887 fem. Supr.: 108,6 km2, din care 9,8 km2 în intravilan; densitatea: 1 371 loc/km2. Evoluţia numerică a populaţiei oraşului, în ultimii 140 de ani, a fost în continuă creştere, cu unele mici fluctuaţii, aşa după cum rezultă din datele recensămintelor. Astfel, la recensământul din anul 1880 s-au înregistrat 8 621 loc. (7 848 germani, 529 maghiari, 84 sârbi, 39 români, 20 slovaci, 101 alţii), la cel din 1930 s-au consemnat 10 873 loc. (7 640 germani, 2 097 maghiari, 660 români, 213 rromi, 141 sârbi, 26 slovaci, 96 alţii), în 1977 erau 14 682 persoane (6 065 români, 5 021 germani, 2 896 maghiari, 511 rromi, 79 sârbi, 42 slovaci, 68 alţii), iar la cel din anul 2002 au fost înregistraţi 14 682 loc. (8 032 români, 1 649 maghiari, 768 rromi, 500 germani, 51 sârbi şi 113 alţii). La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 10 808 loc., 7 856 de persoane erau români (72,7%), 1 169 maghiari (10,8%), 596 rromi (5,5%), 310 germani (2,9%) şi 877 loc. (8,1%) aparţineau altor etnii (sârbi, bulgari, slovaci, ucraineni, poloni, chinezi ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 6 763 ortodocşi (62,6%), 2 484 romano-catolici (23,0%), 436 penticostali (4,0%), 104 reformaţi (1,0%) şi 1 021 loc. (9,4%) aparţineau altor confesiuni (greco-catolici, adventişti de ziua a şaptea, baptişti, Martorii lui Iehova, unitarieni, musulmani, creştini după evanghelie ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Jimbolia este un important nod rutier şi feroviar şi punct de vamã (din 1970) cu Serbia (Velika Kikinda), cu o staţie de cale feratã inauguratã la 15 nov. 1857. Din punct de vedere economic, Jimbolia dispune de importante zãcãminte de ţiţei, descoperite în anul 2011, precum şi de mai multe întreprinderi în cadrul cãrora se produc motoare, generatoare şi transformatoare electrice, pompe hidraulice, componente electronice şi electrotehnice, cabluri pentru aparate audio şi video, dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi de laborator, piese de schimb şi accesorii pentru autovehicule, încãlţãminte, confecţii, tricotaje, folii, tuburi şi plãci din material plastic, corturi, produse alimentare ş.a. Centru viticol. Fermã de creştere a bovinelor. Muzeul memorial “Ştefan Jäger” (1877-1962), inaugurat în 1996, cu exponate aparţinând pictorului, precum şi cu piese de etnografie, arheologie ş.a.; Muzeul Cãilor Ferate, inaugurat la 15 nov. 1997; Muzeul Pompierilor “Sfântul Florian” (ocrotitorul acestora), inaugurat în 1993; Muzeul Presei “Sever Bocu”, inaugurat la 14 sept. 2007, cu colecţii de publicaţii apãrute pe întreg teritoriul României, indiferent de limba în care apar; Casa memorială “Dr. Karl Diel” (medic chirurg, 1885-1930), deschis pentru public la 11 august 2000; Biblioteca publicã “Mihai Eminescu” (1948), azi cu circa 60 000 de volume. Casã de Cultură. Ştrand cu apã termalã, cu efecte terapeutice în tratarea reumatismului articular, a spondilozelor, osteoporozei, poliartrozelor, discopatiilor lombare, afecţiunilor ginecologice ş.a

Istoric

În arealul oraşului Jimbolia a fost descoperitã o medalie din cupru, cu inscriptia “Urbs Roma”, datând din perioada 306-337. Localitatea apare menţionatã documentar pentru prima oarã, ca sat, în 1332, cu numele Chumbul,  într-un registru papal de dijme, în 1489 figura cu acelaşi nume, ca proprietate a familiei Csomboly, iar în 1520 era amintitã o persoanã cu numele Mihai de Chumbul. Ulterior, aşezarea este consemnatã cu diferite grafii: Csomboly, Sombola, Czombol, Landestreu-Hatzfeld (în 1766), Hatzfeld (1767), Zsombolya (1899), Jimbolia (din 1924). Depopulatã în perioada ocupaţiei turceşti din secolul 16 (aşezarea a fost distrusã complet în 1662 de armata otomanã), localitatea s-a repopulat în secolul 18, devenind ulterior un important centru comercial şi meşteşugãresc. În intervalul anilor 1552-1720, localitatea nu mai figureazã în nici un fel de document, ea apãrând consemnatã abia în 1720 pe o hartã austriacã, cu numele Sombol, ca teritoriu nelocuit. La 14 febr. 1763, Maria Tereza, împãrãteasa Austriei, a emis un act de colonizare a zonei actualului oraş cu locuitori provenţi din orasele Mainz, Trier, Sauer, Phalz şi Luxemburg. Primii colonişti (402 familii) s-au stabilit aici la 11 iun. 1766 şi au întemeiat douã aşezãri pe care le-au numit Landestreu şi Hatzfeld  (dupã numele contelui Karl Friedrich Anton, conte de Hatzfeld-Gleichen). În 1768, aceste douã localitãţi s-au contopit şi au format o singurã aşezare cu numele Hatzfeld, care din anul 10 apr. 1924 va purta denumirea Jimbolia. În 1770, populaţia Jimboliei a fost afectatã de o epidemie de ciumã, în timpul cãreia au murit 553 de persoane, iar în 1873 de holerã, când au decedat 1 000 de persoane. Pânã în anul 1778, Jimbolia, împreunã cu tot Banatul, au fost sub autoritatea Curţii Imperiale de la Viena, dupã care au intrat în componenţa Ungariei. În anul 1781, aşezarea a fost luatã în arendã de Joseph Csekonics, dupã care a fost cumparatã de acesta şi colonizatã cu populaţie maghiarã. În anul 1786, aşezarea a primit dreptul de a ţine târguri sãptãmânale, iar din 1791, târguri anuale, având statut de târguşor (pânã în 1890), dupã care a devenit comunã ruralã, pânã în anul 1950, când a fost trecutã în categoria oraşelor. În a doua jumatate a secolului 19, o datã cu inaugurarea (în 1857) cãii ferate Timişoara – Jimbolia – Kikinda (Serbia) – Seghedin, la Jimbolia au început sã aparã primele activitãţi industriale (fabrica de ţiglã, inauguratã în 1864, Moara cu aburi – 1870, fabrica de pãlãrii – 1878 ş.a.), s-au construit mai multe clãdiri publice (Castelul “Csito” – 1863-1870, Cazinoul – 1866, o şcoala – 1872, Primãria – 1878, spitalul – 1896 ş.a.). În 1884, la Jimbolia a fost introdus iluminatul public cu electricitate, în acelaşi an cu Timişoara, iar dupã anul 1892 a început sistematizarea localitãţii. Dupã declararea ca oraş, în anul 1950, Jimbolia a intrat într-o perioadã de dezvoltare economicã şi urbanisticã accentuatã, iar populaţia de origine germanã a cunoscut un proces de scãdere rapidã a numãrului de locuitori, sfârşind dupã Revoluţia din dec. 1989 într-un exod masiv cãtre Germania.

Monumente

Clãdirea Primãriei (1878); biserica ortodoxã cu hramul “Buna Vestire”, construitã în stil neobizantin, în anii 1933-1942 (sfinţitã la 25 mart. 1942), după planurile arhitectului Victor Vlad, cu trei turle şi cu picturi murale interioare executate în ulei de Vasile Hudici în anii 1938-1941. Iconostasul a fost construit de cãtre Ioan Antonescu în anii 1938-1944. În anul 2004, bisericii “Buna Vestire” i s-a adãugat un al doilea hram – “Adormirea Maicii Domnului”; biserica romano-catolicã “Sfântul Vendelin”, dateazã din anul 1766, mărită şi renovatã în 1876, cu turn supraînãlţat în anul 1911 de la 39 m la 53,50 m. Picturile murale interioare au fost realizate în 1929 de Géza Ulrich din Arad şi Paul Schnur din Jimbolia. Biserica posedã o orgã cu 27 de registre şi 1 796 de tuburi; biserica romano-catolică din cartierul Futok a fost ziditã în anii 1928-1929, în stil neogotic, dupã planurile arhitectului Hans Jänner din Jimbolia; statuia “Sfântului Florian” , azi declaratã monument istoric, a fost realizatã de un sculptor necunoscut, din gresie de culoare gri, pe cheltuiala familiei Damacher şi a lui Anton Sachs şi dezvelitã la 1 iun. 1869. Statuia are o înãlţime de 6,76 m, din care soclul are 1,75 m şi a fost restaurată în anul 2002 de Ioan Oprescu, Pânã în anul 1937, când a fost demolat, la Jimbolia a existat castelul “Csito”, construit într-un parc, în anii 1863-1870, în stil anglo-saxon, dupã planurile arhitectului maghiar Ybl Miklós – cel care a întocmit şi planurile de construcţie a Operei din Budapesta (1875-1884). Castelul a aprţinut contelui maghiar Csekonics András.