Mizil

Date generale

Oraşul Mizil se află în partea de Sud a României, în Sud-Estul judeţului Prahova, în zona de contact a Câmpiei Săratei cu Subcarpaţii de Curburã, la poalele Dealului Istriţa, la 110-150 m altitudine, pe cursul superior al râului Ghighiu şi pe terasele vãilor Budureasa şi Tohăneanca, la intersecţia paralelei de 45°00’ latitudine nordicã cu meridianul de 26°25’ longitudine esticã, la 35 km Est-Nord Est de municipiul Ploieşti. Din punct de vedere demografic, Mizil face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 15 977 locuitori (la 1 ianuarie 2011), din care 7 693 locuitori de sex masculin şi 8 254 de sex feminin. Dacã raportãm numãrul total al populaţiei la suprafaţa oraşului în intravilan (respectiv, 4,3 km2) rezultã o densitate de 3 715 locuitori pe km2. Referitor la componenţa etnicã a oraşului, la recensãmântul din 18 martie 2002 din numãrul total de 15 760 de locuitori, 13 780 (87,44%) erau români, 1 951 locuitori (12,38%) erau rromi, iar restul de 29 de persoane (0,18%) aparţineau altor etnii. Mizil este un important nod rutier şi dispune de o staţie de cale feratã inauguratã la 13 septembrie 1872. Unitãţile economice din oraşul Mizil produc mobilã şi furnire, armament, poliuretan, articole de marochinãrie şi de voiaj, încãlţãminte, confecţii textile şi metalice, tapiserii, saltele tip “Relaxa”, stofe pentru mobilã, conserve de legume şi fructe ş.a. Centru viticol şi de vinificaţie. Bibliotecã publicã inauguratã în 1948.

Istoric

În arealul oraşului Mizil au fost descoperite vestigii neolitice, aparţinând culturii Boian, pe valea râului Tohãneanca (fragmente de vase ceramice de culoare cenuşie, decorate cu incizii liniare şi meandrice, obiecte de uz casnic ş.a.), din Epoca bronzului, precum şi vase ceramice din secolele 3-4 şi 7-9. Localitatea apare menţionatã documentar, prima oarã, în 1529, apoi la 6 iulie 1585 într-un act emis la cancelaria domnului Mihnea Turcitul, cu numele Estau, şi la 30 septembrie 1591, într-un act semnat de domnul Ştefan Surdul în care este consemnatã cu numele Istau (amintit cu acest nume şi în documentele anilor 1610, 1612, 1616 etc.). În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, satul Istau a intrat în posesia acestuia cãruia i-a acordat dreptul de a ţine târguri anuale şi unde a construit casele domneşti. În secolele 18-19, în aceastã localitate a funcţionat o staţie a poştei de cai, numitã Menzil, care asigura legãtura între Ploieşti şi Buzău, fapt ce a determinat schimbarea numelui aşezãrii din Istau în Mezil, iar mai târziu în Mizil. La 13 septembrie 1866, Mizil a fost devastat în mare parte de un violent incendiu dupã care s-a refãcut treptat. În 1870, localitatea Mizil a fost recunoscutã ca oraş (numit atunci comunã urbanã), iar în perioada 1881-1905 s-au întreprins ample lucrãri de sistematizare ale oraşului. În prezent, oraşul Mizil are în subordine administrativã localitatea componentã Fefelei, menţionatã documentar la 6 august 1600.

Monumente

Bisericile cu hramurile “Sfântul Ioan”, ctitorie din  1845-1857 a marelui agã Ion Cantacuzino, repictatã în 1916, şi “Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie din 1865 a lui Iordache Ruset; Monumentul închinat eroilor cazuţi pe câmpurile de luptã din Primul Rãzboi Mondial, operã a sculptorului Ioan Iordãnescu, dezvelit în 1921; biserica din lemn cu hramul “Sfinţii Ioachim şi Ana”, de mari dimensiuni (32 m lungime şi 52 m înãlţimea turlei), construitã în stil maramureşan, pe fundament din beton, în anii 2006-2007. În localitatea componentã Fefelei se aflã biserica “Sfântul Nicolae” construitã în 1880 pe locul unei vechi biserici din lemn, cu hramul “Sfânta Treime”, ctitoritã în 1790 de polcovnicul Nicolae Stâmboleanu. Biserica “Sfântul Nicolae” a fost restaurantã şi repictatã în anii 2010-2011.