Schit rupestru, de călugărițe (inițial de călugări), situat în perimetrul satului Jgheaburi (numit în vechime Schiab) din comuna Corbi, județul Argeș, pe malul stâng al Râului Doamnei, afluent al râului Argeș. Biserica rupestră, cu dublu hram – “Adormirea Maicii Domnului” și “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (7,60 m lungime, 6,10 m lățime și 4 m înălțime), săpată în peretele unei stânci de gresie de 30 m înălțime (la baza acesteia), datează de la sfârșitul secolului 14 și începutul secolului 15, reînființat în timpul domniei voievodului Neagoe Basarab (1512-1521) și atestat documentar la 23 iunie 1512. La sfârșitul secolului 15, monahia Magdalina (pe numele de mireană Mușa), văduva boierului Haniza din Obislav (fost sat, desființat la 17 februarie 1968 și unificat cu satul Grozăvești din comuna Corbii Mari, județul Dâmbovița) și mătușa domnului Ţării Românești, Neagoe Basarab, proprietara moșiei Corbi, a reîntemeiat și extins acest schit, ca locaș monahal de maici, în jurul bisericii rupestre. Schitul a fost supus unor refaceri în secolul 18. În anul 1809, așezământul monahal a încetat să mai funcționeze, iar în perioada 1809-1814, episcopul Iosif al Argeșului l-a reamenajat și a trasnformat biserica schitului în biserică de mir. După prăbușirea unei bucăți de stâncă, în noaptea de Paște a anului 1859, biserica schitului a fost consolidată și restaurată. Schitul Jgheaburi a fost reactivat la 23 martie 2003, ca schit de maici, fiind format din biserica rupestră, o biserică din lemn, datând din secolul 19, chiliile noi și ruinele chiliilor rupestre, azi fiind declarat monument istoric de interes național. La acest schit a fost găsită o cruce din piatră pe care este incrustat anul 1790. În apropierea bisericii rupestre, în peretele stâncii de gresie, există o formațiune în relief, ciudată, având aspectul unui picior uriaș de om, culcat pe orizontală, de la coapsă și până la talpa picorului în care se vede forma încălțămintei. Cunoscut și sub numele de Schitul Corbii de Piatră.
_ // _
Schitul „Jgheaburi” (inițial de călugări, iar din anul 1959 de călugărițe) se află pe teritoriul satului Piscu Mare (numit Cucova până la 1 ianuarie 1965) din comuna Stoenești, județul Vâlcea, la 19,8 km Nord Vest de municipiul Râmnicu Vâlcea, într-o zonă depresionară, mirifică, înconjurată de dealuri împădurite. Biserica actuală a schitului Jgheaburi, declarată monument istoric în anul 2015, a fost construită în anii 1826-1827 prin osârdia ieromonahilor Daniil din satul Zmeurătu și Timotei, pe cheltuiala preoților Ioan Andreescu din Cucova (azi satul Piscu Mare) și Ioan din satul Cheia, care au donat schitului mai multe terenuri pe care schitul le-a pierdut în urma secularizării averilor mănăstirești din 17/29 decembrie 1863. Conform tradiției, se spune că biserica actuală, cu hramul “Nașterea Maicii Domnului”, a fost ridicată pe locul altor două biserici, din lemn, existente anterior – prima construită în anul 1310, în timpul domnului Ţării Românești, Radu Negru, cunoscut și cu numele Negru Vodă, iar a doua biserică, din lemn, construită pe locul celei dintâi, în anul 1600, și refacută în anul 1640, în timpul domniei voievodului Matei Basarab (1632-1654), prin grija mitropolitului Teofil al Ţării Românești, și prin strădania și pe cheltuiala logofătului Matei. Biserica “Nașterea Maicii Domnului” este de dimensiuni mici, zidită din cărămidă și piatră, fără turle, are un pridvor deschis, sprijinit pe șase stâlpi cilindrici, groși, în torsadă, terminați cu arcade ample. Acoperișul bisericii se termină cu o streașină care aminteste de cea a celebrelor biserici din nordul Bucovinei. Picturile murale interioare au fost executate în frescă, în anul 1828, de zugravii Ilie din Teiuș și Constantin din satul Zmeurătu (Zmiurăt, după cum s-a semnat acesta). Pereții exteriori prezintă un brâu median, din cărămidă, deasupra căruia sunt numeroase firide înalte, terminate cu arcade, în care sunt pictați diferiți sfinți. Peretele lateral dinspre Sud este prevăzut cu două ferestre mici, înalte și înguste, iar cel dinspre Nord are doar o fereastră asemănătoare. Catapeteasma bisericii este construită din zidărie. Clădirile adiacente din incinta schitului au fost construite în anii 1932 și 1963-1968. Întregul ansamblu monastic a fost restaurat în anii 1940 și 1970, iar biserica a mai fost restaurată și înfrumusețată în anii 2005-2006. În incinta schitului se află un izvor cu apă sulfuroasă la care vin numeroși credincioși, îndeosebi de Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.
