Măcin

Date generale

Oraşul Măcin se află în Sud-Estul României, în partea de Nord-Vest a Dobrogei, în judeţul Tulcea, la poalele de Nord-Vest ale Munţilor Măcin, pe dreapta braţului Măcin al Dunării, la 77 km Vest-Nord Vest de municipiul Tulcea. Din punct de vedere demografic, Măcin face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 10 788 locuitori (la 1 ianuarie 2011), din care 5 202 locuitori de sex masculin şi 5 586 feminin. Dacã raportăm numărul total al locuitorilor (10 788 locuitori) la suprafaţa oraşului în intravilan (3,4 km2) rezultã o densitate de 3 173 locuitori pe km2. Oraşul este un principal port fluvial pe cursul inferior al Dunãrii şi un important centru de exploatare a granitului şi caolinului. Unităţile economice ale oraşului produc confecţii şi tricotaje, mobilã, cherestea, ambalaje din lemn (lãdiţe), pesticide, piese pentru utilaje agricole, vopsele, lacuri şi cerneluri tipografice, articole de ambalaj din material plastic, preparate din carne şi lapte, împletituri din papurã şi rãchitã, alcool ş.a. Centru pomicol şi viticol. La Măcin s-a nãscut geologul Gheorghe Munteanu-Murgoci (1872-1925).

Istoric

Oraşul actual s-a dezvoltat pe vatra unei vechi aşezãri getice cu nume celtic (Arrubium) care apare menţionatã documentar în secolul 3 Î.Hr. şi a devenit mai târziu reşedinţa unei unitãţi militare romane de cavalerie, atestatã în douã diplome militare – una din 14 august 99 şi alta din 2 apr. 241. Pe malul drept al Dunării au fost descoperite vestigiile unui castru roman şi ale unei aşezãri civile romane şi apoi romano-bizantine. Castrul a funcţionat pânã în secolul 6.  Unii istorici presupun cã aici ar fi existat localitatea Vicina – un important centru politic, economic, comercial şi religios în secolele 13-14. În secolul 17, Măcin figura ca aşezare urbanã în care se întruneau frecvent negustorii brãileni, iar în timpul stãpânirii otomane a Dobrogei a fost centrul administrativ al plasei omonime.

Monumente

Ruinele cetãţii romano-bizantine; biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1834, cu picturi murale interioare executate în tempera în anul 1928 de Gheorghe Eftimie), reparatã în 1967 şi 1976-1977; Geamia (1860); hanul vechi (secolul 18); biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” construitã în perioada 1995-2010, sfinţitã la 25 iulie 2010; mãnãstirea de maici cu o bisericã din lemn cu dublu hram – “Sfântul Nicolae” şi “Cuvioasa Parascheva”, ziditã în anii 2001-2003, sfinţitã la 14 octombrie 2003 şi pictatã în anul 2005; mãnãstirea de cãlugãri, înfiinţatã în anul 2005, cu biserica “Izvorul Tămăduirii” sfinţitã în anul 2010.