Buziaş

Date generale

Oraşul Buziaş se află în extremitatea de Vest a României, în provincia istorică Banat, în partea de Sud-Est a judeţului Timiş, în zona de contact a Câmpiei Lugojului cu Dealurile Pogãnişului, la 128 m altitudine, pe râul Şurgani, la intersecţia paralelei de 45^o38’55” latitudine nordică cu meridianul de 21^o36’22” longitudine estică, la 34 km Sud Est de municipiul Timişoara. Din punct demografic, Buziaş face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 8 361 loc. (1 ian. 2019), din care 4 025 loc. de sex masc. şi 4 336 fem. Suprafaţa: 105 km², din care 4,8 km² în intravilan; densitatea: 1 742 loc./km². La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 7 023 loc., 5 844 de persoane erau români (83,2%), 209 rromi (3,0%), 207 maghiari (2,9%), 151 germani (2,2%) şi 612 loc. (8,7%) aparţineau altor etnii (slovaci, ucraineni, sârbi, evrei ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 5 425 de ortodocşi (77,2%), 463 romano-catolici (6,6%), 323 penticostali (4,6%), 53 baptişti (0,8%) şi 759 loc. (10,8%) aparţineau altor confesiuni (reformaţi, greco-catolici, Martorii lui Iehova, adventişti de ziua a şaptea, creştini de rit vechi ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de cale ferată pe linia Timişoara – Giroc – Urseni (comuna Moşniţa Nouă) – Uliuc (comuna Sacoşu Turcesc) – Buziaş – Lugoj, inaugurată la 18 noiembrie 1896. Parc dendrologic (20 ha), cu multe specii rare. Producţie de încãlţăminte şi de confecţii textile. Produse alimentare (preparate din lapte, panificaţie, vinificaţie). Centru viticol. Bibliotecă publică, inaugurată în anul 1956, în prezent cu peste 50 000 de volume. Teatru Popular, în cadrul căruia a activat, până în 1954, o trupă de păpuşari înfiinţată în 1882 de Ecaterina Brauer – trupă care, în acel an, s-a mutat la Reşiţa, arta păpuşarilor fiind continuată la Buziaş de un colectiv de cadre didactice. Casă de Cultură, inaugurată la 1 apr. 1960, aflată în prezent într-o clădire construită în anul 1985. Muzeul “Iuliana Folea Troceanu”, cu colecţie de etnografie şi obiecte artă populară cu specific bănăţean (ţesături, cusături, obiecte din pile etc.). Muzeul păpuşilor şi marionetelor. Oraşul Buziaş este unul dintre principalele staţiuni balneoclimaterice din ţară, de interes general, cu funcţionare permanentã, cu climat sedativ-indiferent (ierni blânde, cu medii termice în jur de 0°C, şi veri plãcute, cu temperatura medie de 21°C) şi izvoare cu ape minerale carbogazoase, bicarbonate, unele feruginoase, clorurate, sodice, calcice, magneziene, cu un grad de mineralizare în jur de 6,6 g/l. Prima încercare de punere în valoare a caracterului terapeutic al apelor minerale de aici datezã din anul 1805, când au fost efectuate primele analize chimice ale apelor de aici, dar captarea primului izvor mineral pentru tratament a avut loc în anul 1811, iar în 1838, balneologul sârb Georgije Čokrljan (Gheorghe Ciocârlan), originar de Veliki Bečkerek/Becicherecu Mare (azi Zrenjanin, Serbia) a fãcut o serie de analize chimice ale apelor minerale de la Buziaş, în vederea valorificarii lor pentru diferite tratamente. Primele stabilimente balneare au fost construite în 1819, iar în 1839 localitatea Buziaş a fost declaratã staţiune balnearã. În perioada 1903-1907 au fost forate 12 izvoare de adâncime pentru îmbutelierea apei minerale în vederea consumului ei ca apă de masă, iar în anul 1920 apele minerale de la Buziaş au fost medaliate cu aur la Expoziţia Internaţionalã de la Bratislava. În 1911, Buziaş a fost reconfirmat ca staţiune balneoclimaterică. Apele minerale de aici sunt indicate, îndeosebi, în cură internă, pentru tratarea maladiilor cardiovasculare (stãri dupã infarct miocardic, cardiopatie ischemicã, insuficienţã mitralã şi aorticã compensatã, hipertensiune arterialã, sechele dupã flebite superficiale, arteriopatii periferice, varice etc.), precum şi ale celor digestive (gastrite cronice cu hipoaciditate, colon iritabil), hepato-biliare, metabolice şi de nutriţie etc. În curã externã, aceste ape sunt eficace în tratamentul afecţiunilor reumatismale degenerative (spondiloze cervicale, dorsale şi lombare, artroze, poliartroze), ale afecţiunilor reumatismale abarticulare (tendinoze, periartrite scapulo-humerale), ale celor posttraumatice (stãri dupã operaţii pe muşchi, oase şi articulaţii), stãri dupã fracturi, luxaţii sau entorse etc. În cadrul Sanatoriului balnear se pot face bãi calde cu ape minerale, bãi de plante medicinale, împachetãri cu parafinã, hidroterapie, fizioterapie, gimnasticã medicalã, masaje ş.a. În iulie 1997, la Buziaş a fost inaugurat Centrul Medical “Cristian Şerban” pentru copiii şi tinerii care sunt bolnavi de dibet şi hemofilie. Buvete pentru curã internã cu apã mineralã. Staţie de îmbuteliere a apelor minerale, dezafectatã în anul 2014. Cazinou (1856). Rezervaţie forestierã (pãdurea Dumbrava).

Istoric

În arealul oraşului Buziaş au fost descoperite vestigii din perioada daco-romanã (diferite resturi de clãdiri, fragmente de conducte de apã, monumente din piatrã, ţigle, monede ş.a.), când aşezarea era cunoscutã cu numele Ahibis şi Centum Putei. Prima atestare documentarã a localitãţii dateazã din 26 febr. 1321, într-un document al regelui Ungariei, Carol I Robert de Anjou. Ulterior, apare consemnat frecvent cu diferite nume, cum sunt Buzus, Bozas (în 1369), Buzieschi (1716), Buziaş (1807), Buziaş Bãi (1920), Buziaş (1956). În perioada 1840-1850, în localitatea componentã Silagiu au fost colonizate mai multe familii de germani şi maghiari. Comuna Buziaş a fost declaratã oraş în 1956, în prezent având în subordine ad-tivã localitatea componentã Silagiu (atestatã documentar în 1406) şi satul Bacova (întemeiat în 1873)

Monumente

Biserica din lemn cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” (1720); biserica ortodoxã cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1834-1839); biserica ortodoxã cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” (1995-2004); biserica romano-catolicã “Sfânta Fecioarã Maria” (1873-1875, renovatã în anul 2005; biserica greco-catolicã “Naşterea Preacuratei Fecioare Maria” (sfinţitã în anul 2007); Sinagogã (1886); biserica reformatã (2001); în localitatea componentã Silagiu, atestatã documentar în 1406, cu numele Zyluas, existã o bisericã ortodoxã din anul 1872, iar în satul Bacova, întemeiat în 1873, se aflã o bisericã ortodoxã din anul 1889 şi una romano-catolicã, tot din anul 1889.