Isaccea

Date generale

Oraşul Isaccea se află în extremitatea de Sud Est a României, în partea de Nord Vest a provinciei istorice Dobroga, în zona de Nord Vest a judeţului Tulcea, pe drepata fluviului Dunărea, la poalele de Nord Est ale Podişului Niculiţel, la intersecţia paralelei de 45°16’11” latitudine nordicã cu meridianul de 28°27’35” longitudine estică, la 37 km Nord Vest de municipiul Tulcea, Din punct de vedere demografic, Isaccea face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 5 201 loc. (1 ian. 2019), din care 2 619 loc. de sex masc. şi 2 582 fem. Supr.:103,7 km2, din care 4,08 km2 în intravilan; densitatea: 1 275 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 5 026 loc., 4 573 de persoane erau români (91,0%), 194 rromi (3,9%), 91 turci (1,8%) şi 168 loc. (3,3%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 4 573 ortodocşi (91,0%), 274 musulmani (5,4%) şi 179 loc. (3,6%) aparţineau altor confesiuni (baptişti, creştini de rit vechi ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Port fluvial. Exploatãri de calcar cristalin (carierele Isaccea şi Revãrsarea), de ardezie şi de lemn. Parc fotovoltaic (solar), alcãtuit din peste 35 000 de module fotovoltaice, cu o capacitate de 8,75 MW, extins pe 14 ha, inaugurat în anul 2012. Firme producãtoare de aparate şi instrumente medicale şi de laborator, de încãlţãminte, de confecţii, de cherestea şi de produse alimentare. Fabrica de ţigarete a fost mistuitã de un incendiu la 20 nov. 2009, iar filatura de bumbac, inauguratã în 1981, a fost falimentatã în anul 2004 (azi în ruinã). Centru viticol şi de vinificaţie. Pomiculturã; apiculturã; pisciculturã. Fermã de creştere a porcilor. Muzeul orãşenesc “Noviodunum”. Bibliotecã publicã, înfiinţatã în anul 1952, azi cu peste 33 000 de volume. Casã de Culturã, inauguratã în anul 1960. Cãmin Cultural, în localitatea componentã Revãrsarea.

Istoric

În secolul 3 î.Hr., aceastã zonã era locuitã de geţi, care apar menţionaţi în scrierile istoricului Herodot. În aceeaşi perioadã, triburile celtice, care au migrat spre Est şi Sud-Est, au întemeiat pe acest loc o aşezare pe care au numit-o Noviodunum, situatã în apropierea unei aşezãri geto-dacice presupusã a fi fost Genucla – aşezare nelocalizatã exact pânã în prezent. În timpul stãpânirii romane, aşezarea de aici a fost ridicatã la rang de municipium de cãtre împãratul roman Septimius Severus (193-211). Romanii au instalat o staţiune (o bazã) a flotei lor la Dunãrea de Jos, numitã Clasis Flavia Moesica, iar în anul 369 d.Hr. au construit o fortãreaţã, care mai târziu a continuat sã existe sub autoritatea Imperiului Bizantin, care la rândul lor au organizat o bazã navalã bizantinã pe Dunãre. În anul 602, cetatea bizantinã a fost cuceritã de avari, revenind sub controlul Imperiului Bizantin în anul 969, în timpul împãratului Ioan I Tzimiskos, ocupatã de tãtari în prima parte a secolului 13, cuceritã de Mircea cel Bãtrân la sfârşitul secolului 14, apoi stãpânitã de Vlad Ţepeş (1462) şi ocupatã de turci în 1484, revenind Regatului României dupã Rãzboiul de Independenţã din anii 1877-1878. În 1621, în timpul sultanului Osman II, turcii au construit aici o cetate şi i-au atribuit aşezãrii numele de Isak-Köy (satul lui Isac), dupã numele unui paşă de la care derivă, se pare, numele de Isaccea. Sãpãturile arheologice efectuate în arealul oraşului Isaccea, în anii 1955, 1968, 1971, au scos la ivealã fundaţiile fortificaţiilor din zona portului, cu turnuri în formã de U, încãperi cu hipocaust provenite de la un edificiu cu caracter termal, morminte (cu sarcofage din piatrã) în care s-au gãsit ceşti, piese de vestimentaţie etc., un tezaur de monede (1 071 de piese) romane, datând din timpul împãratului Galenus (267 d.Hr), obiecte de podoabã, precum şi un sigiliu care a aprţinut împãratului bizantin Isaac II Angelos (1185-1195), confecţionat din plumb, cu diametrul de 4,5 cm, ultimul împãrat bizantin care a controlat Dobrogea. Istoricul Nicolae Iorga presupune cã la Isaccea ar fi existat reşedinţa unei formaţiuni politice prestatale, condusã de Sacea (sec. 11), care la sfârşitul secolului 14 a intrat în componenţa Ţării Româneşti, condusã de voievodul Mircea cel Batrân. Prima menţiune documentarã a localitãţii Isaccea dateazã din 1321, fiind consemnatã cu  numele de Isakgi (Sakdji) într-o scriere a istoricului arab Abul-Feda, în care acesta specifica faptul cã este un “oraş al Ţãrii Vlahilor”. La începutul secolului 15, localitatea se numea Obluciţa. În secolele 16-18, localitatea apare consemnatã cu diferite denumiri, ca de pildã Isakçi (1530-1531), Sakça Kasaba/targ (1573), Sakçi (pe o harta a lui Katib Çelebi, sec. 17), Saczi ou Obluciza (1703), Isakschi (pe o harta austriaca din 1790), Isaccea (1878). Unii istorici susţin cã au identificat Isaccea cu aşezarea medievalã Vicina, stãpânitã de cãtre genovezi, care au creat aici un centru propser  în secolele 13-14. În prezent, oraşul are în subordine administrativã localitãţile componente Tichileşti şi Revărsarea (înfiinţatã dupã anul 1877, cu numele Principele Nicolae, şi populatã cu 87 veterani de rãzboi. În perioada 1947-1964 s-a numit Ştefan Gheorghiu, iar de la 1 ian. 1965 poartã numele actual.

Monumente

Ruinele cetãţii Noviodunum şi vestigiile unor aşezãri civile; geamia “Azizie” (secolul 16, restauratã în 1860), cu minaret de 25 m înãlţime şi cu diametrul de 3,55 m şi cu o preţioasã decoraţie sculptatã în piatră, declarat monument istoric, azi în stare de degradare; biserica ortodoxã cu hramul “Sfântul Gheorghe”, ziditã la jumãtatea secolului 19 (sfinţită în 1862), pe locul alteia din secolul 18, restauratã  în 1872 şi reconstruitã în 1906, cu clopotniţã pe pronaos, declaratã monument istoric. Biserica are un valoros iconostas din lemn, datând din 1645, adus aici de la mãnãstirea Adam din judeţul Galaţi; biserica “Sfinţii Voievozi” construitã în stil rusesc în anii 1843-1844 (sfinţita la 8 noiembrie 1852) şi pictatã abia în 1998; biserica “Adormirea Maicii Domnului “ (1911-1913). În apropiere de Isaccea (circa 6 km) se aflã mănăstirea Cocoş.