Dolhasca

Date generale

Oraşul Dolhasca se află în jud. Suceava, situat în zona de contact a Pod. Sucevei cu terasele de pe dr. Siretului, la confl. Râului Şomuzu Mare cu Siretul; 11 386 loc. (1 ian. 2011): 5 647 de sex masc. şi 5 739 fem. Supr.: 110 km2, din care 13 km2 în intravilan; densitatea: 876 loc./km2. Nod feroviar (staţia de c.f. a fost inaugurată la 15 dec. 1869) şi rutier. Expl. de balast. Producţie de alcool şi de cherestea. Centru de olărit.

Istoric

Com Dolhasca a fost trecută în categoria oraşelor la 7 apr. 2004, având în subordine ad-tivă satele Budeni, Gulia, Poiana, Poienari, Probota, Siliştea Nouă şi Valea Poienei.

Monumente

În satul Probota se află mănăstirea Probota (de maici) alcătuită din biserică, din casele domneşti, restaurate de curând, din clopotniţă (1550), din casa stăreţiei şi dintr-o incintă patrulateră cu laturile de 90 x 90 m, ocrotită de ziduri înalte de 6 m, străjuite de turnuri de apărare la colţuri şi de un turn de poartă (1550). Biserica mănăstirii, având hramul „Sfântul Nicolae”, este prima ctitorie a domnului Petru Rareş, de mari dimensiuni (36,20 m lungime, 9,50 m lăţime şi 27,70 m înălţimea turlei), construită în 1530 (sfinţită la 16 oct. 1530) pe locul unei biserici din lemn ctitorită de Petru I Muşat în 1398 şi a unei alte biserici ce data din anul 1440. Biserica are un pridvor închis, o turlă octogonală, deschisă pe naos, luminată de 4 ferestre, abside poligonale, marcate de arcade oarbe şi ocniţe, şi ferestre încadrate de chenare gotice din piatră cioplită. Faţadele sunt acoperite de firide, sub cornişă, care mai păstrează picturi originare. Picturile murale interioare şi exterioare au fost executate în frescă în anii 1531– 1532, unele refăcute în 1550 şi restaurate în totalitate în 1844. Pe peretele dinspre Vest al bisericii se află tabloul votiv care îl înfăţişează pe domnul Petru Rareş cu familia. Picturile murale exterioare au rezistat parţial la intemperiile vremii, păstrându-se doar câteva fragmente din frescele originare. În gropniţa bisericii se află mormintele doamnei Oltea (mama lui Ştefan cel Mare), doamnei Elena (a doua soţie a lui Petru Rareş), domnului Moldovei, Petru Rareş († 1546) şi al fiului său Ştefăniţă († 1552), precum şi alte pietre de mormânt cu epigrafe, realizate din marmură albă în perioada 1464–1640, cu elemente decorative geometrice şi vegetale, reprezentative pentru sculpturile acelor vremuri. Atât biserica mănăstirii Probota, cât şi picturile ei murale au fost restaurate în anii 1996– 2001 de către UNESCO, în colaborare cu Ministerul Culturii, cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi cu sprijinul financiar al Fondului Japonez pentru încredere. Biserica „Sfântul Nicolae” a mănăstirii Probota a fost declarată monument UNESCO (1993) şi monument istoric (2004). Mănăstirea Probota a fost desfiinţată de către autorităţile comuniste prin decretul nr. 410 din 28 oct. 1959 şi reînfiinţată în 1991 ca mănăstire de călugări după care, în 1993, a fost transformată în mănăstire de maici. În satul Poiana există biserica având hramul „Naşterea Maicii Domnului”-Rahtivani (1896) şi rateşul „Rahtivanu” (începutul sec. 19), azi în ruine.