Şegarcea

Date generale

Oraşul Şegarcea se află în extremitatea de Sud Vest a României, în provincia istorică Oltenia, în zona de Sud Est a judeţului Dolj, în partea de Est a Câmpiei Desnăţuiului, la 110-150 m alt., pe stânga văii râului Desnăţui, în zona de confluenţă cu pârâul Şegarcea, la intersecţia paralelei de 45°05’37” latitudine nordicã cu meridianul de 23°44’46” longitudine esticã, la 30 km Sud de municipiul Craiova. Din punct de vedere demografic, Şegarcea face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 7 894 loc. (1 ian. 2019), din care 3 884 loc. de sex masc. şi 4 010 fem. Supr.: 120,0 km2, din care 6,4 km2 în intravilan; densitatea: 1 233 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 7 019 loc., 5 920 de persoane erau români (84,3%), 816 rromi (11,6%) şi 283 loc. (4,1%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 6 695 de ortodocşi (95,4%) şi 324 loc. (4,6%) aparţineau altor confesiuni (penticostali, Martorii lui Iehova, baptişti, adventişti de ziua a şaptea ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Staţie de cale ferată, pe linia Craiova – Podari – Şegarcea – Băileşti – Calafat (107 km), cu prelungire spre Vidin (Bulgaria), construitã în perioada 1890-1895 şi inauguratã la 1 dec. 1895. Nod rutier. Fabrici de furfurol, de prelucrare a lemnului (mobilă, binale, lădiţe pentru legume ş.a.) şi de nutreţuri combinate. Centru viticol şi de vinificaţie, specializat în producţia de vinuri roşii superioare (Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon ş.a. şi de struguri de masă (Chasselas, Muscat Hamburg ş.a.). Staţie de îmbuteliere a vinurilor. Producţie de coniac. Cramă construită în anii 1904–1906, cu o capacitate de înmagazinare de 2,8 mil. litri. Siloz de cereale (1949). Morãrit şi panificaţie. Pomiculturã; legumiculturã. Anual, are loc la Şegarcea serbarea folclorică „Culesul viilor”. Casã de Culturã, cu o clãdire nouã, inauguratã în anul 2012, cu o capacitate de 350 de locuri. Bibliotecă publică, înfiinţată în anul 1923, numită din 1998 “Mircea Rădina”, azi cu peste 42 000 de volume.

Istoric

În perimetrul oraşului Şegarcea au fost descoperite vestigii geto-dacice (două fusaiole, un inel cu sigiliu, un cap de zimbru pirogravat pe os ş.a.) şi romane (o necropolă romană, din care s-a recuperat o monedă emisă în timpul împăratului Publius Aelius Hadrianus (117–138). Informaţiile orale referitoare la întemeierea localităţii, perpetuate de-a lungul anilor, arată că aici s-au stabilit (fără a se menţiona data) câteva familii venite din Segarcea pe Olt (azi com. Segarcea-Vale, jud. Teleorman), care părăsiseră locurile natale din cauza birurilor grele. Prima menţiune documentară a localităţii datează din 10 iun. 1415, într-un hrisov al domnului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, prin care acesta întărea unor boieri moşiile din această zonă, printre care se afla şi un boier numit “Dragomir de la Segarcea”. Ulterior, mai apare consemnat ca sat, la 15 sept. 1557, într-un document al domnului Pătraşcu cel Bun, emis la Târgovişte. Pentru a-i atrage pe moşia sa şi a-i folosi ca forţă de muncă, Sultănica (proprietara acestor terenuri) le-a construit localnicilor, pe la mijlocul secolului 16, o biserică din lemn lângă un izvor de apă. În jurul acestui nucleu s-a dezvoltat ulterior o importantă aşezare rurală, care în 1792 a obţinut dreptul de a ţine târguri şi bâlciuri pentru comercializarea produselor agricole şi animaliere – drept întărit, în anul 1794, de domnul Ţării Româneşti, Alexandru Moruzi. Până pe la jumătatea secolului 19, pe moşiile boierilor, ale domnului Ţării sau ale mănăstirii lucrau, în special, robii ţigani, iar ulterior s-au mai adăugat clăcaşii (ţărani fără pământ, obligaţi să muncească pe aceste moşii). În urma Legii rurale (agrare) din 1864, promulgată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 14/26 aug. 1864 şi intrată în vigoare la 23 apr./5 mai 1865, ţăranii clăcaşi au fost eliberaţi de munca obligatorie pe moşiile boierilor şi, în acelaşi timp, au fost împroprietăriţi cu câte 5,5 ha de pământ, în Ţara Românească, şi 7,3 ha în Moldova. La 10/22 iunie 1884, pe moşia de la Şegarcea a fost înfiinţat Domeniul Coroanei Regale a României pe care munceau locuitorii care nu aveau pământ sau aveau pământ puţin – Domeniu care a fost naţionalizat la 11 iunie 1948 devenind proprietate de stat (Întreprindrea Agricolă de Stat/I.A.S.), privatizată după anul 1989. Comuna Şegarcea a fost trecută în categoria oraşelor la 17 febr. 1968.

Monumente

Biserica fostei mănăstiri Şegarcea, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost construită din lemn, în jurul anului 1547, ca biserică de schit şi apoi de mănăstire, incendiată de tătari în timpul invaziei din anii 1716–1718, refăcută din cărămidă în 1862, de către călugării din Alexandria (Egipt), a căror metoh era din anul 1602. Pe pilaştrii din mijlocul bisericii sunt pictate chipurile Regelui Carol I şi cel al Reginei Elisabeta. Mănăstirea Şegarcea a fost mult timp metoh al bisericii Zlătari din Bucureşti şi a fost reparată în anii 1903 şi 1925; Palatul regal, situat în mijlocul unui parc, a fost construit în a doua jumătate a secolului 19 pentru familia Regelui Carol I, naţionalizat la 11 iunie 1948 şi transformat în spital; Corpul de clădiri, construit în anii 1912-1914, după planurile arhitecţilor Alexandru Baucher şi Nicolae Ghica-Budeşti, pentru Domeniul Coroanei Regale a României, a fost naţionalizat la 11 iunie 1948, azi fiind sediul Societăţii Comerciale CERVINA S.A.; Clădirea fostei Şcoli Primare de fete, datând din anul 1886, azi declarată monument istoric; Clădirea fostei Stăreţii (11 camere), construită în anii 1614-1615; Zidul de incintă al fostei mănăstiri (8 m înălţime şi un metru grosime); Fosta clădire a Primăriei (1890), azi declarată monument istoric, Clădirea Şcolii Primare rurale (1903), monument istoric şi fostul Hotel (1912), azi sediul Judecătoriei, monument istoric, toate cele trei clădiri au fost construite după planurile arhitectului austriac Joseph Exner (stabilit în Roamânia în anul 1880); Monumentul eroilor din Primul Război Mondial – obelisc realizat de sculptorul C. Caranica, dezvelit în anul 1920,