Jibou

Date generale

Oraşul Jibou se află în partea de Nord Vest a României, în provincia istorică Crişana, în zona central-nord-estică a judeţului Sălaj, la poalele de Sud Est ale Dealurilor Sălajului, la 190-220 m alt., străjuit de Culmea Prisnel la Est (651 m alt.) şi de Dealul Dumbrava la Sud (558 m alt.), pe stânga râului Someş, în regiunea de confluenţă cu râul Agrij, la intersecţia paralelei de 47º15’30’’ latitudine nordicã cu meridianul de 23º15’30’’ longitudine esticã, la 26 km Nord Est de municipiul Zalău. Din punct de vedere demografic Jibou face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 11 765 loc. (1 ian. 2019), din care 5 829 loc. de sex masc. şi 5 936 fem. Supr.: 35,8 km2, din care 5,9 km2 în intravilan; densitatea: 1 994 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 10 407 loc., 8 210 persoane erau români (78,9%) 1 192 maghiari (11,5%), 584 rromi (5,6%) şi 421 loc. (4,0%) aparţineau altor etnii (ucraineni, slovaci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 7 153 ortodocşi (68,7%), 1 088 reformaţi (10,5%), 746 penticostali (7,2%), 402 baptişti (3,9%), 220 Martorii lui Iehova (2,1%), 151 romano-catolici (1,5%), 127 greco-catolici (1,2%) şi 520 loc. (4,9%) aparţineau altor confesiuni (creştini dupã evanghelie, adventişti de ziua a şaptea, unitarieni, musulmani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Jibou este un important nod rutier şi feroviar al judeţului Sãlaj (staţia de cale feratã a fost inauguratã în anul 1890). Ateliere de reparaţii a materialului rulant feroviar. Exploatãri forestiere şi de balast. Producţie de maşini-unelte, de fibre din sticlã, de tablouri electrice şi de automatizare, de folii şi tuburi din material plastic, de articole de papetărie, de confecţii, de mobilã şi de produse alimentare (preparate din carne şi lapte, produse de panificaţie ş.a.). Muzeu de istorie şi ştiinţele naturii. Bibliotecã publică, inauguratã în 1948, în prezent cu un fond de carte de peste 50 000 de volume şi o colecţie valoroasă de semne de carte. Centru de Cercetãri biologice, inaugurat în anul 1990. Casã de cultură (din 1967), renovată în anii 2014-2016. Acvariu. Parc zoologic, înfiinţat în anul 2004. Grãdinã botanicã (27 ha), înfiinţatã de profesorul Vasile Fati şi inauguratã în 1968, cu peste 500 de specii floristice. Cele douã sere, cu aspectul unor cupole de mari dimensiuni, cu o supraţatã totalã de peste 4 000 m2, adãpostesc peste 5 000 de specii de diferite plante tropicale, subtropicale, mediteraneene, plante ornamentale, palmieri, arbori de cafea etc. În cadrul Grãdinii botanice a fost creat (în anul 1978) un lac de acumulare, prin bararea pârâului Valea Viilor, a carui apã este folositã pentru udarea plantelor. Grãdina japonezã a fost amenajatã în anul 2003. Oraşul Jibou are şi statutul de staţiune balneoclimatericã de interes local, cu climat de coline, sedativ, cu izvoare de ape minerale sulfuroase, sulfatate, sodice, calcice, magneziene indicate în tratarea afecţiunilor reumatismale. Rezervaţie geologică (calcarele de la Rona), extinsã pe o supr. de 0,50 ha, declaratã arie protejatã la 12 apr. 2000 şi monument al naturii.

Istoric

Localitatea  apare menţionatã documentar pentru prima oarã în anul 1205 cu numele Villa Chybur, apoi în 1460 cu toponimul Zybó, în 1564 era consemnatã ca târg cu denumirea Oppidum Sibó şi în 1750 – Zsibó. În diferite documente din anul 1854 localitatea figura cu grafia Jibãu. Fosta comunã Jibou a fost trecutã în categoria oraşelor la 17 februarie 1968, în prezent având în subordine administrativã satele Cuceu (atestat documentar în anul 1388), Husia (1405), Rona (1338) şi Var (1469). În arealul satului Cuceu a fost descoperit (în anul 1982) un tezaur monetar, din argint, alcãtuit din 487 de denari republicani (datând din perioada 209/208-48/47 î.Hr.), 33 de tetradrahme din Thasos, o drahmã emisã în perioada 315-circa 285 î.Hr. ş.a., cântãrind în total 2,4 kg. În punctul numit “Fânaţe” au fost identificate urmele unei aşezări din secolele 2-4. Oraşul Jibou a fost afectat de inundaţiile catastrofale din lunile mai-iunie 1970.

Monumente

Biserica ortodoxã cu dublu hram -“Sfântul Gheorghe” şi “Sfantul Prooroc Daniil”, construitã în anii 1996-2001, cu picturi murale interioare originare, sfinţitã la 15 sept. 2013; biserica ortodoxã cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construitã în anii 1930-1936 de comunitatea greco-catolicã şi preluatã de cultul creştin-ortodox în anul 1948; biserica reformatã, iniţial romano-catolicã, datând din secolul 13 şi preluatã de cultul reformat în secolul 16, incendiatã de tãtari în 1658 şi reparatã ulterior. Forma actualã a bisericii dateazã din anul 1749, datoratã restaurãrii efectuatã pe cheltuiala lui Wesselényi István. Biserica posedã o orgã din 1885, construitã de Kolonics István. În curtea bisericii existã statuia lui Wesselényi Miklós, operã a sculptorului Sepsi Iosif, dezvelitã în anul 2004; biserica romano-catolicã, ziditã în anii 1880-1886 de cãtre meşteri poloni şi italieni, sfinţitã la 15 august 1886, cu altar donat de familia Wesselényi; biserica greco-catolicã “Neprihãnita Zãmislire”, sfinţitã în anul 2007; castelul “Wesselényi”, declarat monument istoric în anul 2010 care, împreunã cu alte clãdiri anexe (curia sau bucãtãria veche, manejul, grajdul, sera, cripta), formeazã un ansamblu arhitectural, aflat în mijlocul unui parc de 27 ha, care a fost amenajat ca grãdinã botanicã în 1968 de profesorul Vasile Fati. Castelul a fost construit în stilul barocului transilvãnean în mai multe etape, în anii 1778-1789, 1797-1800, sub conducerea arhitectului Franz Wrabetz, iar cele douã pavilioane sudice ale castelului au fost construite în anii 1807-1810, dupã planurile arhitectului Joseph Bittheuser. Interioarele castelului au fost amenajate şi pictate de Franz Neuhauser şi Johan Martin Stock pânã în anul 1810. Curia sau bucãtãria veche a fost refacutã de cãtre baronul Wesselényi István în anul 1702 şi restauratã de urmaşi în anul 1749, manejul a fost construit în anul 1771 de Wesselényi Miklós (locotenent al Regimentului de husari), iar grajdul pentru cai în anul 1775 (în prezent aflat în stare de degradare). Cripta familiei Wesselényi, datând din secolul 18, nu se mai observã în prezent. În anul 2011, acest castel a fost retrocedat Evei Teleki, iar în anul 2015 a fost scos la licitaţie. Tot în oraşul Jibou mai existã castelul “Béldy” (1 100 m2), declarat monument istoric în anul 2010, construit de familia Béldy, în anii 1903-1905, într-o pãdure de stajar la circa 3 km de Jibou, pentru fiul lor Béldy Kalman. Naţionalizat la 11 iunie 1948, castelul a fost retrocedat în anul 2009 urmaşului Béldy Vasile, împreunã cu 5 ha de teren, ulterior cumpãrat de la acesta de cãtre Consiliul Judeţean Sãlaj, în care azi funcţioneazã Centrul de Integrare prin terapii ocupaţionale. La Jibou mai existã clãdirea Primãriei, construitã în anii 1906-1907 (azi destinatã unui spital), clãdirea Judecãtoriei, inauguratã la 7 noiembrie 2008 ş.a. În satul Husia, atestat documentar în anul 1405 se aflã biserica din lemn cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, datând din anul 1848, extinsã în anul 1911, consolidatã cu contraforturi de beton şi reparatã în anii 1975-1979, azi declaratã monument istoric, iar în satul Var, menţionat documentar, prima oarã, în 1469, existã biserica din lemn cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, datând de la începutul secolului 18, renovatã şi cu prispã adãugatã în anul 1820 şi pictatã în 1861, declaratã monument istoric, azi aflatã în stare de degradare.