Date generale
Oraşul Horezu se află în partea central-sud vestică a României, în provincia istorică Oltenia, în zona central-vestică a judeţului Vâlcea, în depresiunea Horezu, la 475-500 m altitudine, pe râul Luncavăţ, la poalele de Nord-Nord Est a Măgurii Slătioara (769 m altitudine), la intersecţia paralelei de 45º08’36” latitudine nordică cu meridianul de 23º59’30” longitudine estică, la 44 km Nord-Nord-Vest de municipiul Râmnicu Vâlcea, în zona turistică a ţării cunoscutã sub numele de Nordul Olteniei. Din punct de vedere demografic, Horezu face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 6 907 loc. (la 1 ian. 2019), din care 3 274 loc. de sex masc. şi 3 633 fem. Supr.: 11,8 km2, din care 7,9 km2 în intravilan; densitatea: 874 loc./km2. La recensământul populaţiei din perioada 20-31 oct. 2011, din totalul celor 6 263 loc., 5 976 de persoane erau români (95,4%), 79 rromi (1,3%) şi 208 loc. (3,3%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 6 000 de ortodocşi (95,8%) şi 263 loc. (4,2%) aparţineau altor confesiuni (penticostali, adventişti de ziua a şaptea, baptişti, romano-catolici ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Exploatări de argilă din Dealul Ulmeţului. Din punct de vedere economic, oraşul Horezu dispune de o microhidrocentralã, cu o putere instalatã de 125 MW, de unitãţi pentru exploatarea şi prelucrarea lemniului, care produc mobilier şi diverse produse din lemn, de confecţii textile, de stofe pentru mobilã, de ţesãturi din lânã şi de produse alimentare. Fermã de creştere a ovinelor. Centru pomicol. Produse de artizanat (vase ceramice, covoare manuale, ţesãturi, sculpturi în lemn, picturi religioase ş.a.). Muzeu etnografic; Biblioteca publicã “Ada Orleanu”, azi cu peste 40 000 de volume, adăpostită (din 1979) în clădirea Căminului Cultural “Constantin Brâncoveanu”, a fost înfiinţatã în anul 1949 pe baza unui fond de carte din anul 1899. Casa de Cultură “Constantin Brâncoveanu”, inauguratã în anul 1968, are o galerie de artă populară contemporanã, cu peste 4 000 de obiecte din ceramicã. Vestit centru etnografic şi important centru de ceramică populară, caracterizatã prin fineţea motivelor decorative (strãchini şi farfurii smãlţuite, de culoarea fildeşului, cu motive zoomorfe – renumit fiind “Cocoşul de Horezu” – un veritabil simbol al acestei zone, simbol al nemuririi spirituale). Ceramica de Horezu a fost inclusă pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO la 6 dec. 2012. Din august 1971, la Horezu are loc anual Târgul olarilor (6-8 iunie). La 18 august 2005, oraşul Horezu a fost declarat staţiune turistică de interes local. Agroturism.
Istoric
Săpăturile arheologice efectuate în arealul oraşului Horezu au scos la iveală vestigiile unor aşezãri omeneşti, suprapuse, din secolele 9-13. Prima atestare documentară a localitãţii datează din 4 septembrie 1487, într-un hrisov al domnului Vlad Călugărul, cu numele Hurezi, iar în 1780 apare consemnat ca târg. În secolul 17, apare menţionată documentar existenţa unei populaţii de rumâni, în zona satului Romanii de Jos, care practica oieritul şi care făcea schimburi comerciale cu produsele lor (brânză, lapte, lână) cu o altã parte a populaţiei, care se ocupa cu olăritul. În perioada 1718-1739, localitatea Horezu, împreună cu întreaga Oltenie s-a aflat sub stăpânire austriacă. Comuna Horezu a fost declarată oraş la 17 februarie 1968. În prezent are în subordine administrativă 6 sate: Ifrimeşti, Râmeşti, Romanii de Jos, Romanii de Sus, Tănăseşti şi Urşani.
Monumente
Biserica ortodoxã cu hramul “Duminica Tuturor Sfinţilor” , datând din anul 1659, cu pridvor adãugat şi picturi murale interioare din 1859, a fostului schit Bălăneşti; biserica având dublu hram – “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi “Sfântul Ioan Botezătorul”-din Târg, azi declaratã monument istoric, ctitorie din anii 1800-1804, a vel-vistiernicului Ion Urşanu (vătaf de Plai), cu picturi murale interioare şi exterioare realizate în anul 1807 de cãtre zugravii Dinu şi Manole din Craiova, ajutaţi de ucenicii lor. În prezent, picturile se află în stare de degradare. Biserica a fost reparată şi restaurată în anii 1995-1996; biserica având dublu hram – “Sfinţii Voievozi” şi “Sfântul Vasile” (1826); biserica “Naşterea Maicii Domnului” (1927-1946). În apropiere de oraşul Horezu (circa 4 km), respectiv în satul Romanii de Jos (subordonat oraşului), existã un valoros complex monastic, care şi-a păstrat vechea denumire de Hurez, fiind cel mai mare ansamblu de arhitectură medievală păstrat în Ţara Românească şi principala ctitorie a domnului Constantin Brâncoveanu ( → mănăstirea Hurezi). În satul Romanii de Jos se află două biserici, cu acelaşi hram – “Sfinţii Îngeri”, una datând din anul 1700 (cu picturi murale interioare executate în 1757), declarată monument istoric, şi alta din anul 1821. În satul Romanii de Sus există ruinele schitului “Sfântul Ioan” (secolul 17), iar în satul Urşani este o biserică ortodoxă cu dublu hram – “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” şi “Sfântul Ioan Botezãtorul” , ctitorie din anul 1800 a vel-vistiernicului Ion Urşanu (vătaf de Plai), cu pridvor adăugat ulterior şi cu picturi originare, azi declaratã monument istoric. În satul Tãnãseşti se află biserica “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena”, zidită în anii 1997-2000 pe cheltuiala ing. Constantin Duţulescu şi a enoriaşilor satului şi sfinţită la 20 mai 2001.