Date generale
Oraşul Bicaz se află în partea de Nord-Nord Est a României, în provincia istorică Moldova, în zona de Vest a judeţului Neamţ, la poalele M-ţilor Ceahlău, la 432 m altitudine, la confluenţa râului Bicaz cu râul Bistriţa, la intersecţia paralelei de 46º54’39” latitudine nordică cu meridianul de 26º05’28” longitudine estică, la 35 km Vest de municipiul Piatra-Neamţ. Din punct de vedere demografic, Bicaz face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 8 281 loc. (1 ian. 2019), din care 4 099 loc. de sex masc. şi 4 182 fem. Supr.: 148,9 km2, din care 10,0 km2 în intravilan; densitatea: 828 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 6 543 loc., 5 992 loc. erau români (91,6%), 197 rromi (3,0%) şi 354 loc. (5,4%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 6 036 ortodocşi (92,3%), 54 romano-catolici (0,8%) şi 453 loc. (6,9%) aparţineau altor confesiuni (penticostali, creştini de rit vechi, baptişti, adventişti de ziua a şpatea ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Staţie finală de c.f. Nod rutier. Port de agrement pe malul lacului de acumulare. Aici se aflã barajul lacului de acumulare Izvoru Muntelui (→), realizat în anii 1950-1960, cu o înãlţime de 127 m, o lungime de 435 m la coronament şi o lãţime de 119 m şi hidrocentrala „Stejaru”, cu o putere instalatã de 210 MW, intratã în funcţiune în 1960. Expl. de calcar şi de marne. Expl. şi prelucr. lemnului. Producţie de ciment (din 1952), de azbociment (1956), var (1961), de confecţii, de fire tip mohair (1993) şi de produse cosmetice (parfumuri, 1993). Produse de panificaţie. Reparaţii de utilaje energetice. În clãdirea fostului Teatru, construitã în anii 1909-1912 dupã planurile arhitectului Carol Zane, se aflã Muzeul de Istorie şi Arheologie (inaugurat în 1958), cu exponate care ilustreazã locuirea vãii Bistriţei din Paleolitic şi pânã în zilele noastre. Din 1992, Muzeul cuprinde şi o secţie de etnografie. Centru turistic. Pe malul lacului de acumulare, în satul Potoci, se aflã Staţiunea de Cercetãri Biologice a Universitãţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Istoric
Localitatea Bicaz apare menţionatã documentar, prima oarã, la 12 aug. 1611, într-un hrisov al lui Constantin Movilã, domn al Moldovei, în care se amintea cã “satul Bicaz a fost înfiinţat pe moşia mãnãstirii Bisericani”, la 10 ian. 1625 apare consemnatã ca aşezare ruralã într-un act emis de voievodul Radu Mihnea, iar la 8 mai 1855 figura ca târg într-un hrisov domnesc. În anul 1884, comuna Bicaz fãcea parte din domeniul Coroanei regale a României, iar la 26 aug. 1960 a fost declaratã oraş. În prezent, oraşul Bicaz are în subordine ad-tivã 3 localit. componente (Capşa, Dodeni, Izvoru Muntelui) şi 3 sate (Izvoru Alb, Potoci, Secu).
Monumente
Casa regalã, construitã în anii 1909-1912, dupã planurile arhitectului Carol Zane, azi sediul Primãriei orãşeneşti, declaratã monument istoric; cãldirea fostului Teatru sãtesc, ziditã în anii 1909-1912 dupã planurile arhitectului Carol Zane, declaratã monument istoric, azi adãposteşte Muzeul de istorie şi arheologie; Biserica “Sfântul Gheorghe” (1830); Biserica ortodoxã cu dublu hram – “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena” şi “Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, situatã în localitatea componentã Izvoru Muntelui, a fost construitã în anii 1958-1959, sfinţitã la 26 iul. 1959 şi pictatã în 1986 de Emil Ungureanu; Monumentul eroilor, dezvelit în anul 1904, ridicat în memoria celor cãzuţi în timpul Rãzboiului de Independenţã din anii 1877-1878; Stânca “Piatra Teiului”, situatã în apele lacului de acumulare Izvoru Muntelui, reprezintã un martor de eroziune, cu o înãlţime de 23 m deasupra luciului de apã, declarat rezervaţie geologicã, alcãtuit din calcare recifale de vârstã cretacicã.