Date generale
Oraşul Măgurele se află în partea de Sud-Sud Est a României, în provincia istorică Muntenia, în extremitatea de Sud Vest a judeţului Ilfov, în Câmpia Vlăsiei (parte componentă a Câmpiei Române), pe stânga văii Ciorogârla, la intersecţia paralelei de 44°20’01” latitudine nordicã cu meridianul de 26°01’47” longitudine esticã, la 13 km Sud Vest de centrul municipiului Bucureşti. Din punct de vedere demografic, Măgurele face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 11 308 loc. (1 ian. 2019), din care 5 499 loc. de sex masc. şi 5 809 fem. Supr.: 45 km2, din care 40,2 km2 în intravilan; densitatea: 282 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 11 041 loc., 10 233 de persoane erau români (92,7%), 214 rromi (1,9%) şi 594 loc. (5,4%) aparţineau altor etnii (maghiari, germani, bulgari ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 10 303 ortodocşi (93.3%) şi 738 loc. (6,7%) aparţineau altor confesiuni (romano-catolici, musulmani, penticostali, greco-catolici, evanghelişti, creştini dupã evanghelie, baptişti, Martorii lui Iehova ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Producţie de pompe şi compresoare, de componente electronice, de încălţăminte, de lacuri, vopsele şi cerneluri tipografice. Ferme legumicole şi zootehnice. Cãmin Cultural; Biblioteca Naţionalã de Fizicã “Horia Hulubei”, fundatã în anul 1955, este o bibliotecã specializatã, destinatã utilizatorilor din domeniul fizicii şi dispune de un fond de carte de peste 15 000 de volume în limba romanã şi circa 60 000 de volume în limbi strãine. Oraşul Măgurele este un important centru universitar şi ştiinţific în care îşi desfãşoarã activitatea o secţie a Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti şi 9 Institute de Cercetare: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie nucleară „Horia Hulubei”, înfiinţat în 1976 pe baza Institutului de Fizică Atomică (I.F.A.), întemeiat în 1949 de savantul Horia Hulubei; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pãmântului; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronicã-2000; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronicã şi Tehnica Mãsurãrii; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale Neferoase şi Rare; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive. În anul 1957, la Institutul de Fizicã Atomicã de la Măgurele au fost inaugurate primul reactor nuclear de fisiune şi primul ciclotron (U 120) din Europa de Est. Reactorul nuclear de cercetare şi de producere de radioizotopi de la acest institut a fost dezafectat la 25 apr. 2002. La 14 iunie 2013, la Măgurele a fost inaugurat Pilonul proiectului Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP) pentru investigarea interacţiilor luminã-materie la cele mai mari intensitãţi şi cele mai scurte scãri de timp, pe baza instalãrii câtorva dintre cele mai intense lasere din lume. Pilonul a devenit operaţional din anul 2019, iar la 13 martie 2019, acesta a atins puterea maximã de 10 PW – cea mai mare din lume. Complex turistic.
Istoric
În arealul oraşului Măgurele au fost descoperite vestigii paleolitice şi neolitice, precum şi un cimitir de incineraţie datând din sec. 3 d.Hr., iar în localitatea componentă Vârteju a fost scos la iveală un tezaur monetar dacic din sec. 1 î.Hr.. În secolele 5–7, în această zonă a existat o aşezare de tip Ciurel, iar în secoleloe 10–11 o aşezare românească. În anul 1591, domnul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul, a donat moşia sa de aici, moştenită de la soacra sa, jupâneasa Neacşa, mănăstirii „Sfânta Treime” din Bucureşti. În 1595, înaintea bătăliei de la Călugăreni, Mihai Viteazul şi-a instalat tabăra militară în această zonă. În perioada medievală, localitatea Măgurele era cunoscută sub denumirile Vrana şi apoi Deleni. În 1770, aşezarea Măgurele apare consemnată pe o hartă austriacă. La sfârşitul sec. 18, pe moşia Filipescu din acest perimetru s-au aşezat mai mulţi bulgari, veniţi din sudul Dunării, care au întemeiat satul Broscărie. Prima atestare documentară a localităţii Măgurele datează din 7 mart. 1852 într-un hrisov domnesc. În anul 1853, moşia Măgurele a fost cumpărată de către vornicul Ioan (Iancu) Oteteleşanu/corect Otteteleşanu (care de atunci îi poartă numele), de la Elena Cantacuzino, pe care a construit un conac (inaugurat în 1894) şi a ctitorit biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, vizavi de conac. La sfârşitul secolului 19, Măgurele (numită atunci Oteteleşanu) era o comună rurală, formată din satele Dumitrana, Filipescu (numit Alunişu de la 1 ian. 1965), Gherman (numit Ciocârlia de la 1 ian. 1965) şi Oteteleşanu (numit Măgurele de la 17 febr. 1968), în care locuiau 1 351 de persoane, adăpostite în 285 de case. La sfârşitul secolului 19, în apropiere de comuna Oteteleşanu exista comuna Vârteju-Nefliu, alcatuită din satele Vârteju, Chirca, Nefliu şi Pruni, cu 1 191 loc., două mori, o şcoală şi două biserici (la Nefliu şi Vârteju). La 17 febr. 1968, com. Vârteju-Nefliu a fost desfiinţată şi înglobată în com. Măgurele (fostă Oteteleşanu), luând naştere comuna suburbană Măgurele, situată în perimetrul periurban al municipiului Bucureşti. Com. Măgurele a fost declarată oraş la 18 apr. 1989, apoi trecută în categoria comunelor la 22 ian. 1990 şi din nou declarată oraş la 30 dec. 2005. Până la 17 febr. 1968, Măgurele s-a numit Oteteleşanu. Între 23 ian. 1981 şi 10 apr. 1997 a făcut parte din Sectorul Agricol Ilfov. Oraşul Măgurele are în subordine ad-tivă localităţile componente Alunişu, Dumitrana, Pruni şi Vârteju.
Monumente
În oraşul Măgurele se află biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, construită în anii 1851–1853 pe cheltuiala vornicului Ioan (Iancu) Oteteleşanu (corect Otteteleşanu) şi a soţiei sale, Elena, pictată în ulei de Gheorghe Tattarescu în 1853, în stilul Renaşterii, reparată în 1964, consolidată şi restaurată în anii 1992-2000. În anul 2006 i s-a adăugat un pridvor, iar în 2015 au fost restaurate picturile murale interioare de către o echipă coordonată de profesorul Silviu Petrescu. La Măgurele se mai află conacul lui Iancu Otteteleşanu, datând de la mijlocul secolului 19, cu modificări din anii 1945-1950, azi declarat monument istoric. La 19 martie 1876, Iancu Otteteleşanu a lăsat prin testament “toată averea sa pentru ca să servească unui institut de fete românce, cărora li se va da o creştere şi educaţie de bune nume de familie, fără pretenţie şi lux”. În 1894, în acest conac a fost inaugurată o şcoală de fete, care a funcţionat până în 1948, când a fost destinat ca sediu pentru Institutul de Fizică Atomică. După moartea Elenei Otteteleşanu (la 4 dec. 1888), soţia lui Iancu Otteteleşanu, conacul a intrat în posesia academicianului Ioan Kalinderu (administratorul averii lui Otteteleşanu) care, la rândul lui, a donat întreaga avere Academiei Române, în 1893. Conacul Otteteleşanu, cunoscut azi sub numele de “Blocul M”, a fost afectat de cutremurele din 1977, 1986 şi 1990, fiind supus ulterior unor lucrări de consolidare, reabilitare şi restaurare. În parcul Otteteleşanu există bustul poetului Mihai Eminescu, operă a sculptorului Mihai Onofrei, dezvelit în anul 1950. În localitatea componentă Alunişu există biserica „Sfânta Treime”-Gherman, declarată monument istoric, construită în perioada 7 mai 1797-7 iunie 1815, pe cheltuiala stolnicului Grigore Asan, sfinţită la 13 mai 1832, consolidată şi restaurată în anul 2019; în localitatea componentă Vârteju se află biserica „Sfinţii Ioachim şi Ana” a cărei construcţie a început în anul 1912, pe locul uneia care data din anul 1818, dar din cauza Primului Război Mondial şi, ulterior a lipsurilor de tot felul, biserica a fost terminată abia în anul 1992 şi pictată în tempera de Eremia Profeta. Biserica are 30 m lungime şi 12 m lălţime. În fostul sat Nefliu (inclus în localitatea componentă Vârteju la 17 febr. 1968) se află biserica “Adormirea Maicii Domnului” (18 m lungine şi 6 m lăţime), datând din anul 1830, reparată în 1879, restaurată în anii 1930-1935, când a fost şi pictată de Dimitrie Belizarie, restaurată integral în anii 1949-1950 şi repictată de Ioan Dogărescu şi Constantin Niţulescu din Bucureşti, iar în localitatea componentă Dumitrana există biserica “Sfânta Treime”, ctitorie din anul 1928 a boierului Gheorghe Săvulescu, construită pe locul unei biserici care data din anul 1885, zidită atunci pe cheltuiala vornicului Ioan (Iancu) Otteteleşanu şi a soţiei sale Elena. Biserica a fost reparată după stricăciunile provocate de cutremurul din noaptea de 9 spre 10 nov. 1940, ulterior renovată în 1954, apoi demolată după cutremurul din 4 martie 1977, rezidită în anii 1994-1995, pictată de Elisabeta Ursu şi sfinţită la 12 iunie 1995.