Bocşa

Date generale

Oraşul Bocşa se află în extremitatea de Sud Vest a României, în provincia istorică Banat, în zona de Vest-Nord Vest a jud. Caraş-Severin, într-o mică depresiune din nordul M-ţilor Dognecea, la 170 m alt., pe râul Bârzava şi pe pâraiele Gârliştea, Valea Mare şi Moraviţa, străjuit de Culmea Mare, la Sud (617 m alt.), şi de Dealul Areniş (549 m alt.), la Nord, la intersecţia paralelei de 45°22’29” latitudine nordicã cu meridianul de 21°42’38” longitudine esticã, la 24 km NV de municipiul Reşiţa; 18 846 loc. (1 ian. 2019), din care 9 037 loc. de sex masc. şi 9 539 fem. Supr.: 121,5 km2, din care 11,3 km2 în intravilan; densitatea: 1 668 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 15 842 loc., 13 059 persoane erau români (82,4%), 534 rromi (3,4%), 285 maghiari (1,8%), 166 germani (1,0%) şi 1 798 loc. (11,3%) aparţineau altor etnii (sârbi, slovaci, ucraineni, cehi, croaţi ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 10 972 ortodocşi (69,3%), 1 360 penticostali (8,6%), 729 baptişti (4,6%), 695 romano-catolici (4,4%), 112 greco-catolici (0,7%) şi 1 974 loc. (12,5%) aparţineau altor confesiuni (reformaţi, adventişti de ziua a şaptea, evanghelişti, creştini după evanghelie, Martorii lui Iehova, luterani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de c.f., inauguratã la 3 sept. 1873. Nod rutier. Expl. de minereuri de fier, de minereuri complexe, de calcare şi de marmurã. Construcţii de grupuri electrogene, de utilaje pentru construcţii, de utilaje metalurgice, miniere şi agricole şi de piese auto. Expl. şi prelucr. lemnului (cherestea); producţie de încãlţãminte, de confecţii textile, de accesorii pentru instrumente muzicale şi de produse alim. (preparate din carne şi lapte, panificaţie etc.). Biblioteca orăşenească “Tata Oancea”. Muzeul de sculpturã “Constantin Lucaci”, inaugurat la 5 iulie 2012; Muzeul de mineralogie “Constantin Gruescu”. La Bocşa are loc anual (din 1977), Festivalul naţional al interpreţilor vocali de muzicã popularã “Aurelia Fãtu Rãduţu”.

Istoric

Sãpãturile arheologice întreprinse la sf. sec. 19, în arealul Dealului Colţan, au scos la ivealã urme de culturã materialã din perioada de tranziţie de la Neolitic la Epoca bronzului (2500–1800 î.Hr.), aparţinând culturii materiale Coţofeni; în perimetrul Dealului (Culmea) Mare a fost identificat un cimitir de incineraţie hallstattian, iar pe terit. fostei com. Bocşa Românã a fost descoperit un tezaur datând din perioada stãpânirii romane în Dacia (106–271/275), alcãtuit din 119 monede din argint. Identificarea unor cãrãmizi ştampilate în aceastã zonã atestã prezenţa unitãţilor armatei romane aparţinând Legiunii a IV-a Flavia Felix. Perimetrul actualului oraş a rezultat din unirea, la 31 dec. 1960, a douã localit. rurale – Bocşa Montană (sau Bocşa Vasiovei, menţionatã documentar, prima oarã, în 1333, într-un document papal, şi apoi în 1437, în 1534, cu numele Castrum Bokcha, în 1595, 1607 etc.) şi Bocşa Română (atestatã documentar în 1717, cu numele Vallach Bokschan) – localităţi contopite sub denumirea de Bocşa care, la 1 ian. 1961, a fost declarată oraş. Stãpânitã de turci (1607–1717) şi de Imperiul Habsburgic (1718–1918). În 1719, pe terit. fostei com. Bocşa Montană (sau Bocşa Vasiovei) a fost construit primul furnal pentru topirea minereului de fier, iar în 1722-1725, al doilea furnal şi o turnătorie, dupã aceastã datã fiind aduşi colonişti germani pentru dezvoltarea mineritului şi a metalurgiei fierului. În anul 1871 a început construirea liniei de cale feratã Reşiţa – Bocşa Românã – Ocna de Fier (31,3 km), inauguratã la 3 sept. 1873, iar la 28 nov. 1908 a fost inauguratã linia de cale feratã Oraviţa – Berzovia – Bocşa -Reşiţa. În 1910 a fost introdus iluminatul electric public, la 25 iul. 1931, Bocşa Montanã a fost declaratã staţiune climatericã, iar în 1943 com. Bocşa Montanã s-a unificat cu com. Vasiova, formând com. Bocşa.

Monumente

Cetatea Cuieşti (sec. 14), cuceritã de cãtre turci în 1551, renovatã în 1595 de localnici şi apoi distrusã de turci în 1658 (azi în ruinã); biserica ortodoxã cu hramul „Sfântul Nicolae” (23,20 m lungime şi 6,80 m lãţime), declaratã azi monument istoric, a fost construitã în anii 1770-1795, pictatã în 1810 de Alexandru Popp din Timişoara, restauratã în 1938 şi repictatã în 1974-1977 de Eremia Profeta din Bucureşti. Biserica posedã un iconostas din lemn, construit în 1913 şi pictat în 1918; biserica “Adormirea Maicii Domnului” (1750-1773), în stil gotic; biserica „Buna Vestire” (1755); biserica „Naşterea Maicii Domnului” (1803), declaratã monument istoric; biserica „Sfinţii Apostoli  Petru  şi  Pavel”  (1808); biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” (1796-1798, cu picturi murale interioare din 1845), declaratã monument istoric; biserica având hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” (2001-2009); bisericile romano-catolice cu hramurile „Imaculata Concepţiune”, construită în stil baroc, în 1840-1843, pe locul uneia din anul 1723, azi declaratã monument istoric, „Sfântul Arhanghel Mihail” (1920-1928) şi „Sfântul Ioan Nepomuk” (1783-1815); biserica reformatã (1937-1938); mănãstirea „Vasiova” (de maici) cu biserica având hramul „Sfântul Ilie”, declaratã monument istoric, a fost construitã în stil bizantin, în trei luni (15 mai-aug. 1905), prin strãdania cãlugãrului Macarie Guşcã şi sfinţitã abia în 1907. În  1933–1938, în cadrul ansamblului monahal a fost construitã o clãdire cu etaj destinatã atelierelor de ţesut covoare. Prin Decretul 410 din 28 oct. 1959, atelierele de ţesut au trecut în proprietatea statului, iar mănãstirea desfiinţatã (reînfiinţatã la 1 iul. 1990); posedã o importantã şi valoroasã colecţie de cãrţi bisericeşti vechi (Adunarea cazaniilor, 1793, Viena; Dogmele credinţei, 1816, Neamţ; Pidalionul, 1844, Neamţ; Explicarea Psalmilor, 1853, Bucureşti ş.a.); clãdirea Primăriei (sec. 19); clãdirea Gãrii feroviare (1873), declaratã monument istoric; clãdirea Casei de Economii, construitã în 1880 dupã planurile arhitectului A. Diaconovici.