Ocnele Mari

Date generale

Oraşul Ocnele Mari se află în partea central-sudicã a României, situat în Estul judeţului Vâlcea, în zona de contact a teraselor de pe dreapta râului Olt cu dealurile subcarpatice (Subcarpaţii Vâlcei), la 310-320 m altitudine, pe valea Pârâului Sãrat, la intersecţia paralelei de 45º04’ latitudine nordicã cu meridianul de 24º17’ longitudine esticã, la 15 km Sud-Vest de municipiul Râmnicu Vâlcea. Din punct de vedere demografic, Ocnele Mari face parte din categoria oraşelor mici cu o populaţie de 3 080 locuitori (la recensãmântul din 20-31 octombrie 2011), din care 1 520 de sex masculin şi 1 560 feminin. Dacã în primul sfert de veac al secolului 20 s-a înregistrat o creştere a numãrului de locuitori de la 5 120 la recensãmântul din 1912 la 7 223 locuitori la recensãmântul din 30 decembrie 1930, dupã aceastã datã numãrul locuitorilor din Ocnele Mari a înregistrat o scãdere permanentã. Astfel, la recensãmântul din 1948 în oraşul Ocnele Mari locuiau 6 159 de persoane, la cel din 1956 erau 4 420 de suflete, la cel din 1966 erau 3 651 de locuitori, la cel din 2002 se înregistrau 3 563, iar în 2011, 3 080 locuitori. Din punct de vedere etnic, marea majoritate a locuitorilor sunt români (92,57%), iar din punct de vedere confesional 93,08% aparţin cultului creştin ortodox, iar restul altor confesiuni. Dacã raportãm numãrul total al locuitorilor (3 080) la suprafaţa oraşului în intravilan (2,9 kmp) rezultã o densitate de 1 062 locuitori pe kmp. Din punct de vedere economic, oraşul Ocnele Mari se remarcã printr-o veche şi îndelungatã tradiţie de exploatare a zãcãmintelor de sare gemã, iniţial sub formã de bulgãri, iar începând din anul 1963 s-a recurs la exploatarea sãrii prin dizolvare în apã, cu ajutorul sondelor, şi obţinerea unei soluţii sãrate (saramurã), transportatã apoi prin conducte pânã la Combinatul chimic de la Govora situat la 8 km Vest de oraş. Acest din urmã sistem de exploatare a sãrii a determinat, de-a lungul anilor, prãbuşirea unor caverne pe o suprafaţã de peste 50 de ha care a provocat grave perturbaţii ecologice şi sociale. Astfel, în 1964, în cartierul Ocniţa a avut loc o surpare a unui tavan de ocnã în care ulterior s-a acumulat apa din ploi şi din topirea zãpezilor formând un lac cu apã sãratã, apoi în noaptea de 13 spre 14 decembrie 2001, la 11 septembrie 2004, 19 decembrie 2005, 24 septembrie 2007, 8 august 2009 s-au produs prãbuşirile mai multor tavane de salinã şi formarea unor lacuri cu apã sãratã fiind afectate grav peste 250 de gospodãrii. În continuare sunt în pericol de prãbuşire şi alte zone, fapt pentru care se fac studii şi se iau mãsuri din timp pentru evacuarea populaţiei pe alte amplasamente mai sigure. Totuşi, la Ocnele Mari se pãstreazã o salinã de circa 10 000 mp destinatã turismului şi în care este amenajat un sanatoriu pentru tratament la 225 m adâncime. În timpul eclipsei totale de Soare din 11 august 1999, oraşul Ocnele Mari s-a aflat, în jurul orei 11 şi 30 de minute, în zona de duratã maximã a acestui fenomen. Oraşul Ocnele Mari este inclus în categoria staţiunilor balneoclimaterice de interes general cu funcţionare sezonierã, dispunând de un climat moderat, sedativ, cu veri rãcoroase (în luna iulie media temperaturilor este de 20º C) şi ierni blânde (în ianuarie temperatura medie este de circa -2º C) şi precipitaţii moderate (circa 700 mm annual). În oraş existã un lac (circa 1 000 mp şi 3 m adâncime maximã) cu apã sãratã (216,3 g/l) cu caracter helioterm (temperatura apei este mai ridicatã în orizontul de la 2 m – 2,50 m adâncime decât la cel de la suprafaţa apei) şi cu nãmol sapropelic, cu eficacitate în tratarea afecţiunilor reumatismale, a celor posttraumatice, neurologice periferice (pareze uşoare, sechele dupã poliomielitã), ginecologice (insuficienţã ovarianã, cervicite şi metroanexite cornice), dermatologice (psoriasis, ichtioze în stadiu incipient, sechele dupã flebitã) ş.a. Apele sãrate de la Ocnele Mari, apreciate pentru calitatea lor terapeuticã încã din secolul 18, au început sã fie folosite efectiv pentru tratament începând cu anul 1833 când s-au efectuat primele amenajãri, dar primul stabiliment balnear a fost construit în 1894-1896, iar din 1925 oraşul Ocnele Mari a intrat în circuitul balnear naţional.

Istoric

Săpăturile arheologice efectuate în perimetrul oraşului Ocnele Mari au scos la ivealã unele vestigii neolitice (topoare şi unelte din piatrã, vârfuri de lance, vase din lut ars ş.a.), iar în arealul localitãţii componente Ocniţa au fost identificate (în 1964) vestigiile unui complex de aşezãri omeneşti datând din cea de-a doua Epocă a fierului (La Tène) care se presupune cã ar fi fost puternica cetate geto-dacicã Buridava (secolul 3 î.Hr. – secolul 1 d.Hr.), aflatã pe înãlţimea numitã în prezent Cosota, menţionatã şi în scrierile lui Ptolemeu. Din necropola cetãţii Buridava au fost recuperate fragmente de vase ceramice, unele cu inscripţii în limba dacã, altele cu litere greceşti sau latine, gravate, altele pictate (urciaore, ceşti, farfurii din lut ars etc.). În aceastã necropolã a fost descoperit un vas ceramic cu inscripţia BUR, iar pe o vazã din lut ars a fost identificatã inscripţie Basileo Thamarcos (se pare cã era o cãpetenie localã). Existenţa sãrii la ocnele Mari este cunoscutã din timpul daco-romanilor, dar exploatarea ei a fost amintitã documentar pentru prima oarã în 1247, în Diploma Ioaniţilor  şi ulterior într-un document din anul 1373 (aceasta este cea mai veche ocnã de sare din România amintitã documentar). Atestatã documentar într-un act din 1402 aparţinând domnului Mircea cel Bãtrân, localitatea apare menţionatã ulterior ca târg, cu numele Târgu de la Ocne, în hrisoavele domnilor Vlad Cãlugãrul, Radu cel Mare, Radu Paisie, Simion Movilã, Radu Şerban ş.a., iar apoi cu denumirile de Ocna cea Mare, Ocna, Ocnele de la Râmnic. Devenitã oraş în secolul 16, localitatea apare consemnatã pe o hartã întocmitã de Stolnicul Constantin Cantacuzino în anul 1700. Mai târziu Ocanele Mari a fost trecut în categoria localitãţilor rurale fiind declarat din nou oraş în anul 1960. În prezent oraşul Ocnele Mari are în subordine administrativã 8 localitãţi componente: Buda, Cosota, Fãcãi, Gura Suhaşului, Lunca, Ocniţa, Slãtioarele şi Ţeica. În perioada comunistã, la Ocnele Mari a funcţionat un penitenciar cu regim sever de detenţie în care se aplicau cele mai cumplite metode de torturã. Printre numeroşii deţinuţi politici, la Ocnele Mari a fost încarcerat şi filozoful Petre Ţuţea. În secolul 19, exploatarea sãrii de la Ocnele Mari se fãcea cu ajutorul deţinuţilor de drept comun (numiţi ocnaşi) care erau încarceraţi la penitenciarul de aici.

Monumente

În oraşul Ocnele Mari se aflã biserica “Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie din anul 1646 a ispravnicului Constantin Hiotul, cu pridvor adãugat în 1746, pictatã în 1809, reparatã în 1936, 1940-1941, 1969 şi restauratã în 1973; la Ocnele Mari a fost dezvelitã, în anul 2004, o statuie în bronz executatã de sculptorul Petre Cichirdan, închinatã eroilor şi martirilor care au fost încarceraţi la Ocnele Mari în perioada 1945-1989. În salina de la Ocnele Mari a fost amenajatã o bisericã cu dublu hram – “Sfântul Gheorghe” şi “Sfânta Varvara”, sfinţitã în anul 2009. În localitatea componentã Slãtioarele existã schitul cu acelaşi nume, cu biserica “Sfântul Nicolae” construitã în anii 1568-1574 prin osârdia Ecaterinei Salvarassa, soţia domnului Alexandru II Mircea; în localitatea componentã Gura Suhaşului se aflã biserica domneascã “Sfântul Gheorghe” (1676-1677) şi biserica “Sfântul Ioan Botezãtorul” (1793), cu fragmente de picturi murale originare, în localitatea componentã Lunca este biserica “Sfântul Ioan Gurã de Aur” a fostei mãnãstiri Titireciu (1701-1706), în localitatea componentã Ţeica existã o bisericã cu dublu hram – “Sfântul Gheorghe” şi “Sfântul Dumitru” (1726), cu fresce din 1782, iar în localitatea componentă Buda este o bisericã cu dublu hram – “Sfânta Treime” şi “Sfântul Nicolae” (1731).