Date generale
Oraşul Vicovu de Sus se află în extremitatea de Nord Est a României, în provincia istorică Bucovina, în partea de Nord Est al judeţului Suceava, în zona de contact a Podişului Sucevei cu prelungirile de Nord-Nord Est ale Obcinei Mari, la 410-458 m altitudine, pe cursul superior al râului Suceava, la conflenţa cu râul Putna, la intersecţia paralelei de 47º55’33” latitudine nordică cu meridianul de 25º40’48” longitudine estică, la 59 km Nord Vest de municipiul Suceava, în apropiere de graniţa cu Ucraina. Din punct de vedere demografic, Vicovu de Sus face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 16 750 loc. (1 ian. 2019), din care 8 408 loc de sex masc. şi 8 342 fem. Supr.: 42,4 km2, din care 18,5 km2 în intravilan; densitatea: 905 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 octombrie 2011, din totalul celor 13 308 loc., 12 347 de persoane erau români (92,8%), 672 rromi (5,0%) şi 289 locuitori (2,2%) aparţineau altor etnii (germani, ucraineni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ sau înregistrat 9 996 de ortodocşi (75,1%), 2 872 penticostali (21,6%), 129 baptişti (1,0%) şi 311 loc. (2,3%), aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, Martorii lui Iehova ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţii de cale ferată (în Vicovu de Sus şi localitatea componentă Bivolăria) pe linia Rădăuţi – Horodnic – Vicovu de Jos – Vicovu de Sus – Bivolăria – Gura Putnei – Straja – Brodina, inaugurată la 7 iulie 1889. Nod rutier. Punct de vamă cu Ucraina. Prelucrarea lemnului; producţie de încălţăminte. Casa de Cultură “Ion Nistor” şi Muzeul memorial “Ion Nistor”, amenajat în casa acestuia şi inaugurat în anul 1993, în localitatea componentă Bivolăria; Bibliotecă publică, înfiinţată în anul 1963, azi cu peste 12 000 de volume. În localitatea componentă Bivolăria s-a născut istoricul, omul politic şi militantul unionist Ion Nistor (n. 4/17 august 1876, Bivolăria – m. 11 noiembrie 1962, Bucureşti), iar renumita interpretă de muzică populară, Sofia Vicoveanca, pe numele adevărat Sofia Fusa (născută la 23 septembrie 1941 la Toporăuţi, lângă Cernăuţi, aflată atunci pe teritoriul României, azi în Ucraina) s-a stabilit şi a trăit la Bivolăria, după refugierea în România, în anii ’40 ai secolului 20.
Istoric
În arealul oraşului Vicovu de Sus au fost identificate urmele unor aşezări de tip rural, datând din secolele 12-14, situate de-a lungul râurilor, în cadrul cărora existau bordeie şi locuinţe de suprafaţă, care aveau în interior cuptoare din lut. Satul Vicov s-a înfiripat pe valea pârâului Jicov, cu numele Jicov, înainte de descălecarea voievozilor români veniţi din Maramureş, mai întâi Dragoş (1352-1353) şi apoi Bogdan I (1359-1365). Aşezarea apare menţionată documentar, pentru prima oară, la 23 mai 1436, cu numele Jicovul de Sus, într-un act prin care fraţii boieri Ilieş şi Ştefan au dăruit satul Jicovul de Sus, boierului Stan Babici şi fraţilor săi Iachim, Andrieş, Simion şi Iurie “să le fie lor uric (moşie, n.n.) cu tot venitul, nestricat, niciodată, în veacul veacului, lor şi copiilor lor, şi nepoţilor şi strănepoţilor lor, şi la tot neamul lor care va fi mai apropiat”. Ulterior, satul a fost împărţit în două de către unul dintre urmaşii care stăpânea acest sat, luând naştere, astfel, Jicovul de Sus şi Jicovul de Jos, acest sat din urmă fiind cumpărat de Alexandru cel Bun (domn al Moldovei în perioada 1400-1432) şi dăruit mănăstirii Putna, iar satul Jicovul de Sus se afla în posesia boierului Stan Babici, membru în Sfatul domnesc al lui Alexandru cel Bun. La 15 septembrie 1466, Ştefan cel Mare (domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504) a cumpărat satul Jicovul de Sus de la Stan Babici, cu 200 de zloţi tătăreşti, şi l-a dăruit mănăstirii Putna, locuitorii acestui sat devenind posluşnici ai călugărilor, fapt pentru care aceşti posluşnici erau scutiţi de dări. La sfârşitul secolului 15 şi începutul secolului 16, localitatea apare menţionată documentar ca punct de vamă pentru vite aşa după cum este consemnată în documentele lui Ştefan cel Mare din 3 aprilie 1488 şi 2 februarie 1503. În anul 1622, locuitorii satului i-au alungat pe tătarii care voiau să jefuiască mănăstirea Putna din apropiere. La sfârşitul secolului 18, o dată cu instaurarea stăpânirii habsburgice (în 1775) asupra Bucovinei, au apărut noi meşteşuguri legate de necesităţile casnice şi s-a dezvoltat comerţul prin punctul vamal de la Vicovu de Sus, fapt care a determinat atât o creştere a numărului de locuitori, prin aducerea numeroaselor familii de origine germană (în 1799 erau 984 de suflete), cât şi intensificarea vieţii economico-sociale. Prin publicarea în Monitorul Oficial, la 1 ianuarie 1919, a Actului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, când Bucovina (inclusiv Vicovu de Sus) a revenit la Regatul României, comuna Vicovu de Sus a intrat într-o nouă fază de dezvoltare economico-socială, în ciuda unor perioade de crize economice sau calamităţi naturale. Comuna Vicovu de Sus a cunoscut o dezvoltare economico-socială şi mai importantă în a doua jumătate a secolului 20, care a determinat creşterea numărului de locuitori de la 8 458 locuitori în anul 1956, la 11 413 în 1977 şi 15 429 în anul 2011, iar la începutul secolului 21, respectiv la 7 aprilie 2004, fost trecută în categoria oraşelor, având în subordine administrativă localitatea componentă Bivolăria.
Monumente
În oraşul Vicovu de Sus se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” , construită în anii 1802–1804, pictată şi sfinţită în 1806, cu o clopotniţă din 1834, biserica având hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” , construită de comunitatea germană în anul 1910, care la sfârşitul anilor ’30 ai secolului 20 au părăsit localitatea, biserica fiind preluată de cultul creştin ortodox, restaurată în anii ’60 ai secolului 20 şi sfinţită la 14 noiembrie 1960 când i s-a atribuit hramul de mai sus. Biserica a mai fost restaurată în anii ’80, după avariile provocate de cutremurul din 4 martie 1977 şi sfinţită la 3 decembrie 1989. Tot la Vicovu de Sus mai există biserica din lemn cu hramul “Sfântul Gheorghe” (1926), biserica de cărămidă cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului” (2007-2019, sfinţită la 19 mai 2019), biserica “Învierea Domnului” (2014-2017), Schitul Lavrentie, din fostul sat Laura (devenit cartier al oraşului la 17 februarie 1968), cu o biserică din lemn, ctitorie a Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuţi, datând din 1490, iar în localitatea componentă Bivolăria se află biserica din lemn cu hramul “Sfântul Nicolae”, datând din anul 1861, care a existat în satul Gura Largului, comuna Poiana Teiului, judeţul Neamt, demontată în anul 1959, transportată şi reasamblată la Bivolăria la sfârşitul anului 1960. Tot la Bivolăria există o capelă ortodoxă, construită în anul 2003, casa memorială a istoricului Ion Nistor în care a fost amenajat, în anul 1993, muzeul memorial cu acelaşi nume, şi bustul lui Ion Nistor, amplasat în faţa Grupului şcolar “Ion Nistor”.