Ştefăneşti (jud. Botoşani)

Oraşul Ştefăneşti se află în extremitatea de Nord Est a României, în provincia istorică Moldova, în zona de Sud Est a judeţului Botoşani, la graniţa cu Republica Moldova, în partea de Est a Câmpiei Jijiei Superioare, la 67-110 m altitudine, pe dreapta văii Prutului, în apropiere de confluenţa cu râul Başeu, pe malul de Sud al lacului de acumulare Stânca-Costeşti, la intersecţia paralelei de 47°47’29” latitudine nordică cu meridianul de 27°11’57” longitudine estică, la 48 km Est de municipiul Botosani. Din punct de vedere demografic, Ştefăneşti face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 6 134 loc. (1 ian. 2019), din care 3 195 loc. de sex masc. şi 2 939 fem. Supr.: 96,6 km2, din care 7,5 km2 în intravilan; densitatea: 818 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 5 314 loc., 4 567 de persoane (85,9%) erau români, 473 rromi (8,9%) şi 274 loc. (5,2%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 4 951 ortodocşi (93,2%), 37 penticostali (0,7%) şi 326 loc. (6,1%) aparţineau altor confesiuni (creştini dupã evanghelie, adventişti de ziua a şaptea, romano-catolici, evanghelişti ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Nod rutier şi punct de vamã la graniţa cu Republica Moldova, în satul Stânca, inaugurat la 21 sept. 1999, amplasat pe barajul lacului de acumulare Stânca-Costeşti. Exploatãri de gips, calcare, marne, argile şi nisipuri. Hidrocentrală (15 MW), în satul Stânca, intrată în funcţiune în 1978. Lacul de acumulare Stânca-Costeşti, realizat pe râul Prut, în colaborare cu U.R.S.S., în anii 1973-1978, are o suprafaţã de 59 000 ha, 70 km lungime şi un volum de 1,4 miliarde m3. În afară de scopul hidroenergetic, apa lacului foloseşte la regularizarea apelor râului Prut, la irigaţii, la atenuarea viiturilor, la combaterea inundaţiilor şi la alimentarea cu apă a localitãţilor. Podgorie (în satul Bobuleşti). Centru de ceramică populară, cu vechi tradiţii (din sec. 19), în oraşul Ştefăneşti. Muzeu memorial „Ştefan Luchian” (în oraşul Ştefăneşti), organizat în casa natală a marelui pictor. Muzeul a funcţionat în perioada 1989-2007, apoi a fost închis pentru reabilitarea clădirii şi reamenajarea acestuia şi redeschis la 23 apr. 2021. Bibliotecă publică. Casă de Cultură. Parc dendrologic, amenajat în anul 1902. Staţie meteorologicã, în satul Stânca, înfiinţată în anul 1984. În arealul satului Stânca, aflat în subordinea administrativă a oraşului Ştefăneşti, în zona de silvostepă a Câmpiei Jijiei Superioare, apare în relief un pinten calcaros, sub forma unei stânci, alcatuită din depozite cuaternare, înaltă de 101 m, cunoscută sub numele de „Casa Doamnei”. Pe pantele acestei stânci, declarată rezervaţie naturală complexă, de tip geologic şi floristic şi arie protejată de interes naţional (la 6 martie 2000 şi publicată în Monitorul Oficial la 12 apr. 2000), se dezvolta, până nu demult, o plantă foarte rară, numită Schiverechia podolica (endemism podolic), singurul loc din România în care această plantă rară vegeta la limita vestică a arealului său mondial de răspândire, alături de care, mai apar şi alte specii rare ca urechelniţa (Sempervivum rhutenicum var. albidum), şopârliţa (Veronica incana) ş.a. Din cauza formării lacului de acumulare de la Stânca-Costeşti, această plantă, situată iniţial pe teritoriul satului Stânca, a fost afectată de lucrările hidroenergetice, fapt care a impus necesitatea transplantării acestei specii rare într-un loc mai ferit, respectiv în arealul comunei Ripiceni, judeţul Botoşani. La Ştefăneşti s-a născut pictorul Ştefan Luchian (n. 1 febr. 1868, Ştefăneşti – m. 28 iun. 1916, Bucureşti).

Istoric

Satul Ştefăneşti apare menţionat documentar, prima oară, la 26 mai 1435, cu numele Gura Başeului, într-un hrisov al domnului Moldovei, Ştefan al II-lea, în care se aminteşte că satul se afla pe un vad al Prutului, iar apoi este consemnat ca târg în anul 1476. În anul 1550, satul figura pe o hartă a lui Georg von Reichersdorff, iar în 1596 pe harta lui D. Custos. În secolele 15-16, aşezarea a fost jefuită de mai multe ori de tătari, însă, în anul 1476, aceştia au fost înfrânţi de oastea lui Ştefan cel Mare. Satul Ştefăneşti a mai fost prădat şi incendiat de poloni (în iulie 1500) şi încă o dată de tătari (în 1513). La sfârşitul secolului l6 şi începutul secolului 17, localitatea Gura Başeului era un important nod comercial şi popas de poştă pe Drumul Furilor-Şleahul Hotinului, între Galaţi şi Hotin, în care exista o piaţă importantă (1593), un han (1600), o garnizoană militară (1612) şi 2 000 de case. La începutul secolului 18, Dimitrie Cantemir îl aminteşte ca oppida notabiliara în lucrarea sa Descriptio Moldaviae (1714–1716). Târgul Ştefăneşti s-a aflat mult timp în posesiune domnească fapt pentru care toate cheltuielile făcute pentru întreţinerea bisericii “Sfânta Cuvioasă Parascheva” erau suportate din visteria domnilor moldoveni. În timpul Războiului ruso-turc din anii 1768-1774, localitatea a fost distrusă în mare parte, fiind refacută ulterior, iar biserica a fost reparată în 1794. La sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 19, Târgul Ştefăneşti a cunoscut o perioadă de dezvoltare economică prin apariţia atelierelor de croitorie, a celor de prelucrare a pieilor, de fabricare a săpunului, a lumânărilor, a berii, precum şi prin înfiinţarea cuptoarelor de ars varul, a morilor de cereale ş.a., astfel încât, în acea perioadă existau circa 200 de “dughene” ale unor comercianţi români, armeni şi evrei. În 1834, Nahum Friedmann a înfiinţat “Curtea rabinică” din Ştefăneşti, comuna devenind, astfel, centrul hasidismului din Moldova (curent inovator al gândirii vieţii comunităţii evreieşti, apărut în Polonia, la sfârşitul secolului 18), fapt ce a determinat creşterea numărului de evrei stabiliţi la Ştefăneşti, care în 1859 ajunsese la 1 457 de persoane, cu rol important în dezvoltarea economică şi culturală a localităţii. Comunitatea evreiască apare menţionată documentar, prima oară, în anul 1604, pentru ca în anul 1910 să numere 2 883 de persoane, dispunând de învăţământ în limba lor maternă, de viaţă religioasă proprie, cu mai multe sinagogi (prima sinagogă datând din anul 1720) ş.a. În 1820 a fost introdus iluminatul electric public, în 1837 a fost inaugurată o baie publică, în 1839 s-a deschis prima şcoală, cu limbile de predare română şi germană, în 1884 s-a construit primul spital, în 1890 o hală de carne, în 1902 s-a inaugurat Parcul public ş.a. În anul 1864, Ştefăneşti era o comună urbană cu 2 114 locuitori. Până la 1 ian. 1965, satul şi comuna Ştefăneşti s-au numit Ştefăneşti-Târg. Comuna Ştefăneşti a fost  trecută în categoria oraşelor la 1 apr. 2004, având în subordine ad-tivă satele Bădiuţi (atestat documentar în anul 1424), Bobuleşti (1427), Stânca (1737) şi Ştefăneşti-Sat (1744).

Monumente

În oraşul Ştefăneşti există biserica având hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” (32 m lungime, 10 m lăţime şi ziduri groase de 1,50 m), datând din anul 1640, construită pe locul unei vechi biserici ctitorită de către domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, declarată monument istoric şi de arhitectură în anul 2015. Turnul-clopotniţă, masiv, de formă pătrată, luminat de 4 ferestre în arcadă, a fost construit în anul 1794 şi plasat deasupra pridvorului. Solul polonez, Jerzy Krasinski, care a poposit la Ştefăneşti la 21 martie 1636, consemna că la acea dată exista la Ştefăneşti o biserică ruinată, aflată în curs de refacere: …”şi acest orăşel, înainte vreme era însemnat, după cum se vede din aşezarea lui şi după biserica de zid, frumos clădită, dar acum ruinată, pentru păstrarea căreia, acum se cară pietre şi alt material” (→ Costică Asăvoaie – Surse de documentare). Forma actuală a bisericii “Sfânta Cuvioasă Parascheva” datează din anul 1640, când a fost refăcută şi apoi reparată în anul 1794 după stricăciunile provocate de Războiul ruso-turc din anii 1768-1774. Reparată din nou în anul 1828 şi sfinţită la 30 oct. 1828. Are un pridvor închis, luminat de două ferestre. În oraşul Ştefăneşti se mai află o casă cu prăvălii din secolul 19, declarată monument istoric, Hala de carne (1900), monument istoric, Sinagoga (1720) şi bustul pictorului Ştefan Luchian, operă a sculptorului Oscar Han. În satul Bădiuţi, menţionat documentar, prima oară, în 1424, se află o biserică din lemn datând din 1834, iar în satul Bobuleşti, atestat documentar în 1427, o biserică din vălătuci, cu hramul „Sfinţii Voievozi” (1777, reparată în anii 1884, 1915, 1923).