GALGOAIE, Izbucul ~, izvor cu izbucnire intermitentă situat în perimetrul comunei Dâmboviciara, judeţul Argeş, în zona calcarelor jurasice din M-ţii Piatra Craiului (Carpaţii Meridionali), pe valea râului Dâmbovicioara, la Nord Est de Cheile Dâmbovicioarei. Apele provenite din ploi şi din topirea zăpezilor se strecoară printre fisurile calcarelor, acumulandu-se într-un gol carstic subteran, iar după umplerea acestuia ies brusc, sub presiune, la suparfaţa pământului printr-un sifon de evacuare.
GURA APEI, Izbucul ~ este locul de izvor al pârâului Gârda Seacă, cunoscut în cursul superior şi cu numele Gârdişoara (afluent al râului Arieşu Mare), aflat la 1 264 m altitudine, în M-ţii Bihor (Carpaţii Occidentali), în perimetrul comunei Gârda de Sus, judeţul Alba, la circa 3 km de satul Casa de Piatră, comuna Arieşeni, judeţul Alba. Acest izbuc a fost explorat în anul 1982 de către speologul Gábor Halási, iar în anul 2009 a fost realizată prima cartare a acestui izbuc, care are 60 m lungime şi 18 m adâncime.