Iernut

Date generale

Oraşul Iernut se află în partea centralã a României, în Sud-Vestul judeţului Mureş, în partea de Sud a Câmpiei Transilvaniei, la 286-300 m altitudine, pe stânga râului Mureş în zona de confluenţă cu râul Şeulia, la intersecţia paralelei de 46º27’13” latitudine nordicã cu meridianul de 24º14’0” longitudine esticã, la 30 km Sud-Vest de municipiul Târgu Mureş. Din punct de vedere demografic, Iernut face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 9 641 locuitori (la 1 iulie 2008). Dacã raportãm numãrul total al populaţiei (9 641 locuitori) la suprafaţa acestuia în intravilan (respectiv 6,7 kmp) rezultã o densitate de  1 439 locuitori pe kmp. La recensãmântul din 18 martie 2002 în oraşul Iernut locuiau 9 523 de personae, din care 7 229 erau români (75,91%), 1 426 maghiari (14,97%), 852 rromi (8,94%), 12 germani (0,12%) şi 4 locuitori aparţinând altor etnii (0,06%). Oraşul Iernut este un principal nod rutier şi are o staţie de cale feratã. Din punct de vedere economic, oraşul Iernut dispune de importante zãcãminte de gaze naturale, are o microhidrocentralã de 1,4 MW datã în folosinţã în 1972 şi produce echipamente electrice pentru iluminat, articole de îmbrãcãminte, bãuturi rãcoritoare, textile, elemente din beton pentru construcţii, nutreţuri concentrate pentru hrana vitelor ş.a. În arealul oraşului Iernut funcţioneazã ferme de creştere a bovinelor, ovinelor, porcinelor şi pãsãrilor, precum şi ferme piscicole (la Iernut şi în satul Cipãu). Iazurile piscicole au o suprafaţã totalã de 109 ha luciu de apã. Sere legumicole (24 ha) şi floricole. Siloz de cereale. Staţiune de cercetare şi producţie legumicole. Muzeu de istorie. Bibliotecã publicã, inauguratã la 1 martie 1953, care în prezent dispune de peste 12 000 de volume.  În apropiere de Iernut, în satul Oarba de Mureş se desfãşoarã anual (din 1984) o tabãrã naţionalã estivalã de sculpturã în aer liber, în cadrul cãreia sunt create lucrãri cu subiecte ce amintesc de luptele care au avut loc aici în timpul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial (septembrie 1944).

Istoric

În perimetrul satului Cipău au fost descoperite (în anii 1953-1955) vestigiile unei aşezãri neolitice aparţinând culturii materiale Criş (mileniile 5-4 î.Hr.) din care s-au recuperat fragmente de vase ceramice (ceşti) cu decor de împunsãturi succesive, precum şi un cimitir de înhumaţie datând din prima Epocã a fierului (Hallstatt), cu inventar bogat (ceramicã modelatã cu mâna, brãţãri din bronz, piese de harnaşament din bronz şi fier ş.a.). Tot în satul Cipău au mai fost identificate urmele unei aşezãri de bordeie rãsfirate, o necropolã de incineraţie din secolul 4 d.Hr., aparţinând unui grup de daci liberi, în care s-a gãsit un tezaur de monede romane din bronz şi vase ceramice modelate la roatã datând din secolul 4 d.Hr., şi vestigiile unei aşezãri de bordeie cu cimitir de înhumaţie datând din secolele 5-6, din care s-au scos obiecte de ceramicã cenuşie lustruitã, o cataramã din argint aurit, piepteni, vârfuri de sãgeţi din fier ş.a. Pe teritoriul satului Lechinţa, menţionat documentar în 1269, au fost descoperite urmele unei aşezãri omeneşti cu mai multe niveluri de locuire datând de la sfârşitul Epocii bronzului, din perioada geto-dacicã (fragmente de vase ceramice lucrate la roatã sau cu mâna), din timpul stãpânirii romane, din secolul 6 d.Hr. şi din secolele 9-10 (ceramicã decoratã cu linii incizate). În arealul oraşului Iernut a fost descoperit un mormânt de incineraţie din secolele 8-7 î.Hr. aparţinând culturii materiale Basarabi. Localitatea Iernut apare menţionatã documentar, pentru prima oarã, în anul 1257 cu numele Terra Ranolth, iar cu numele actual este consemnatã din 1854 (la început cu grafia Iernot). În perioada 1461-1700, Iernut a avut statut de târg (oppidum), iar între 1867 şi 1918 s-a aflat în cadrul Imperiului Austro-Ungar. La 18 aprilie 1989, fosta comunã Iernut a fost trecutã în categoria oraşelor având în subordine administrativã opt sate: Cipãu, Deag, Lechinţa, Oarba de Mureş, Porumbac, Racameţ, Sãlcud, Sfântul Gheorghe. Pe teritoriul satului Oarba de Mureş, între 22 şi 29 septembrie 1944, trupele armatei române au purtat lupte grele, încrâncenate, împotriva armatelor hitleriste pentru cucerirea Dealului Sângeorgiu (cotele 409, 463 şi 495) – punct cheie în operaţiunile militare de eliberare a pãrţii de Nord-Vest a Transilvaniei. În aceste lupte au murit circa 11 000 de militari români.

Monumente

Castelul “Kornis-Rakoczi-Bethlen”, declarat monument istoric, a fost construit în stil renascentist pe cheltuiala lui Gáspár Bogáti şi inaugurat în 1545. Între 1583 şi 1585 castelul s-a aflat în posesia lui Francisc Kendi, iar în 1608 principele Gabriel Bathori a donat castelul lui Kornis Boldizsár ca rãsplatã pentru sprijinul acordat în ocuparea scaunului de principe al Transilvaniei. În 1649, Kornis a vândut castelul principelui Gheorghe Rákóczi II pentru suma de 23 000 de florini. În perioada 1650-1660, principele Gheorghe Rákóczi II a efectuat importante lucrãri de modificare şi renovare ale castelului, în stilul Renaşterii, dupã planurile arhitectului veneţian Agostino Serena. Ulterior, castelul a aparţinut (pânã în 1885) familiei nobiliare maghiare Bethlen când, Mark Bethlen, unul dintre descendenţii familiei Bethlen, a pierdut castelul la un joc de cãrţi, castelul fiind câştigat de contele Jeno Haller care l-a trecut  în proprietatea bisericii romano-catolice şi transformat în fermã model şi şcoalã agricolã. În 1948, castelul a fost naţionalizat de cãtre autoritãţile comuniste şi transformat în liceu agricol. În anul 2003, biserica romano-catolicã a fãcut mai multe demersuri pentru recuperarea acestui castel, demersuri rãmase nesoluţionate pânã în prezent, castelul fiind într-o stare avansatã de degradare; bisericã în stil gotic, ziditã în anii 1486-1593, cu turn din 1929, în prezent aparţinând cultului reformat-calvin; statuia “Lupoaica alãptând pe Romulus şi Remus” (este o copie dupã renumita Lupa Capitolina). În satul Oarba de Mureş, atestat documentar în 1733, se aflã Monumentul eroilor, inaugurat la 9 mai 1950,  operã a sculptorului Harsay Mozes, ridicat în memoria celor circa 11 000 de eroi cãzuţi în timpul luptelor din 22-29 septembrie 1944. În satul Deag, atestat documentar în 1332, existã biserica ortodoxã cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, ziditã în 1929 pe locul uneia din lemn din 1765, şi o bisericã din lemn cu hramul “Buna Vestire” (secolul 18).