Hârlău

Date generale

Oraşul Hârlău se află situat în extremitatea de Nord-Est a României, în partea de Nord-Nord Vest a judeţului Iaşi, în zona de contact a Câmpiei Jijiei Inferioare cu Dealu Mare, la 180 m altitudine, la intersecţia paralelei de 47°25’40’ latitudine nordică cu meridianul de 26°54’41” longitudine estică, la 73 km Nord-Vest de municipiul Iaşi. Din punct de vedere numeric, Hârlãu face parte din categoria oraşelor mici cu o populaţie de 11 652 locuitori (la 1 iulie 2008), din care 5 734 de sex masculin şi 5 918 feminin. Dacã raportăm numărul total al populaţiei la suprafaţa oraşului în intravilan (5,3 kmp) rezultã o densitate de 2 198 locuitori pe kmp. Staţie finalã de cale feratã. Produsele industriale realizate de întreprinderile oraşului Hârlău sunt masele plastice, tricotajele, confecţiile textile, ţesãturile din mãtase, mobilã, cherestea, preparate din lapte, conserve de legume şi fructe, oţet ş.a. Fermã avicolă. Important centru viticol, pomicol şi apicol. Muzeu de istorie, arheologie şi etnografie, inaugurat în 1983 şi reorganizat în 1990 şi Muzeul viei şI vinului deschis pentru public la 20 iulie 2006. Casa memorialã “Logofãtul Tăutu” (secolul 17). În satul Pârcovaci, care aparţine administrativ de oraşul Hârlău, existã izvoare cu ape minerale predominant sulfuroase, folosite pe plan local.

Istoric

Prima atestare documentarã a localitãţii dateazã din data de 1 mai 1384 când au fost inaugurate casele domneşti ale doamnei Margareta (Muşata) – mama domnului Moldovei, Petru Muşat (1375-1391). În 1391, Hârlău apare consemnat în documentele vremii ca reşedinţã domneascã a lui Petru Muşat. În anul 1486, domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, a refãcut din temelii clãdirile vechii curţi domneşti, lucrãri care au fost terminate la 15 septembrie 1486. La 12 iulie 1499, Ştefan cel Mare a încheiat, la Hârlău, Tratatul de pace cu polonii în urma cãruia s-au restabilit raporturile de colaborare politicã şi comercialã. La Hârlău şi-a stabilit reşedinţa domneascã şi Petru Rareş, dar rolul curţii domneşti s-a diminuat dupã ce Alexandru Lãpuşneanu a mutat, în 1564, capitala Moldovei de la Suceava la Iaşi unde a construit o vastã curte domneascã. La 2 octombrie 1624, curtea domneascã de la Iaşi a fost mistuitã de un incendiu catastrofal fapt pentru care domnul Radu Mihnea şi-a stabilit reşedinaţa la Hârlău unde a adus îmbunãtãţiri arhitecturale caselor domneşti de aici în spiritul arhitecturii italiene. Dupã moartea, la Hârlãu, la 20 ianuarie 1626, a domnului Radu Mihnea, curtea domneascã din Hârlãu a decãzut treptat ajungând la începutul secolului 19 sã devinã o ruinã şi, totodatã, depozitul de gunoi al localitãţii. În 1921, autoritãţile Regatului României, au declarat ruinele curţii domneşti şi biserica “Sfântul Gheorghe” din Hârlău ca monumente istorice de mare valoare. Localitatea Hârlãu a fost prãdatã şi incendiatã de tãtari şi cazaci în anul 1650, de tãtari în 1687 şi de turci în 1711. Hârlău a fost unul dintre centrele rãscoalelor ţãrãneşti din anii 1831 şi 1907. Comuna Hârlãu a fost trecutã în categoria oraşelor la 17 februarie 1968, având în subordine administrativã satul Pârcovaci – sat care a fost grav afectat de alunecãrile de teren din 1976 şi mai ales de cele din decembrie 1996 când circa 200 ha de teren au devenit impracticabile şi peste 100 de case avariate.

Monumente

Ansamblul curţii domneşti, de formã rectangularã, extins pe un hectar, datând din anul 1384,  reconstruit de Ştefan cel Mare în 1486 şi cãzut în ruinã la începutul secolului 19, declarat monument istoric în anul 1921; biserica domneascã “Sfântul Gheorghe”, de mari dimensiuni (24 m lungime, 8,40 m lãţime în dreptul absidelor şi 26 m înãlţimea turlei), construitã în perioada 30 mai –28 octombrie 1492 din porunca domnului Ştefan cel Mare, declaratã monument istoric în anul 1921. Faţadele bisericii “Sfântul Ghoerghe” sunt împodobite cu un bogat décor de cãrãmizi şi discuri smãlţuite în culorile galben, verde, vişiniu şi brun, iar interiorul pãstreazã picturi murale executate în 1530. Biserica a fost supusã unor ample lucrãri de restaurare în perioada 1897-1904, coordonate de arhitectul francez Emile Lecomte du Nouy şi de arhitectul român C. Băicoianu, precum şi în anii 1926-1929 şi 1954; biserica “Sfântul Dumitru”, ctitorie din anii 1530-1532 a domnului Petru Rareş, este un edificiu impunãtor în care se îmbinã armonios stilul bizantin cu cel gotic, cu unele transformãri din anul 1779 şi restauratã în 1970; biserica “Sfântul Nicolae”- Munteni (sfinţitã în 1797); casa parohialã a bisericii “Sfântul Dumitru” (secolul 19); clãdirea care adãposteşte Muzeul viei şi vinului, datând din secolul 17, este un edificiu masiv cu laturile de 19,50 x 14,65 m, cu ziduri groase de 70-90 cm, având parter,demisol şi pivniţã; clãdirea Primãriei a fost construitã în 1801 de Zoltman ca reşedinţã particularã, iar din 1857 a devenit sediul Primãriei; bustul domnului Ştefan cel Mare, dezvelit la 25 octombrie 1992, operã a sculptorului Ovidiu Ciubotaru.