Date generale
Oraşul Vălenii de Munte se află în partea de Sud Est a României, în provincia istorică Muntenia, în zona central-estică a judeţului Prahova, în depresiunea cu acelaşi nume din Subcarpaţii Prahovei, la poalele Dealurilor Pripor şi Vărbilău, la 437 m altitudine, pe dreapta râului Teleajen, la confluenţa cu pârâul Valeanca, la intersecţia paralelei de 45º11’08” latitudine nordică cu meridianul de 26º02’23” longitudine estică, la 29 km Nord de municipiul Ploieşti. Din punct de vedere demografic, Vălenii de Munte face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 13 598 loc. (1 ian. 2019), din care 6 438 loc. de sex masc. şi 7 160 fem. Supr.: 21,6 km2, din care 8,6 km2 în intravilan; densitatea: 1 581 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 12 257 loc., 11 524 de persoane erau români (94,0%), 112 rromi (0,9%) şi 621 loc. (5,1%) aparţineau altor etnii (maghiari, croaţi ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 11 193 ortodocşi (91,3%), 187 penticostali (1,5%), 85 adventişti de ziua a şaptea (0,7%) şi 792 loc. (6,5%) aparţineau altor confesiuni (baptişti, evanghelişti, Martorii lui Iehova, creştini după evanghelie, romano-catolici ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Staţie de cale ferată pe linia Ploieşti-Sud – Blejoi – Scăeni – Boldeşti – Vălenii de Munte – Măneciu-Pãmânteni – Mãneciu-Ungureni (50,416 km), inaugurată la 1 ianuarie 1908. Nod rutier. Exploatări de nisip cuarţos. Producţie de mobilă, cherestea, încălţăminte, confecţii textile, aparate medicale, de metale prelucrate prin aşchiere, de geamuri, de produse de marochinărie, de preparate din carne, de articole de voiaj, de tapiserii şi de covoare manuale. Parc industrial, extins pe o suprafaţă de 28 ha, în care-şi desfăşoară activitatea circa 50 de agenţi economici. Centru pomicol. Staţiune climaterică şi turistică. Muzeu de etnografie şi istorie a văii Teleajenului, inaugurat în anul 1948 şi reorganizat în anii 2001-2002. Muzeul memorial „Nicolae Iorga”, inaugurat în anul 1965, reorganizat şi reamenajat în anul 1997 în casa în care a locuit, peste 30 de ani, istoricul Nicolae Iorga – casă construită de polcovnicul Panca la începutul secolului 19, atestată documentar în anul 1833 şi cumparată de Nicolae Iorga în anul 1908. În faţa casei se află un bust al savantului, turnat în bronz de sculptorul Oscar Han. În casa marelui istoric de aici a funcţionat (1908–1914 şi 1921–1940) o universitate populară fundată şi condusă de Nicolae Iorga. Universitatea a fost redeschisă la 26 august 1990. La Vălenii de Munte mai există un Centru de Cultură europeană, cu o cladire construita in anul 1964, modificata si renovata in anul 2002, cu o sala de spectacole cu 276 de locuri, Muzeul Natura Văii Teleajenului, cu peste 40 de animale şi păsări de pradă împăiate, Muzeul de Artă religioasă, amenajat în clădirea fostei Şcoli Misionare Naţională “Regina Maria”, inaugurată la 19 august 1922, în prezenţa Reginei Maria a României, în care sunt expuse numeroase icoane din secolele 17-19, cruci din lemn şi din metal pentru purtat în mână, sfeşnite din argint şi alamă, potire din argint, veşminte preoţeşti, candele, scoarţe, cărţi vechi bisericeşti ş.a. Biblioteca publică “Miron Radu Paraschivescu”, înfiinţată în anul 1949, în prezent cu peste 35 000 de volume. În anul 1907, la Vălenii de Munte s-a stabilit istoricul şi savantul Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871 la Botoşani şi asasinat de legionari la 27 noiembrie 1940 în Pădurea Strejnic de lângă Ploieşti) unde a locuit şi a creat timp de peste 30 de ani. La Vălenii de Munte au mai locuit, temporar, pictorul Nicolae Tonitza (n.13 aprilie 1886, Bârlad – m. 27 februarie 1940, Bucureşti), poetul Miron Radu Paraschivescu (n. 2 octombrie 1911 – m. 17 februarie 1971, Bucureşti) ş.a.
Istoric
În arealul oraşului Vălenii de Munte au fost desoperite vestigii datând din perioadele Paleolitic şi Neolitic. Aşezarea s-a înfiripat înainte de anul 1400 cu denumirea de Berevoieşti, iar în anul 1409 apare consemnată, într-un hrisov al domnului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, cu numele Văleni, adică „locuitorii din Vale”. Într-un hrisov emis de domnul Ţării Româneşti, Dan al II-lea, în anul 1431, localitatea era consemnată ca „târg al săcuienilor” şi punct de vamă, în perioada 1503–1509 figura într-un document numit „Socoteala Braşovului” ca având relaţii comerciale cu oraşul Braşov, în 1573, domnul Ţării Româneşti, Alexandru al II-lea Mircea, “întărea fiilor popii Neagoe o moşie peste valea Vălenilor”, în 1580 domnul Ţării Româneşti, Mihnea Turcitul, “întărea marelui spătar Albina stăpânirea asupra moşiei Albinari (azi sat în comuna Ariceştii Zeletin, judeţul Prahova) care ajungea până la hotarul Vălenilor”, iar în anul 1581, acelaşi domn “recunoştea altor persoane ca având în posesie ocine în hotarul Berevoieşti” (azi cartier al oraşului Vălenii de Munte). Ulterior, localitatea este amintită într-un zapis din anul 1608 al domnului Ţării Româneşti, Radu Şerban, în care acesta “întărea marelui vornic Calinic şi soţiei sale Chiajna, stăpânirea asupra unei jumătăţi din satele Predeal- Sărari, Văleni şi Berevoieşti, cealaltă jumătate fiind în posesia mănăstirii de la Grădişte”, în 1645 apare consemnată ca reşededinţă a judeţului Saac sau Săcuieni (reşedinţa a fost mutată la Bucov în 1781), iar ca oraş într-o cronică a lui Miron Costin din 1684. La începutul secolului 19, istoricul grec Dionisie Fotino (secretar al domnului Ioan Gheorghe Caragea) aminteşte de şcoala grecească înfiinţată în 1830 pe lângă mănăstirea din Vălenii de Munte. La 15 decembrie 1817, domnul Ţării Româneşti, Ioan Gheorghe Caragea, a semnat un act de întemeiere a şcolii obşteşti naţionale, iar la 12 august 1832, când la Vălenii de Munte existau 518 gospodării în care locuiau 2 590 de suflete, a luat fiinţă o şcoală normală cu limba de predare română. La sfârşitul secolului 19, Vălenii de Munte era reşedinţa judeţului Teleajen, un important punct de vamă pe drumul comercial dintre Ploieşti şi Braşov, care trecea prin pasul Bratocea şi, totodată, era o comună urbană, cu 3 000 de locuitori, formată din satele Văleni (numit atunci Târgul-Văleni), Turburea şi Valea Gardului (azi sat desfiinţat şi înglobat în oraşul Vălenii de Munte), în care existau o staţie de telegraf, poştă, 6 biserici, un spital, o farmacie, o şcoală cu limba de predare greacă, înfiinţată în anul 1830, o şcoală normală, cu predare în limba română, înfiinţată în anul 1832 ş.a. În anul 1926, Vălenii de Munte era reşedinţa aceluiaşi judeţ, avea 3 723 locuitori, iar în 1950 a devenit reşedinţa raionului Teleajen.
Monumente
Birserica fostei mănăstiri, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, azi declarată monument istoric şi de arhitectură, este ctitoria din anul 1680 a clucerului Hagi Răzvan şi a soţiei sale Ilinca din Ceptura, care în anul 1684 a fost închinată mănăstirii Cotroceni din Bucureşti, de la care i s-a spus şi Biserica Mănăstirii. Picturile murale interioare au fost executate în anul 1737. Biserica a fost reparată şi restaurată în anul 1809, după cutremurul devastator din 14 octombrie 1802, apoi în anii 1941-1942 (sfinţită la 15 august 1942) după cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, avariată din nou de cutremurul din 4 martie 1977, consolidată, reparată şi renovată în perioada 1989–1995, pictată în anii 1992-1996 de Dan Gogu şi resfinţită la 18 august 1996; biserica „Sfântul Nicolae”Tabaci a fost construită de breasla tăbăcarilor în anul 1804 (sau în 1832, după alte surse), pe locul unei biserici mai vechi, care data din anul 1633, având picturi murale interioare şi exterioare originare, restaurate în anul 2002. Biserica a fost restaurată în anii 2005-2006; biserica “Nica Filip”, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, este ctitoria de la începutul secolului 19 (sfinţită la 10 iunie 1808) a logofătului Nica Filip şi a polcovnicului Soare Piţoi (tatăl acestuia), pictată de Gheorghe Tattarescu în a doua jumătate a secolului 19, restaurată în anul 1938, afectată grav de cutremurul din 4 martie 1977, consolidată, reparată şi renovată în anii 1982–1983; biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” , numită şi Biserica din Poiană, a fost construită în anii 1850-1855 (sfinţită la 13 aprilie 1855), reparată în anul 1888 şi pictată în anul 1900. Biserica a fost consolidată, reparată şi repictată după cutremurul din 4 mart. 1977 (sfinţită în 1998), dar la 12 august 1999 a fost mistuită complet de un incendiu, cauzat de un scurt-circuit electric, şi reconstruită în perioada 2001-2011; biserica din lemn cu hramul „Sfântul Spiridon” din cartierul Berevoieşti a fost construită în anii 1725-1726 (sfinţită la 25 octombrie 1726), pictată în ulei de Gheorghe Cepoiu în anul 1920, consolidată şi restaurată în anii 2007-2009, declarată monument istoric; Fostul han “La barieră”, datând de la mijlocul secolului 19, a fost demontat şi reasamblat la sfârşitul anilor ’30 ai secolului 20 în Muzeul Satului din Bucureşti; case vechi din secolul 19; Bustul istoricului Nicolae Iorga, operă turnată în bronz de sculptorul Oscar Han, dezvelită în anul 1923 şi instalată în faţa casei în care este amenajat Muzeul memorial “Nicolae Iorga” – casă în care a locuit, peste 30 de ani, istoricul Nicolae Iorga şi care a fost construită de polcovnicul Panca la începutul secolului 19, atestată documentar în anul 1833 şi cumparată de Nicolae Iorga în anul 1908; Bustul savantului Nicolae Iorga, amplasat în faţa bisericii “Adormirea Maicii Domnului, numită şi Biserica Mănăstirii, este opera sculptorului Emil Russi, dezvelit în anul 1968, iar Bustul aceluiaşi om de ştiinţă, Nicolae Iorga, situat în faţa Colegiului Naţional “Nicolae Iorga” este opera sculptoriţei Maria Grigorescu Vasilovici, dezvelită în anul 1936, în prezent declarată monument istoric.