Date generale
Oraşul Buhuşi se află în partea de Est-Nord Est a României, în provincia istorică Moldova, în zona de Nord a judeţului Bacău, în arealul de Sud Est al Depresiunii Cracãu-Bistriţa, la 235 m altitudine, la confluenţa pârâului Români cu râul Bistriţa, la intersecţia paralelei de 46º42’54” latitudine nordică cu meridianul de 26º42’15” longitudine estică, la 27 km Nord-Nord Vest de municipiul Bacău. Din punct de vedere demografic, Buhuşi face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 22 451 loc. (1 ian. 2019), din care 10 959 loc. de sex masc. şi 11 492 fem. Suprafaţa: 39,9 km2, din care 8,9 km2 în intravilan; densitatea: 2 523 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 14 562 loc., 11 837 de persoane erau români (81,3%), 1 264 rromi (8,7%) şi 1 461 loc. (10,0%) aparţineau altor etnii (germani, maghiari, italieni, evrei ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ, s-au înregistrat 12 830 de ortodocşi (88,1%), 186 romano-catolici (1,3%) şi 1 546 loc. (10,6%) aparţineau altor confesiuni (penticostali, Martorii lui Iehova, adventişti de ziua a şaptea, creştini de rit vechi, greco-catolici ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de c.f. (inauguratã la 15 febr. 1885). Termocentralã; hidrocentralã (11,6 MW), intratã în funcţiune în 1965. Constr. de utilaje şi piese de schimb pentru ind. uşoarã. Vechea fabricã de postav, care dateazã din anul 1885, astãzi modernizatã, produce stofe, pãturi ş.a. Filaturã de celofibrã şi de lânã pieptãnatã; ţesãtorie de bumbac şi lânã. Producţie de îmbrãcãmine, de mobilã şi de produse alim. Centru pomicol. Muzeu de artã şi istorie, inaugurat în anul 1977, cu exponate referitoare la istoria oraşului, documente, stampe, fotografii ş.a., adãpostit în conacul boierului Toader Buhuş. Biblioteca publicã “George Bacovia”, inauguratã în anul 1949. La Buhuşi s-au nãscut exploratorii Dan Dumitru (1890-1978) şi Constantin Dumbrava (1890-1935), istoricul Gheorghe Platon (1926-2006) şi regizoarea Elisabeta Bostan (n. 1 martie 1931).
Istoric
În apropiere de oraş, în punctul Şipote, au fost descoperite unelte din silex datând din Paleolitic. Aşezarea apare menţionatã documentar, prima oarã, în anul 1438, cu numele Bodeşti (azi cartier al oraşului). La 14 aprilie 1457, domnul Moldovei, Petru Aron, în tentativa sa de a redobândi tronul Moldovei a fost înfrânt de oastea lui Ştefan cel Mare, în localitatea Orbicu de Jos de lângă Buhuşi (azi cartier al oraşului), şi alungat din Moldova de oştenii lui Ştefan cel Mare, acesta refugiindu-se în Polonia şi mai apoi în zona secuimii din ţarã, de unde a provocat ostilitãţile dintre Ştefan cel Mare şi Matia Corvin, regele Ungariei. Dupã lupta de la Baia, din 14/15 decembrie 1467, când Ştefan cel Mare a repurtat o strãlucitã biruinţã asupra oştilor lui Matia Corvin, Petru Aron a fost prins de Ştefan cel Mare şi ucis mai târziu (probabil în anul 1469). Începând cu anul 1800, aşezarea apare consemnatã treptat, cu diferite denumiri, mai întâi Bodeştii lui Buhuş, apoi Bodeştii Buhuşoaiei, Buhuşoaia, Buhuş şi în final Buhuşi. Toate aceste denumiri derivã de la numele familiei boiereşti Buhuş, care stãpânea aceste locuri. În 1819 a fost declarat târg boieresc, prin hrisov domnesc, în 1832 au început sã aparã primele ateliere meşteşugãreşti (de lumânări, de olărit, de ulei comestibil etc.), în 1885 a fost construitã fabrica de postav (cea mai veche din ţarã), azi modernizatã, la sfârşitul secolului 19, respectiv in anul 1890, Buhusi era o comunã ruralã, formatã din satele Buhuşi, Bodeşti, Margina şi Orbicu de Jos, în care locuiau 3 155 de suflete, la 1 ianuarie 1926 a fost declaratã comunã urbanã, în 1927 a fost introdus iluminatul public, în 1930 a fost trecutã în categoria oraşelor, iar la 15 iulie 1931 satul Orbicu de Jos a fost unificat cu satul Orbicu de Sus, preluat de la comuna Costişa, formând satul Orbic, şi inclus în oraşul Buhuşi. În noaptea de 13 spre 14 aprilie 1927, localitatea Buhuşi a fost mistuitã (în proporţie de 25%) de un violent incendiu. În anii 1920, 1929, 1930 şi 1933, la Buhuşi au avut loc frecvente acţiuni greviste ale muncitorilor textilişti. La 17 febr. 1968, vechile sate Bodeşti şi Orbic au fost desfiinţate şi înglobate în oraşul Buhuşi. În prezent, oraşul Buhuşi are în subordine ad-tivã 2 localitãţi componente: Marginea şi Runcu.
Monumente
În localitatea componentã Orbic, la circa 5 km de Buhuşi, se aflã mănãstirea Runc (de cãlugãri), ctitorie a domnului Moldovei, Ştefan cel Mare, din anul 1457 (în urma bătăliei victorioase de la Orbic din 14 aprilie 1457) şi consemnatã documentar, prima oarã, la 1 aprilie 1695. Biserica veche a mănãstirii a fost demolată, pe locul ei zidindu-se, în anii 1760–1787, din iniţiativa boierului Ionaşcu, biserica actuală cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“. Biserica a fost supusă unor reparaţii în anii 1896, 1922, 1941, 1963 şi restaurată în anii 1986-1988. Picturile murale interioare au fost executate în 1951-1952, peste care s-a aplicat o nouă pictură în anii 1987-1988, executată de Gheorghe Matei din Arad. Mănăstirea a fost desfiinţată în 1888, devenind biserică de mir, şi reînfiinţată în 1941 de ieromonahul Casian Cojoc de la mãnãstirea Sihãstria. Desfiinţată din nou de autorităţile comuniste prin aplicarea Decretul Consiliului de Stat nr. 410 din 28 octombrie 1959, mănăstirea a fost reactivată în 1967, azi declarată monument istoric (→ şi mănăstirea Runc, Capitolul Mănăstiri, litera R). În perimetrul oraşului Buhuşi, la circa 3 km de acesta, în apropiere de mănăstirea Runc se află mănăstirea Ciolpani (→ mănăstirea Ciolpani, Capitolul Mănăstiri, litera C). În localitatea componentă Runcu mai existã o bisericã din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae”, datând din anul 1729 şi refãcutã în 1846, decoratã cu crestãturi şi căptuşită cu carton la interior în 1970, şi biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1787). În oraşul Buhuşi se află conacul boieresc al familiei Toader Buhuş (1800), în stil neoclasic, care adãposteşte Muzeul de artã şi istorie, hanul poştal, fortificat, de la Gura Orbicului (sec. 18), de tip rateş, unul dintre hanurile moldoveneşti cel mai bine pãstrat, biserica “Învierea Domnului”, ctitorie din perioada 25 iunie 1812 – 12 august 1815 a lui Toader Buhuş, biserica “Sfântul Nicolae”, construită în perioada 1930-1947, pictată la interior în 1955-1956 de Dumitru Irimescu şi Victor Georgescu şi resfinţită la 11 noiembrie 1956; iconostasul a fost construit în 1945-1947 de sculptorul Petre Dulcescu, pictat de Nicolae Popovici şi sfinţit la 7 iulie 1947, iar picturile murale interioare au fost restaurate în anii 1982-1983 de Dumitru Irimescu, şi tot el a pictat pereţii exteriori. Tot la Buhuşi mai există biserica “Sfântul Gheorghe” din cartierul Orbic, construită în anii 1924-1937 după planurile arhitectului Giovanni Maricel, pictată la interior de Ioan Cristea şi sfinţită la 31 octombrie 1937 (picturile murale au fost refăcute în 1988 de Matei Gheorghe din Arad şi spălate în anul 2000), biserica “Sfinţii Trei Ierarhi”, sfinţită la 24 octombrie 2004, şi o sinagogă, construită în anii 1858-1869, azi declarată monument istoric. Monumentul închinat eroilor Primului Rãzboi Mondial (dezvelit la 20 iunie 1926). În apropierea mănăstirii Runcu, la circa 3 km de Buhuşi se află mănăstirea Ciolpani (de călugăriţe), cu biserica-paraclis “Adormirea Maicii Domnului”, construită în anii 1991-1993 şi biserica mare, cu hramul “Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum”, zidită în perioada 1993-1997 pe locul unui vechi schit din vremea domnului Moldovei, Petru Şchiopul (1574-1591, cu întreruperi), schit ctitorit de suliţaşul Ciolpan care s-a călugărit. Biserica mare a fost pictată la interior cu praf de marmură albă. Schitul a fost desfiinţat de autoritătile comuniste la 28 octombrie 1959 şi reînfiinţat ca mănăstire în 1991. Lângă biserica nouă se află biserica din lemn, de dimensiuni mici, cu hramul “Sfântul Nicolae”, ctitorie din anul 1730 a medelnicerului Toader (Toderache) Cantacuzino, construită din lemn de stejar pe fundaţie de piatră. În 1913 i s-a adăugat un pridvor, deasupra căruia se află un turn-clopotniţă, iar în anul 2001 biserica a fost restaurată şi declarată monument istoric. Pe Dealul Runcu se aflã o pădure de fag, declarată rezervaţie forestieră (60 ha).