Recaş

Date generale

Oraşul Recaş se află în extremitatea de Sud Vest a României, în provincia istorică Banat, în partea central-nordică a judeţului Timiş, în zona de Est a Câmpiei Timişului, la 103-178 m altitudine, pe canalul Bega, la intersecţia paralelei de 45º48’05’’ latitudine nordică cu meridianul de 21º30’48’’ longitudine estică, la 24 km Nord Est de municipiul Timişoara. Din punct de vedere demografic, Recaş face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 9 855 loc. (1 ian. 2019), din care 4 936 loc. de sex masc. şi 4 919 fem. Supr.: 229,9 km2, din care 82,5 km2 în intravilan; densitatea: 119 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 8 336 loc., 6 423 de persoane erau români (77,1%), 635 maghiari (7,6%), 356 sârbi (4,3%), 178 rromi (2,1%) şi 744 loc. (8,9%) aparţineau altor etnii (croaţi, germani, ucraineni, slovaci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 5 937 ortodocşi, inclusiv 301 sârbi ortodocşi (71,2%), 903 romano-catolici (10,8%), 690 penticostali (8,3%), 105 baptişti (1,3%) şi 701 loc. (8,4%) aparţineau altor confesiuni (greco-catolici, adventişti de ziua a şaptea, reformaţi, creştini de rit vechi, evanghelişti, Martorii lui Iehova, creştini după evanghelie ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Oraşul Recaş dispune de o staţie de cale ferată, pe linia Bucureşti – Craiova – Drobeta-Turnu Severin – Orşova – Caransebeş – Lugoj – Recaş – Timişoara (sectorul Caransebeş – Timişoara a fost inaugurat la 23 oct. 1876), cu gară inaugurată în anul 1877, iar în satul Izvin există o haltă de cale ferată. În arealul oraşului Recaş se exploatează argila, folosită (încă de la sfârşirul secolului 19) la fabricarea cărămizilor. În oraşul Recaş se mai produc preparate din carne (mezeluri) şi lapte, încălţăminte şi produse din pielărie, produse de panificaţie ş.a. Abator. Fermă de creştere a bovinelor. Piscicultură. În satul Izvin există un centru de creştere a cailor de rasă Nonius, înfiinţat în anul 1967, iar în satul Herneacova se află un centru de agrement şi echitaţie, extins pe o suprafaţă de 158 ha, precum şi un Parc de Aventură, cu două tiroline, una de 240 m lungime şi alta de 260 m lungime. Oraşul Recaş este un vechi şi important centru viticol (atestat documentar ca atare la 11 noiembrie 1447) şi de vinificaţie, cu o cramă renumită, construită în anul 1945 şi în care se află depozitate 250 de butoaie din lemn de stejar, fiecare cu o capacitate de 225 litri. Compania “Cramele Recaş”, înfiinţată în anul 1991, administrează cele 1 150 ha cu plantaţii de viţă-de-vie cu o multitudine de soiuri, printre care Muscat Ottonel, Pinot Gris, Pinot Noir, Merlot, Fetească Albă, Cabernet, Chardonnay ş.a. O altă cramă există în satul Petrovaselo, inaugurată în anul 2002. La Recaş funcţionează un muzeu de istorie, cu secţii de istorie locală, etnografie, antropologie, sport, inaugurat în 1987 şi reorganizat în anul 2002, o bibliotecă publică (peste 15 000 de volume), Casa de Cultură “Ion Cojar”, cu 400 de locuri, şi un teren de golf, inaugurat în anul 2014, cu o suprafaţă de 24 ha, 9 cupe (găuri), un traseu pentru bărbaţi în lungime totală de 5 830 m si unul pentru femei, în lungime totală de 5 092 m. La Recaş s-au născut actorul şi regizorul Ion Cojar (n. 9 ian. 1931-m. 18 oct. 2009, Bucureşti) şi mezzosoprana Martha Bugariu-Kessler (n. 9 apr. 1930-m. 8 ian. 2000, Bucureşti).

Istoric

Recaş apare menţionat documentar ca sat, prima oară, în anul 1319, apoi în anii 1349 şi 1359 (cu numele Rykas), în legatură cu stabilirea mai multor familii de nobili români veniţi din Moldova, care au fost împroprietăriţi cu pământ şi au primit diverse privilegii din partea regelui Ungariei, Ludovic I de Anjou, fără să fie obligaţi să renunţe la credinţa creştin-ortodoxă. În anul 1450, localitatea apare consemnată cu numele Rekas, iar în 1470 cu titulatura Oppidum Rekas, care avea în subordine 20 de sate şi în care exista un punct de vamă. Între anii 1552 şi 1716, aşezarea Recaş a fost stăpânită de turci, între 1716 şi 1778 de austrieci, iar în perioada 1778-1918 de maghiari. În anul 1650, la Recaş au fost colonizaţi mai mulţi sârbi de religie catolică, numiţi de localnici “şocaţi”, iar în 1735 au fost aduşi bulgari, fapt ce a avut ca urmare formarea a trei localităţi distincte: Recaşul Valahilor (numit Vlaşniţa), Recaşul Şocaţilor (al sârbilor) şi Recaşul Bulgarilor. Între 1744 şi 1750, la Recaş s-au stabilit mai multe familii de croaţi, în 1763 au venit mai multe familii de români ardeleni, în perioada 1764-1786 au fost colonizate numeroase familii de germani, venite din zonele Regensburg, Schwaben (de la acestă localitate derivă numele de şvabi), Pfalz, Trier, Mainz, Darmstadt, Würzburg, Hessen, Köln, care au format aşezarea Recaşul German, în anii 1905-1907 s-a colonizat masiv cu populaţie maghiară, iar între 1926 şi 1930 s-au stabilit mai multe familii de rromi. În anul 1872, Recaş era o comună rurală în Comitatul Timiş, districul Recaş, cu 3 637 locuitori, o fabrică de cărămidă, o moară, o şcoală primară ş.a. Comuna Recaş a fost trecută în categoria oraşelor la 7 aprilie 2004, având în subordine administrativă satele Bazoş (atestat documentar în 1723 cu numele Bassosch), Herneacova (1349, cu numele Aranyasa, iar din 1761 cu denumirea Hernyakovo), Izvin (1333, cu numele Evsen şi Ewzin), Nadăş (1247), Petrovaselo (1359, cu numele Horvathpeturfalva/satul lui Petru Croatul, iar în secolul 15 numit Petrova-Sella) şi Stanciova (1456). De menţionat faptul că, asemenea multor sate din România, satul Nadăş s-a depopulat treptat în ultimele decenii, ajungând ca în anul 1977 să aibe 47 de locuitori, iar la recensământul populaţiei din anul 1992 nu s-a mai înregistrat nici un locuitor, fiind declarat depopulat (nelocuit).

Monumente

În oraşul Recaş se află biserica ortodoxă cu hramul “Pogorârea Duhului Sfânt”, sfinţită în 1924, biserica ortodoxă cu dublu hram –“Acoperământul Maicii Domnului” şi “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, zidită în anii 2009-2018, biserica romano-catolică “Sfântul Ioan Botezătorul” (1914-1918) şi clădirea Judecătoriei, datând din anul 1872, iar în satul Izvin există biserica ortodoxă cu hramul “Sfântul Apostol Toma”, construitâ în 1786, pe locul uneia din lemn care data din 1779, biserica greco-catolică “Sfântul Apostol Toma”, zidită în anii 1832-1833, iar în satul Bazoş este biserica ortodoxă “Sfântul Gheorghe” (1910) şi o biserică romano-catolică, datând din anul 1933. În satul Herneacova se află biserica ortodoxă cu hramul “Învierea Domnului”, consruită în anii 1870-1872, o biserică romano-catolică din 1837, renovată în anul 2005, şi conacul Ottilik (1893), iar în satul Stanciova există biserica ortodoxă sârbă cu hramul “Sfântul Gheorghe”, construită în anii 1890-1894, pe locul uneia din lemn din anul 1796, declarată monument de arhitectură, şi o biserică romano-catolică, zidită în anii 1908-1910. În satul Nadăş, în prezent nepopulat, a existat o biserică ortodoxă, construită în anii 1898-1901 pe locul unei biserici din lemn care data din secolul 18, renovată în 1926, 1961 şi 1967 şi rămasă în ruină la sfârşitul anilor ’80 ai secolului 20 o dată cu depopularea satului.