SULINA, braţul central al gurilor de vărsare ale Dunării (cel mai scurt şi mai drept), care se desprinde din braţul Tulcea la al doilea ceatal/ramificaţie (Ceatalul Sfântu Gheorghe) şi traversează partea mediană a Deltei Dunării, vărsându-se în Marea Neagră, la 900 m aval de oraşul Sulina. Lungimea: 71 km; lăţimea maximă: 250 m; adâncimea maximă: 18 m. În perioada 1880–1902, braţul Sulina a fost supus unor lucrări de canalizare, dragare şi rectificare (îndreptare) a cursului său foarte meandrat (braţul a fost scurtat de la 83,8 km la 71 km, iar coeficientul de sinuozitate a fost redus la 1,03), prin suprimarea coturilor care stânjeneau navigaţia, pentru asigurarea şi menţinerea unor adâncimi optime de navigaţie fluvio-maritimă (7–10 m). Toate aceste lucrări au fost efectuate după planurile şi sub coordonarea eminentului inginer englez Sir Charles Augustus Hartley. Prin acest braţ se scurg 16,9% din apele fluviului, cu un volum mediu de circa 700 m3/s şi o cantitate de aluviuni transportate de circa 5,8 milioane tone pe an. Este cel mai circulat braţ al fluviului Dunărea, cu un intens trafic fluvio-maritim de mărfuri şi călători. La 2 septembrie 1991, la Mila 30 + 170 m, a eşuat nava rusească de mărfuri „Rostok”, blocând transversal canalul Sulina şi îngreunând traficul. După mai multe încercări de scoatere a navei de sub apă şi de deblocare a canalului, situaţia a rămas nerezolvată, navigaţia în această zonă s-a desfăşurat greu, printr-o mică deviere a cursului care ocolea nava scufundată. În perioada 2004–2005, un consorţiu olandez a întreprins ample lucrări de degajare, reuşind ca la 9 decembrie 2005 canalul Sulina să fie complet eliberat de nava eşuată şi redat navigaţiei. Pe malul stâng al braţului Sulina se află Farul Vechi (13,70 m înălţime), construit în anii 1869-1870 şi scos din uz în anul 1920, azi declarat monument istoric. Braţul Sulina este cunoscut şi sub denumirea canalul Sulina.
