Dumbrăveni

Date generale

Oraşul Dumbrăveni se află în partea centrală a României, în provincia istorică Transilvania, în extremitatea de Nord- Estul judeţului Sibiu, în Podişul Târnavelor, la 340-600 m altitudine, pe dreapta râului Târnava Mare, la intersecţia paralelei de 46°13’58” latitudine nordică cu meridianul de 24°35’12” longitudine estică, la 79 km Nord-Est de municipiul Sibiu şi 20 km Nord-Est de municipiul Mediaş; 8 485 loc. (1 ian. 2019), din care 4 186 loc. de sex masc şi 4 299 fem. Supr.: 55,8 km2, din care 4,2 km2 în intravilan; densitatea: 2 020 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 7 388 loc., 4 913 persoane erau români (66,5%), 1 289 rromi (17,4%), 645 maghiari (8,7%) şi 541 loc. (7,4%) aparţineau altor etnii (germani, armeni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 5 849 ortodocşi (79,2%), 497 reformaţi (6,7%), 151 greco-catolici (2,0%), 127 penticostali (1,7%), 123 romano-catolici (1,7%) şi 641 loc. (8,7%) aparţineau altor confesiuni (luterani, adventişti de ziua a şaptea, Martorii lui Iehova, evanghelişti, catolici armeni, creştini dupã evanghelie, creştini de rit vechi, baptişti ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Oraşul Dumbrãveni este un important nod rutier şi dispune de o staţie de cale feratã, inauguratã în 1871. Din punct de vedere economic se remarcã prin producţia de mobilã, de ambalaje din lemn, de produse alimentare şi prin serele legumicole şi floricole. Gimnaziu din 1843. Muzeul armenilor transilvãneni, amenajat în castelul Apafi (cumpãrat de armeni în anul 1726) şi inaugurat în anul 2010. Festivalul Medieval Art Fest (din 2010).

Istoric

În perimetrul oraşului Dumbrăveni au fost descoperite vestigii paleolitice, din prima Epocã a fierului/Hallstatt (urmele unui bordei în care s-au gãsit vase de lut cu caneluri, pline cu grãunţe de grâu carbonizat), din perioadele dacicã (vase mari de provizii, fructiere, vase-borcan, un cuptor de pâine fãcut din pietre de carierã ş.a.), romanã (monede) şi din timpul migraţiilor popoarelor (un tipar masiv din bronz folosit pentru turnat aplici semicirculare de centurã, de tip avar, datând din secolele 7-8). În perioada romanã, aici a existat un castru în care a staţionat Legiunea a XIII-a Gemina, situat pe drumul care lega oraşul Apulum (azi Alba Iulia) de Sighişoara. Localitatea apare menţionatã documentar pentru prima oarã în 1332, cu numele Sacerdos de Ebes, iar în perioada 1367-1368 sunt consemnate în documente posesiunile feudalilor din Ibaşfalãu (“possessiones Ebesfalva”). În documentele anului 1374 se întâlneşte consemnat numele lui Ladislau, fiul lui Emeric din Ebesfalva (satul lui Ebes) ca stãpân al acestui sat, iar în cele ale anilor 1376-1379, 1448, 1471 ş.a. sunt amintiţi diverşi stãpâni ai satului. La 1 mai 1399, localitatea este amintitã cu numele Ebesfalwa, iar în secolele 14-15 cu grafia Ebesffalwa (satul lui Ebes). În anul 1552, Grigore (Gergely) Apafi (prefect de judet) a cumpãrat toate moşiile din Dumbrãveni construind, pe una dintre acestea, castelul-cetate, în anii 1552-1567. În 1661, principele Mihail Apafi a instaurat hegemonia otomanã asupra acestei zone, dar dupã înfrângerea acestora de cãtre armata imperialã austriacã, Mihail Apafi s-a obligat sã întreţinã armata imperialã, semnând un tratat cu Imperiul Habsburgic la 27 nov. 1685. În anul 1671, aici s-au stabilit numeroase familii de armeni venite din Moldova (ulterior acestea au suferit o intensã maghiarizare), cãrora principele Mihail Apafi le-a acordat numeroase privilegii, fapt care a dat un impuls dezvoltãrii comerciale a aşezãrii prin înfiinţarea unei Companii comerciale. În 1714, localitatea Dumbrăveni a trecut în proprietatea fiscului, devenind “oraş privilegiat”, cu drept de a ţine târguri sãptãmânale, de a construi un pod peste râul Târnava şi de a încasa vamã, datã la care comunitatea armeanã i-a schimbat numele din Ebesfalwa în Elisabetopole. La 2 septembrie 1727 domeniul cetãţii Dumbrãveni a intrat în posesia Imperiului Habsburgic împreunã cu cele 77 de familii de iobagi (203 persoane), din care 69 de familii de români şi 8 familii de maghiari. La 3 octombrie 1746, împãrãteasa Maria Tereza a întărit actul de “oraş privilegiat”, iar biserica armenilor a fost subordonatã Episcopiei catolice din Alba Iulia. La sfârşitul secolului 18, oraşul Dumbrãveni era menţionat ca un important centru economic şi figura printre primele zece oraşe regeşti din Transilvania, alãturi de Cluj, Sibiu ş.a. În prezent, oraşul Dumbrăveni are în subordine administrativã douã localităţi componente – Ernea şi Şaroş pe Târnave.

Monumente

Castelul “Apafi” a fost construit în anii 1552-1563, de cãtre prefectul Grigore (Gergely) Apafi, azi declarat monument istoric. Castelul a fost împrejmuit cu ziduri înalte din piatrã, strãjuite de cinci bastioane şi înconjurate de şanturi cu apă. În 1562, castelul a suferit unele stricăciuni provocate de răscoala iobagilor şi a secuilor, fiind refăcut ulterior, până în 1567. În secolul 17, Peter Haji a creat un parc în jurul acestui castel, iar în anul 1726, castelul a fost cumpărat de comunitatea armeană; catedrala armeano-catolicã, având hramul “Sfânta Elisabeta”, azi declarată monument istoric, a fost construitã în perioada 1766-1791, în stil baroc, strajuită de două turnuri la faţadă; biserica romano-catolică “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1795), declarată monument istoric; biserica evanghelicã (1771, cu unele transformãri din 1925); clãdirea fostului Tribunal (1875), azi centru şcolar. În localitatea componentã Şaroş pe Târnave, atestatã documentar în anul 1282, existã o biserică evanghelicã, azi declarată monument istoric, zidită la începutul secolului 15 (finalizată şi sfinţită în anul 1422) pe locul uneia din secolul 14 distrusă de turci. Biserica a fost înconjurată de un zid de incintă (în 1483), străjuit de cinci turnuri de apărare, iar în 1808 a fost construit Turnul cu ceas şi s-a instalat orga. Biserica a fost supusă unor renovări în anul 1772 şi unor transformãri în secolul 19. În anul 1966, biserica a fost atinsă de un fulger care i-a distrus acoperişul, ceasurile şi instalaţia electrică, acestea fiind reparate în acelaşi an. Localitatea componentă Şaroş pe Târnave a fost mistuită parţial de un violent incendiu în anul 1776, când a distrus 60 de case.