Gătaia

Date generale

Oraşul Gătaia se află în extremitatea de Sud Vest a României, în provincia istorică Banat, în partea de Sud a judeţului Timiş, în câmpia omonimă, la 80-100 m alt., pe râurile Bârzava şi Moraviţa, la intersecţia paralelei de 45°25’38” latitudine nordicã cu meridianul de 21°25’44” longitudine esticã, la 59 km Sud Est de municipiul Timisoara; 6 519 loc. (1 ian. 2019), din care 3 234 loc. de sex masc. şi 3 285 fem. Supr.: 162,4 km2, din care 6,8 km2 în intravilan; densitatea: 959 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 5 861 loc., 4 238 de persoane erau români (72,3%), 654 maghiari (11.1%), 428 slovaci (7,3%), 55 germani (0,9%) şi 486 loc. (8,3%) aparţineau altor etnii (sârbi, rromi, cehi, ucraineni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 3 581 de ortodocşi (61,1%), 1 087 romano-catolici (18,5%), 422 penticostali (7,2%), 97 reformaţi (1,7%) şi 674 loc. (11,5%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, baptişti, evanghelici, luterani, Martorii lui Iehova, greco-catolici, creştini dupã evanghelie, creştini de rit vechi, musulmani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Nod rutier şi feroviar (cu staţii la Gãtaia şi Şemlacu Mare, inaugurate la 3 iul. 1896), la intersecţia liniei de cale ferată Buziaş – Gătaia – Şemlacu Mare – Jamu Mare cu linia Timişoara – Şag – Jebel – Voiteg – Gătaia – Berzovia – Bocşa – Reşiţa. Acest ultim tronson (Timişoara – Reşiţa) urmează să se modernizeze până în anul 2026, când se va da în funcţiune un modern tren-tramvai, care va circula cu o viteză de 140 km/oră. Prelucrarea lemnului (ferestre, uşi din lemn exotic, ferestre termopan, din anul 1993) şi a laptelui. Produse electrotehnice, textile şi alim. (macaroane, tăiţei ş.a.). Fermă de creştere a porcinelor. Culturi de cereale şi sfeclă de zahăr. Muzeu orăşenesc. Bibliotecă publică. Asociaţia corală “Doina” (înfiinţată în anul 1936).

Istoric

Oraşul Gătaia apare menţionat documentar, prima oară, în 1323, cu numele Gothalo sau Gothal, apoi într-un document din anul 1343 cu denumirile Superior Gataal (Gătaia de Sus) şi Inferior Gataal (Gătaia de Jos), iar în Evul mediu apare consemnat cu toponimele Dunca şi Dragul. În timpul ocupaţiei habsburgice a Banatului (iul. 1718-dec. 1918), localitatea s-a numit Gatay, Gatája sau Gattájai. În anul 1823, aşezarea a fost vândută de către fisc fraţilor armeni maghiarizaţi Gorove László, Gorove Ludovic şi Gorove Carol care au colonizat localitatea cu familii maghiare, care la sfârşitul secolului 19 aceştia erau majoritari. La recensământul populaţiei din 1 ian. 1925, Gătaia era o comună rurală cu 3 712 loc., iar la 7 mai 2004, com. Gătaia a fost de declarată oraş, având în subordine ad-tivă localitatea componentă Sculia (atestată documentar în anul 1333, în dijmele papale) şi satele Butin (menţionat documentar în 1337), Perscova (atestat documentar, prima oară, în anul 1358, cu numele Berkesz , iar pe harta feldmareşalului şi cartografului austriac de origine franceză, Claudius Florimund conte de Mercy, întocmită în anii 1723-1725, era consemnat cu numele Bergossova), Şemlacu Mare (1270) şi Şemlacu Mic (1270). Până la 7 mai 2004, fosta com. Gătaia a avut în componenţă satele Berecuţa, Birda, Mânăstire şi Sângeorge, care la acea dată au format com. Birda, jud. Timiş. În secolul 15, localitatea componentă Sculia era consemnată cu denumirile Tothskola, Also Szkulya şi Felsö Skulya, iar pe o hartă întocmită de feldmareşalul şi cartograful austriac de origine franceza, Claudius Florimund conte de Mercy, în anii 1723-1725, apare cu grafia Sculla. În 1337, satul Butin apare consemnat cu numele Buitoni, în perioada stăpânirii otomane a Banatului (în secolul 16) avea grafia Butyin, în 1717 Budschin, iar după anul 1925 Butin. La începutul secolului 19, satul Butin a fost colonizat cu familii de germani (şvabi) şi slovaci. Satul Şemlacu Mare apare consemnat documentar, prima oară, în anul 1018, într-un act al Împăratului bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul, cu numele Moraviskos, apoi în 1270 (Meseusumlow), 1319 (Mezo-Sumlo), 1344-1370 (Civitas Mezeusumplyo), 1404 (Somlyug), 1624 (oppidum Somyo), 1720 (Semlak – colonizat cu slovaci) etc. Satul Şemlacu Mic, apare atestat documentar, prima oară, în anul 1270 şi apoi în 1404 cu numele Kis Somlya, iar în anul 1808 a fost colonizat cu germani (şvabi) şi cehi. În anul 1800, în satul Perscova au fost colonizaţi germani (svabi).

Monumente

În oraşul Gătaia există bisericile ortodoxe cu hramurile „Înălţarea Domnului” , construită în perioada 1794-1797 pe locul uneia din lemn care data din anul 1753, “Sfântul Nicolae” (1975-1976), şi “Tabor” (sfinţită în luna martie 2006), şi o biserică romano-catolică, ctitorie din anii 1865-1870 a familiei de armeni maghiarizaţi – Gorove. În localitatea componentă Sculia se află biserica ortodoxă “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construită în anii 1862-1863 pe locul uneia din lemn, din 1775, pictată de Ioan Cioreun, şi o biserică reformată datând din anul 1870, în satul Butin există o biserică ortodoxă din anul 1925, o biserică luterană din anul 1818 şi o biserică romano-catolică din anul 1911, în satul Perscova se află o biserică ortodoxă din anul 1910 şi una romano-catolică din 1911, în satul Şemlacu Mare, pe Dealul Şumig (205 m alt.), există ruiunele cetăţii Somyo, datând din secolul 13, distrusă de turci în secolul 17, o biserică ortodoxă din anul 1886, construită pe locul uneia din lemn din anul 1774, şi o biserică luterană din 1845, iar în satul Şemlacu Mic se află o biserică evanghelică, datând din anul 1858, abandonată de etnicii germani după plecarea lor de după anul 1989, azi în stare avansată de degradare, şi mănăstirea „Săraca” (→ mănăstirea “Săraca”).