Însurăţei

Date generale

Oraşul Însurăţei se află în partea de Sud Est a României, în provincia istorică Muntenia, în zona de Sud a judeţului Brăila, în Câmpia Bărăganului, la circa 45-50 m altitudine, pe dreapta râului Călmăţui, la intersecţia paralelei de 44°55′07′′ latitudine nordicã cu meridianul de 27°36′38′′ longitudine esticã, la 52 km Sud Vest de municipiul Brăila. Din punct de vedere demografic, Însurăţei face parte din categoria oraşelor mici cu o populaţie de 6 962 loc. (1 ian. 2019), din care 3 546 loc. de sex masc. şi 3 416 fem. Supr. 213 km2, din care 61,2 km2 în intravilan; densitatea: 114 loc./km2. La recensamantul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 6 528 loc., 5 947 de persoane erau români (91,1%), 360 rromi (5,5%) şi 221 loc. (3,4%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 5 249 de ortodocşi (95,7%) şi 279 loc. (4,3%) aparţineau altor confesiuni ( baptişti, creştini dupã evanghelie, romano-catolici, adventişti de ziua a şaptea ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Oraşul Însurãţei este unul dintre nodurile rutiere importante ale judeţului Brăila. În perimetrul oraşului Însurăţei, respectiv pe teritoriul satului Valea Călmăţuiului, care îi aparţine din punct de vedere administrativ, au fost executate foraje de mare adâncime (c. 1 000 m), care au descoperit zãcãminte de ape geotermale (90-95°C), cu caracter cloruro-sodic, sulfatat, potasic, calcic şi magnezian, neexploatate încã, dar cu o valoare economicã şi balnearã deosebitã. Economia oraşului Însurãţei se caracterizeazã  prin existenţa unor mici unitãţi care produc cãrãmizi şi ţigle, confecţii textile, preparate din lapte, mezeluri, bere (din 1998), coniac, spirt, produse de panificaţie şi de patiserie ş.a. În oraş existã ateliere de confecţionare a diferitelor obiecte meşteşugãreşti (cojoace, piese de port popular, ştergare, scoarţe ş.a.). Ferme de creştere a bovinelor pentru lapte, a ovinelor şi a porcinelor. Abator. Centru pomicol, viticol şi de vinificaţie. Bibliotecã orăşenească, publicã. Casă de cultură.

Istoric

Localitatea Însurăţei a fost întemeiatã în anul 1864 pe vatra cãtunului Pârlădeni, care exista, se pare, din anul 1760. Aşadar, ca urmare a Legii rurale adoptatã la 12/24 august 1864, prin care erau împroprietãriţi ţãranii cu pamânt (în medie cu circa 3,74 ha pentru fiecare familie), în aceastã zonã s-au stabilit nouă familii, care au primit pãmânt arabil. Ulterior, o altã Lege (cea numită “Legea însurăţeilor”, din 1878-1879) au mai fost împroprietãrite aici încã 508 familii de însurãţei, punându-se, astfel, bazele formãrii unei comune rurale, care a evoluat cu numele Însurãţei – nume provenit de la aceste familii nou întemeiate, numite familii de însurăţei. La sfârşitul secolului 19, comuna rurală Însurăţei era formată din satele Însurăţei şi Caragica, în care locuiau 1 822 de persoane. În anul 1950, în comuna Însurăţei a fost înglobat satul Lacu Rezii, ca urmare a desfiinţării comunei Lacu Rezii, iar în anul 1951 au fost înfiinţate satele Rubla (numit Valea Călmăţuiului de la 1 ian. 1965) şi Dropia cu persoane deportate politic. Comuna Însurăţei a fost trecutã în categoria oraşelor la 5 mai 1989, având în subordine administrativã satele Lacu Rezii, Măru Roşu şi Valea Călmăţuiului.

Monumente

În oraşul Însurăţei există biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, zidită în anii 1890-1892, sfinţită la 25 martie 1925, reparată după stricăciunile provocate de cutremurele din noaptea de 9 spre 10 nov. 1940 şi de cel din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, şi restaurată în anul 2003. În cartierul Dropia se află conacul familiei Panas, datând de la începutul secolului 20, retrocedat urmaşilor acesteia după anul 2005, iar în satul Lacu Rezii, întemeiat la începutul secolului 18, existã biserica “Sfântul Nicolae” , construitã în anii 1840-1842, pe locul uneia din vãlãtuci, care data din anul 1740. Biserica, azi declaratã monument istoric şi de arhitecturã, pãstreazã fragmente de picturi murale interioare originare, şi a fost consolidatã şi restauratã în anii 2009-2010 şi resfinţitã la 7 noiembrie 2010, fiind una dintre cele mai vechi biserici din aceastã zonã. În arealul aceluiaşi sat, Lacu Rezii, existã pãdurea Viişoara, declaratã rezervaţie forestierã la 24 septembrie 1979, şi arie protejatã la 12 apr. 2000, cu un bogat fond cinegetic (cãprioare, misterţi, fazani, iepuri ş.a.). Pãdurea Viişoara, extinsã pe 18,9 km2, este o rãmãşiţã a foştilor codrii seculari, alcãtuitã din exemplare seculare de stejar brumãriu (Quercus pedunculiflora), în amestec cu arbori de stejar (Quercus robur), frasin (Fraxinus excelsior), arţar tãtãrãsc (Acer tataricum), salcâm (Robinia pseudacacia) ş.a. În cadrul acestei pãduri, o suprafaţã de 39,4 ha este ocupatã de puieţi de salcâm şi stejar, destinaţi împãduririi altor zone.