Date generale
Oraşul Valea lui Mihai se află în extremitatea de Nord Vest a României, în provincia istorică Crişana, în extremitatea de Nord-Nord Vest a judeţului Bihor, la 8 km Est de graniţa cu Ungaria, în partea de Sud Vest a Câmpiei Carei, în zona de contact cu Câmpia Ierului, la 127 m altitudine, la intersecţia paralelei de 47º31’12” latitudine nordică cu meridianul de 22º07’48” longitudine estică, la 68 km Nord-Nord Est de municipiul Oradea. Din punct de vedere demografic, Valea lui Mihai face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 10 864 loc. (1 ian. 2019), din care 5 229 loc. de sex masc. şi 5 635 fem. Supr.: 73,5 km2, din care 14,1 km2 în intravilan; densitatea: 770 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 9 902 loc., 7 971 de persoane erau maghiari (80,5%), 1 158 români (11,7%), 521 rromi (5,3%) şi 252 loc. (2,5%) aparţineau altor etnii (germani, slovaci, evrei ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 4 868 reformaţi (49,2%), 3 058 romano-catolici (30,9%), 1 035 de ortodocşi (10,5%), 233 greco-catolici (2,4%), 232 baptişti (2,4%), 112 penticostali (1,0%) şi 364 loc. (3,6%) aparţineau altor confesiuni (Martorii lui Iehova, adventişti de ziua a şaptea, mozaici ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Nod rutier şi feroviar, cu o staţie de cale ferată inaugurată la 25 iunie 1871, aflată la intersecţia liniilor Debrecen (Ungaria) – Valea lui Mihai – Carei, dată în folosinţă în iunie 1871, şi Oradea – Valea lui Mihai – Satu Mare, inaugurată în iunie 1887 (din anul 2019 cu legături spre Viena). Exploatări de nisip metalurgic, cu conţinut ridicar de cuarţ, de argilă, de petrol şi gaze. Turnătorie de fontă. Producţie de mobilă, de confecţii, de încălţăminte, de cărămidă şi de produse alimentare (uleiuri vegetale, conserve din legume şi fructe, panificaţie ş.a.). Zăcăminte de ape termale. Centru viticol şi de vinificaţie. Ferme legumicole şi de creştere a ovinelor, porcinelor, bovinelor şi păsărilor. Muzeul de istorie şi etnografie “Andrássy Ernő”, inaugurat la 19 octombrie 1952, reamenajat, reorganizat şi deschis pentru vizitatori la 18 mai 2007. Centrul cultural „Béla Bartók”, adăpostit într-o clădire din cadrul complexului Moara “Gizella”, datând din anul 1888, reabilitată în anii 2012-2018, şi în care se află o sală de spectacole cu 206 locuri, o sală de expoziţii, un atelier de creaţie şi biblioteca publică “Máte Imré”, înfiinţată în anul 1952, în prezent cu peste 20 000 de volume. Parc dendrologic, cu regim special de protecţie (3,5 ha).
Istoric
În arealul oraşului Valea lui Mihai, în zona gării feroviare, au fost descoperite, în anii 1924 şi 1954, vestigiile unei aşezări din Epoca bronzului, aparţinând Culturii materiale otomani (secolele 19-13 î.Hr.), în care s-au găsit obiecte din ceramică, precum şi câteva morminte de incineraţie, iar în punctul „Groapa de lut” a fost scos la iveală un depozit alcătuit din 28 de vase, ceşti, două străchini ş.a. aparţinând aceleiaşi culturi Otomani (sec. 19–13 î.Hr.). Tot aici a fost identificat un mormânt germanic de înhumaţie, datând din timpul împăratului Teodosiu II (408–450), în care s-au găsit două catarame din argint, o monedă din aur, o spadă, un cuţit de luptă (sacra-masax) ş.a. Localitatea apare menţionată documentar, prima oară, la 20 august 1270, ca aşezare rurală cu numele Praedium Mihal sau Michal, într-un act al regelui Ungariei, Béla IV, prin care acesta a donat această aşezare rurală unei persoane numită Pál Comes, apoi este amintită în anul 1312, cu numele Michal, într-un document prin care regele Ungariei, Carol I Robert de Anjou, a acordat dreptul lui Gergely, fiul lui Nagymihályi Lőrinc, conducătorul localităţii, de a colecta taxele vamale, devenind, astfel, punct de vamă. Până în anul 1337, localitatea mai apare menţionată în documente şi cu alte grafii – Nochmihal, Nogmihal, Nohmyhal, Nogmichaly ş.a., iar în anul 1800 este consemnată cu denumirea Érmihalyfálva. În anul 1459, aşezarea a primit dreptul de a ţine târguri. În 1587, localitatea a fost devastată şi incendiată de turci, distrugând biserica din sat. În prima jumătate a secolului 16, mai multe epidemii şi perioade de secetă au cauzat reducerea drastică a numărului de locuitori, fapt consemnat în anul 1552, în care se specică existenţa în această aşezare a 14 familii, dar până la sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 19, numărul locuitorilor ajunsese la 1 594 de persoane, dintre care 89 erau evrei. La 13 noiembrie 1845, localitatea a primit dreptul de a ţine 4 târguri pe an, în 1848 a devenit reşedinţă de plasă, cu 13 cătune în subordine administrativă, iar în 1864 a fost declarată comună urbană (oraş). La 25 iunie 1871 a fost inaugurată gara feroviară, situată pe linia Debrecen (Ungaria) – Valea lui Mihai – Carei, iar la 2 iunie 1887 a fost finalizată linia de cale ferată Oradea – Valea lui Mihai – Satu Mare. În anul anul 1900, numărul evreilor din oraşul Valea lui Mihai ajunsese la 967, iar în anul 1930 la 1 604. La 3 mai 1944, când oraşul Valea lui Mihai se mai afla încă sub administraţia Ungariei horthyste, în urma Dictatului fascist de la Viena din 30 august 1940, majoritatea evreilor din acest oraş a fost deportată în lagărul de la Auschwitz, iar la 17 octombrie 1944, oraşul a fost eliberat de trupele armatei române. La sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, Valea lui Mihai era o comună urbană (oraş) cu 5 575 locuitori (în anul 1900), cu o oarecare dezvoltare economico-socială, în care exista o staţie de cale ferată, pe linia Oradea – Valea lui Mihai (cu ramificaţie către Debrecen (Ungaria) – Satu Mare, o moară de cereale, o fabrică de oţet, o Casă de economii (1883), o Bancă Comercială şi Industrială (1898), un Cazinou (1900), o şcoală profesională de horticultură, construită în anii 1902-1906 ş.a. În anul 1890 au avut loc intense plantaţii de viţă de vie, iar în 1896 primele lucrări de pietruire a străzilor. Declarat oraş în anul 1930, a revenit la statutul de comună rurală în 1950 şi declarat din nou oraş la 18 aprilie 1989. Până în anul 1925 s-a numit Mihaifalău (varianta românească a denumirii maghiare Mihalyfalva).
Monumente
Biserica ortodoxă cu hramul „Înălţarea Domnului” (1984); biserica reformată (1834, refăcută în anii 1887-1892 şi restaurată în perioada 1937-1957); biserica romano-catolică “Sfântul Anton de Padova”, datând din secolul 13, a fost extinsă în secolul 18 şi refăcută integral în anii 1901-1904, în stil neogotic, după planul inginerului maghiar Gábor János din Debrecen (Ungaria) şi pictată în anul 1931 de un colectiv de la Şcoala de pictură de la Baia Mare, alcătuit din pictorii Muhics Sándor, Pirk János, Fekete Károly şi Oraviczei Szabo István; Capela “Sfântul Ioan Botezătorul” (1818); biserica greco-catolică având dublu hram – “Naşterea Maicii Domnului” şi “Sfântul Anton de Padova”, construită în perioada 2004-2011; schitul ortodox Valea lui Mihai, de călugări, înfiinţat în anul 2009, cu biserica având hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”; Sinagoga datând din anul 1866, a fost extinsă în 1890 şi reabilitată în anul 1987, în faţa căreia se află un obelisc inchinat victimelor holocaustului; Moara “Gizella” – un complex de clădiri, cu o moară cu aburi, datând din anul 1888, una dintre clădiri fiind reabilitată în perioada 2012-2018 şi destinată Centrului Cultural „Béla Bartók” în care se află o sală de spectacole cu 206 locuri, o sală de expoziţii, un atelier de creaţie şi biblioteca publică “Máte Imré”, înfiinţată în anul 1952, în prezent cu peste 20 000 de volume; castelul „Bernáth Bujanovics” (1800); Conacul “Lovass Sándor”, construit în anul 1894, în stil eclectic, sub forma unei clădiri dreptunghiulare de mari proporţii (azi sediul Poliţiei); clădirea fostului Cazinou (1900); Casa mesteşugarilor, inaugurată în anul 1909, în care a funcţionat, până în anul 2018, Centrul Cultural „Béla Bartók”; bustul principelui Bockskai István, plasat pe un soclu de piatră de formă tronconică, dezvelit în anul 2000; bustul poetului Máte Imré (1936-1989), aşezat pe un soclu din piatră de formă dreptunghiulară; bustul medicului Andrássy Ernő, operă a sculptorului Gábor Mihály Nagy şi dezvelit în anul 2008.