Oraviţa

Date generale

Oraşul Oraviţa se află în Sud Vestul României, în zona Dealurilor Oraviţei (înconjurat de Dealurile Tâlva Mare, Tâlva Mică, Colilia, Prisaca, Dealu Mare, Lup, Rol şi Marila) şi străjuit de culmile Munţilor Anina, pe râul cu acelaşi nume, la 259-308 m altitudine, la intersecţia paralelei de 45º03’ latitudine nordicã cu meridianul de 21º43’ longitudine esticã, la 52 km Sud Vest de municipiul Reşiţa. Oraviţa este unul dintre puţinele oraşe din România care beneficiazã de o climã cu puternice influenţe mediteraneene în care iernile sunt blânde, primãverile timpurii, verile mai lungi şi toamnele plãcute. Ca o consecinţã a acestui climat, în aceastã zonã vegeteazã Ginkgo biloba (arborele pagodelor) – relict din era mezozoicã -, castanul comestibil, liliacul, magnolia, alunul turcesc, smochinul, stejarul, tisa ş.a. Din punct de vedere demografic, Oraviţa face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 11 382 locuitori (la recensãmântul din 20-31 octombrie 2011), din care 84,45% sunt români, 2,35% rromi şi 13,20% de alte etnii (sârbi, bulgari, slovaci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 78,60% ortodocşi, 3,57% romano-catolici, 2,50% penticostali, 1,97% baptişti, 1,65% greco-catolici şi 11,77% de alte confesiuni (adventşti de ziua a şaptea, reformaţi ş.a.) sau fãrã religie. Dacã raportãm numãrul total al populaţiei (11 382 locuitori) la suprafaţa oraşului în intravilan (8,4 km2) rezultã o densitate de 1 355 locuitori pe km2. Oraşul Oraviţa este unul dintre principalele noduri feroviare ale ţãrii, cu o vechime de peste 160 de ani (vezi istoricul oraşului), şi un important nod rutier judeţean. Economia oraşului este susţinutã de o serie de firme specializate în exploatãrile miniere (minereu de cupru, de fier, de aur şi de argint), în producţia de volane şi de centuri de siguranţã pentru autoturisme, de încãlţãminte, de mobilã, cherestea şi parchete, de produse lactate, de bere ş.a. În oraşul Oraviţa funcţioneazã un teatru , inaugurat în 1817 (cel mai vechi din ţarã), numit astãzi Teatrul “Mihai Eminescu”, în clãdirea cãruia se aflã un Muzeu de istorie a teatrului şi oraşului Oraviţa. Activitatea teatralã din Oraviţa este însã cu mult mai veche, respectiv din anul 1763, când aici a luat fiinţã o trupã de actori amatori. În 1777, la Oraviţa a fost inauguratã o şcoalã cu limba de predare românã, iar în 1819 a fost înfiinţat Gimnaziul latin. La Oraviţa mai funcţioneazã un Muzeu al farmaciei, cu exponate de mobilier, de instrumentar farmaceutic, de cãrţi vechi ş.a. datând din 1862 şi pânã în prezent. La Oraviţa se aflã cea mai veche farmacie montanisticã din România, înfiinţatã în 1763 de Edward Winter.

Istoric

Oraşul de astãzi a rezultat din contopirea a douã localitãţi (Oraviţa Montanã şi Oraviţa Românã), menţionate documentar între 1690 şi 1700 în Conscripţia lui Marsigli, care fãceau parte din districtul Palanca. Totuşi, Oraviţa Românã apare menţionatã documentar, prima oarã, ca sat, în anul 1230 cu numele Chery, ridicat la rang de civitas (oraş) în 1334, la cel de castrum în 1387, din nou în civitas în 1403, apoi castellum în perioada 1440-1459 şi din nou în castrum în 1587. Oraviţa Montană apare consemnatã documentar ca centru minier pentru exploatarea şi prelucrarea minereului de cupru, cu douã topitorii construite în 1718 şi 1777. În 1720, Curtea Imperialã de la Viena a emis un decret prin care se angaja sã asigure cheltuielile necesare pentru construirea de locuinţe pentru familiile din Tirol şi din Styria care urmau sã fie colonizate la Oraviţa pentru dezvoltarea mineritului. La începutul secolului 19, Oraviţa figura ca centru urban. În perioada 1846-august 1854, între Baziaş şi Oraviţa, via satul Iam din comuna Berlişte şi comuna Răcăşdia, a fost construitã prima linie de cale feratã de pe teritoriul României (34,5 km lungime), iar între 1860 şi 15 decembrie 1863 s-a construit linia de cale feratã între Oraviţa şi Anina (33,4 km lungime), cu 15 tuneluri, dintre care cele mai lungi sunt Polom (990 m), Gârlişte (660 m), Maniel (298 m), Sailer (230 m), Gohlob (112 m), şi 30 de viaducte (Berlişte 130 m, Maidan 115 m ş.a.). Staţia de cale feratã din Oraviţa a fost inauguratã la 20 august 1854 pentru mãrfuri şi la 1 noiembrie 1856 pentru cãlãtori. În prezent, oraşul Oraviţa are în subordine administrativã 2 localitãţi componente (Ciclova Montană şi Marila) şi 4 sate (Agadici, Brădişoru de Jos, Broşteni şi Răchitova).

Monumente

Biserica romano-catolicã (1713-1718); biserica ortodoxã cu hramul “Sfântul Ilie” (1743-1755, pictatã în 1867 de un colectiv condus de Dimitrie Turcu); catedrala ortodoxã cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, declaratã monument istoric, construitã în stil baroc, cu picturi realizate în 1808-1809 de Mihail şi Arsenie Petrovici şi restaurate în 1936 de Ioachim Miloia şi din nou restaurate în 1988-1989 de Ion Neagoe din Bucureşti ajutat de Viorel Ţigu şi Ion Bãdilã din Timişoara; clãdirile Tribunalului (1818), azi sediul Procuraturii şi Poliţiei, Primãriei vechi (1880, cu unele modificãri din 1911), azi sediul unei grãdiniţe de copii, Primãriei noi, construitã în anii 1931-1932 în stil renascentist dupã planul arhitectei Henriette Delavrancea Gibory (fiica scriitorului Barbu Ştefãnescu Delavrancea) şi Teatrului – construitã în anii 1816-1817 în stilul barocului vienez dupã planurile arhitectului austriac Johann Neumann, renovatã în 1893 când i s-au fãcut unele modificãri, în prezent declaratã monument istoric şi de arhitecturã; casa Konkz (184); farmacia Knoblauch (1763). În localitatea componentã Ciclova Montanã se aflã o bisericã ortodoxã din 1783, pictatã în 1844, repictatã în 1866 şi 1937 şi o bisericã romano-catolicã din 1777, iar în satul Broşteni existã biserica “Adormirea Maicii Domnului” (1778, pictatã în anul 1800 şi restauratã în anul 1900).