LUNCA DUNĂRII, formă joasă de relief care însoţeşte cursul inferior al fluviului Dunărea, pe partea sa stângă, în aval de municipiul Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, respectiv de la ieşirea fulviului Dunărea din Defileul Porţile de Fier, până în zona municipiului Galaţi, pe o distanţă de circa 900 km şi o lăţime variabilă, care se lărgeşte de la Vest la Est, de la circa 800 m în amonte, până la circa 25 km în aval de municipiul Brăila. Lunca Dunării are un relief complex, reprezentat printr-o asociere naturală de circa 4-5 niveluri de terase, bine conturate, de grinduri, ostroave vechi, neinundabile (Ostrovu Corbului, Ostrovu Mare, insula Şimian ş.a.), lacuri mari (Brateş), înconjurate de păpurişuri şi stufărişuri, bălţi (Balta Maglavit), japşe, braţe părăsite ale unor râuri, depresiuni temporar sau permanent ocupate de ape, gârle, câmpuri de nisip, extinse pe suprafeţe mari în zonele localităţilor Amărăştii de Sus, Apele Vii, Băileşti, Bechet, Celaru, Ciupercenii Noi, Dăbuleni, Desa, Piscu Sadovei, Piscu Vechi, Poiana Mare, Rojişte etc. – suprafeţe stabilizate prin plantaţii de salcâm (Robinia pseudacacia). Din punct de vedere geologic, fundamentul Luncii Dunării, cât şi cel al Câmpiei Române, aparţine Erei geologice Mezozoic, reprezentat prin calcare cretacice, după care urmează, deasupra acestora, o succesiune de orizonturi de pietrişuri şi nisipuri Pliocen-Cuaternare, marne, argile, loessuri cu grosimi de circa 10-12 m, peste care s-au format diferite tipuri de soluri intrazonale, cernoziomuri freatic-umede, soluri brun-roşcate, soluri nisipoase, soluri argilo-iluviale, gleizate, carbonatice, soluri de luncă, având diferite grade de gleizare, soluri salinizate etc. Clima acestui sector de luncă este temperat-continentală, cu influenţe mediteraneene, cu temperaturi medii anuale de circa 11° C. Temperatura medie a lunii iulie este în jur de 24° C, iar cea a lunii ianuarie de circa -2° C. Întreaga zonă a Luncii Dunării este propice culturilor agricole şi inclusă, din punct de vedere geografic, în marea unitate de câmpie numită Câmpia Română. Pe partea dreaptă, fluviul Dunărea prezintă un mal înalt, de circa 150-200 m, care însoţeşte firul apei din amonte către aval, pe teritoriile Serbiei şi Bulgariei, până dincolo de oraşul Ruse (Bulgaria). Lunca Dunării s-a aflat permanent în atenţia oamenilor de ştiinţă, încă de acum peste 100 de ani în urmă, care s-au preocupat de executarea unor lucrări hidro-ameliorative în vederea îndiguirii şi desecării terenurilor ocupate de mlaştini, bălţi, lacuri etc. pentru redarea acestora circuitului agricol. În acest sens, primele lucrări de amenajare ale Luncii Dunării datează din anul 1910, când inginerul Anghel Saligny, încurajat şi susţinut de agronomul Gheorghe Ionescu-Şişeşti, a întreprins intense studii şi lucrări de îndiguiri şi desecări ale unor terenuri enumerate mai înainte – lucrări reluate la scară mult mai mare în perioada 1960-1975, când s-au efectuat circa 1 200 km de diguri care au scos de sub ape o suprafaţă de peste 430 000 ha şi redate circuitului agricol. În afara multiplelor aspecte fizico- şi economico- geografice, Lunca Dunării reprezintă un sector de importanţă majoră pentru impulsionarea activităţilor etnografice, folclorice, turistice etc.