Lunci (B)

BALTA BRĂILEI, luncă hidroamenajată a Dunării, situatã la 6–12 m alt., între despletirile Dunării din aval de com. Giurgeni pânã la unificarea acestora în dreptul com. Smârdan, respectiv între Dunărea Veche la E şi braţul Cremenea la V. Pânã în 1964, aceastã zonã reprezenta o alternanţã de mlaştini, gârle, lacuri, grinduri (pe alocuri cu stufãriş ori cu pãduri de plop şi salcie), canale navigabile (Filipoiu, Ulmu) şi mici terenuri cultivate agricol. Dupã lucrãrile de îndiguire din anii 1964–1970 şi de scoatere a terenurilor de sub inundaţii, acest „ostrov”, de 60 km lungime, 20 km laţime şi c. 96 000 ha, a devenit o reg. fertila, propice culturilor de cereale, atribuindu-i-se numele de Insula Mare a Brailei, deşi nu este o insula in inţeles geografic. Geografii prefera sa pastreze vechea denumire de Balta Brăilei, care o defineşte corespunzator. In partea de V-SV a Balta Brăilei, intre Dunare la V şi bratul Valciu la E, se individualizeaza un ostrov alungit pe direcţie S-N, cunoscut sub numele de Insula Mica a Brailei (supr.: 5 336 ha). Drenat de mai multe brate şi privaluri (Manuşoaia, Cremenea, Pasca, Iapa o.a.), care mărginesc, la randul lor, alte ostroave mai mici (Vărsătura, Chiciu, Ostrovu Orbului, Iapa). Insula Mică a Brăilei a rămas in regim natural, in arealul său existand numeroase lacuri, garle, brate parasite, grinduri fluviatile, zăvoaie de plop alb şi negru şi de salcie  precum şi pajişti de luncã, stufărişuri ş.a. Faună diversă: raţa cârâitoare, raţa roşie, lişiţa, lebãda, cormoranul, gâsca, stârcul cenuşiu, egreta micã, corcodelul, mistreţul, pisica sãlbaticã, lupul, vidra, bizamul, nevãstuica, dihorul etc.   

BALTA IALOMIŢEI (denumitã şi Balta Borcei), luncã hidroamenajatã a Dunării cuprinsã între Dunãre (la E) şi braţul Borcea (la V). Supr.: 831,3 km2; 94 km lungime (între Călăraşi şi Hârşova); 4– 17 km lãţime. Alt. medie: 10–17 m. Reg. de bãlţi, mlaştini, canale, privaluri şi grinduri, îndiguitã şi desecatã în mare parte (diguri marginale, interioare şi transversale, canale de evacuare a apelor în exces, cu staţii de pompare) şi transformatã în zonã cerealierã (culturi de porumb, grâu, orz, ovãz pe soluri de luncã bãlane şi cernoziom carbonatic). Creşterea ovinelor şi porcinelor. În lunca inundabilã a Dunării, la c. 3 km S de podul de la Cernavodă, se aflã pãdurea Caiafele (348,9 ha), declaratã rezervaţie naturală mixtã (preponderent faunisticã, şi, în mai micã mãsurã, forestierã). Specificul acestei pãduri îl constituie sãlciile bãtrâne (Salix alba), plopii seculari Populus alba, Populus nigra) şi plantele depopulat la sf. sec. 20 şi începutul sec. 21 existând din punct de vedere ad-tiv, dar fără locuitori.