Versiunea în limba engleză (English version)
Date generale
Oraşul Dragomireşti se află în extremitatea de Nord a României, în provincia istorică Maramureş/Translivania, în partea de Est a judeţului Maramureş, în regiunea de Sud Est a Depresiunii Maramureş, la poalele de Nord Est ale M-ţilor Ţibleş, la 228 m altitudine, pe râul Iza, la intersecţia paralelei de 47°40′03′′ latitudine nordicã cu meridianul de 24°17′50′′ longitudine esticã, la 91 km Est de municipiul Baia Mare. Din punct de vedere demografic, Dragomireşti face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 3 221 loc. (1 ian. 2019), din care 1 593 loc. de sex masc. şi 1 628 fem. Suprafaţa: 101 km2, din care 8,0 km2 în intravilan; densitatea: 403 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 3 213 loc., 3 129 de persoane erau români (97,4%), 12 rromi (0,4%) şi 72 loc. (2,2%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 2 979 de ortodocşi (92,7%), 154 greco-catolici (4,8%) şi 80 loc. (2,5%) aparţineau altor confesiuni (romano-catolici, penticostali ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Expl. de gresii şi balast. Expl. şi prelucr. lemnului (mobilier). Topitorie de in şi cânepă; produse de panificaţie. Obiecte de artizanat. Pomicultură. Izvoare cu ape sulfuroase. Muzeul ţărăncii române, inaugurat în anul 2001, este singurul muzeu dedicat femeii, şi se află amenajat într-o casă construită din lemn de molid, în anii 1720-1721. Casa este situată în interiorul unei incinte, delimitată de un gard din nuiele împletite, iar intrarea în incintă este dominată de o poartă impunătoare din lemn, în stil maramureşan, cu sculpturi. Cum se intră în curtea muzeului, pe partea dreaptă, în aer liber, se află un grup statuar, realizat în lemn, dedicat femeii de la ţară în toate perioadele ei de vârstă, de la copil, la fetiţă, apoi femeie, mamă şi bunică. În interiorul casei sunt expuse obiecte de port popular, obiecte de zestre, obiecte de tors şi ţesut lâna, vase ceramice şi multe altele, precum şi produse culinare tradiţionale, cum sunt colacul mirelui, stolnicul de Crăciun şi de Anul Nou (colac mare, împletit, de formă rotundă), cozonacul, pasca, prescuri, diferiţi colaci ş.a.
Istoric
În arealul oraşului Dragomireşti a fost descoperit un depozit cu obiecte din bronz, datând din mileniile 3-2 î.Hr. În anul 1717, localitatea a fost devastată şi incendiată de tătari, împrejurare în care biserica din sat a fost mistuită de foc, pe locul ei fiind construită o altă biserică din lemn, în anul 1722, biserică aflată în prezent în cadrul Muzeului satului şi de artă populară „Dimitrie Gusti” din parcul Herăstrău din Bucureşti. Oraşul Dragomireşti apare menţionat documentar, ca sat, prima oară, în 1373 şi apoi în 1385, cu numele Danfalva, 1405, 1439 (Dragomerfalva) etc. Comuna Dragomireşti a fost trecută în categoria oraşelor la 22 iulie 2004.
Monumente
În oraşul Dragomireşti se află mănăstirea Dragomireşti (de călugări), ctitorie din anul 1926 a monahului Pimen Moldovan. Biserica veche, din lemn, cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie”, a fost construită în anul 1722, pe locul uneia mai vechi, incendiatã de tãtari în anul 1717. Aceastã bisericã, dominatã de un turn-clopotniţă zvelt, înalt de 18 m, cu picturi pe pereţii interiori şi piese de mobilier din secolul 18, a fost demontatã, adusã la Bucureşti şi reasamblatã în 1936 în cadrul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din parcul Herăstrău din Bucureşti. Biserica nouã (a doua), construită în anii 1926-1927 prin osârdia monahului Pimen Moldovan, a fost mistuită de un incendiu în anul 1949. În cenuşa acestei biserici a fost găsită Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pictată pe lemn în secolul 17, căreia focul nu îi provocase nici o stricăciune. Această icoană, considerată de credincioşii ortodocşi făcătoare de minuni, este păstrată la loc de cinste în biserica actuală. A treia biserică, din lemn, cu dublu hram – „Sfântul Prooroc Ilie” şi „Naşterea Maicii Domnului”, precum şi chiliile au fost construite în anii 1950-1954, pe un alt amplasament, în locul numit Arinii Runcului, prin strădania preotului Codrea Nuţu cu contribuţia bănească a sătenilor. La 28 octombrie 1959, aşezământul monahal a fost desfiinţat de autorităţile comuniste, obştea călugărească fiind constituită din nou, abia în ianuarie 1991, prin stăruinţa ieromonahului Sofronie Vasile Perţa venit de la mănăstirea Topliţa. Casa cu paraclis, construită în 1993, adăposteşte Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, pictată pe lemn în secolul 17, şi scoasă nevătămată din cenuşa bisericii mistuită de incendiu în 1949 (→ şi mănăstirea Dragomireşti, Capitolul Mănăstiri, litera D). În oraşul Dragomireşti mai există biserica „Naşterea Maicii Domnului” , zidită în anii 1905-1909 (renovată în perioada 1979-2007), biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Români”, construită în stil maramureaşan (sfinţită la 13 septembrie 2009) şi biserica greco-catolică, din lemn, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” , sfinţită în anul 2000.
About
The town of Dragomireşti is located in the northern extremity of Romania, in the historical province of Maramureş/Transilvania, in the eastern part of Maramureş county, in the southeastern region of Maramureş Depression, at the North East foot of the Ţibleş Mountains, at 228 m altitude, on the Iza river, at the intersection of the parallel of 47°40′03ʺ North latitude with the meridian of 24°17′50” East longitude, at 91 km East of Baia Mare. From a demographic point of view, Dragomireşti is part of the category of small towns, with a population of 3,221 inhabitants (January 1, 2019), of which 1,593 male and 1,628 female inhabitants. Area: 101 km2, of which 8.0 km2 in urban areas; density: 403 inhabitants/km2. At the population census of October 20-31, 2011, out of the total of 3,213 inhabitants, 3,129 people were Romanians (97.4%), 12 Roma (0.4%) and 72 inhabitants (2.2%) belonged to other ethnic groups. From a confessional point of view, 2,979 Orthodox (92.7%), 154 Greek Catholics (4.8%) and 80 inhabitants (2.5%) belonged to other denominations (Roman Catholics, Pentecostals, etc.), were atheists, without religion or with undeclared religion. Sandstone and ballast mining. Logging and woodworking (furniture). Flax and hemp smelter; bakery products. Craft industry. Fruit growing. Sources with sulfurous waters. The Museum of Romanian Peasant Women, inaugurated in 2001, is the only museum dedicated only to women, and is housed in a house built of spruce wood, in the years 1720-1721. The house is located inside an enclosure, delimited by a wicker fence, and the entrance to the enclosure is dominated by an imposing wooden gate, in Maramureş style, with sculptures. As you enter the courtyard of the museum, on the right, in the open air, there is a group of statues, made of wood, dedicated to the country woman in all her periods of age, from child to young girl, then woman, mother and grandmother. Inside the house are exhibited objects of folk costume, dowry items, spinning and weaving wool tools, ceramic vessels and many others, as well as traditional culinary products, such as the groom’s food roll, the Christmas and New Year’s food roll (round shape and braided), panettone, traditional Easter cheese cake, wafers, various rolls, etc.
History
A deposit with bronze objects was discovered in the area of Dragomireşti, dating from the 3-2 millennia BC. In 1717, the town was devastated and set on fire by the Tartars, when the village church was destroyed; in its place was built another wooden church, in 1722, the church is now in the Village Museum “Dimitrie Gusti” from Herăstrău Park in Bucharest. The town of Dragomireşti is mentioned documentary, as a village, firstly in 1373 and then in 1385, with the name Danfalva, 1405, 1439 (Dragomerfalva) etc. Dragomireşti commune was transferred to the category of towns on July 22, 2004.
Monuments
In the city of Dragomireşti is the Dragomireşti monastery (of monks), founded in 1926 by the monk Pimen Moldovan. The old wooden church, dedicated to the “Holy Prophet Elijah”, was built in 1722, on the site of an older one, burned by the Tartars in 1717. This church, dominated by a slender bell tower, 18 m high, with paintings on the interior walls and pieces of furniture from the 18th century, was dismantled, brought to Bucharest and reassembled in 1936 in the Village and Folk Art Museum “Dimitrie Gusti” in Herăstrău Park. The new (second) church, built in 1926-1927 by the monk Pimen Moldovan, was burned by fire in 1949. In the ashes of this church was found the Icon of the Virgin and Child, painted on wood in the 17th century, to which the fire had not caused any damage. This icon, considered by the Orthodox believers to work miracles, is preserved in its place of worship in the present church. The third church, made of wood, with a double patron saint – “Holy Prophet Elijah” and “Birth of the Mother of God”, as well as cells were built in the years 1950-1954, on another site, in the place called Arinii Runcului (the “Runcului” Alders), through the efforts of priest Codrea Nut with financial support from the villagers. On October 28, 1959, the monastic settlement was abolished by the communist authorities, the monastic community being re-established only in January 1991, with the efforts of the hieromonk Sofronie Vasile Perţa, who came from the Topliţa monastery. The chapel house, built in 1993, houses the Icon of the Mother of God with the Holy Infant in her arms, painted on wood in the 17th century, and taken out unscathed from the church ashes after the fire in 1949; in the city of Dragomireşti there is also the church “The Birth of the Mother of the Lord”, built in the years 1905-1909 (renovated between 1979-2007), the wooden church dedicated to “Romanian Saints”, built in Maramureş style (consecrated on September 13, 2009) and the Greek Catholic church, made of wood, dedicated to the “Birth of Saint John the Baptist”, consecrated in 2000.
Back to Romanian version