Dărmăneşti

Date generale

Oraşul Dărmăneşti se află în partea de Est a României, în provincia istorică Moldova, în zona de Vest a judeţului Bacău, în depresiunea omonimă, la poalele M-ţilor Nemira, la 450 m alt., pe râul Uz, în apropiere de confluenţa cu râul Trotuş, la intersecţia paralelei de 46o22’01” latitudine nordicã cu meridianul de 26o29’41” longitudine esticã, la 63 km SV de municipiul Bacău; 14 649 loc. (1 ian. 2019), din care 7 369 loc. de sex masc. şi 7 280 fem. Supr.: 50,5 km2, din care 9,3 km2 în intravilan; densitatea: 1 575 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 12 247 loc., 10 528 de persoane erau români (86,0%), 941 rromi (7,7%) şi 778 loc. (6,4%) aparţineau altor etnii (maghiari, germani, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 9 431 de ortodocşi (77,0%), 1 280 romano-catolici (10,5%), 729 penticostali (6,0%) şi 807 loc. (6,6%) aparţineau altor confesiuni (creştini dupã evanghelie, Martorii lui Iehova, creştini de rit vechi ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Halta de c.f. Valea Uzului, pe linia Adjud – Comãneşti – Siculeni – Ciceu. Expl. de petrol şi de cărbune brun. Hidrocentrala „Poiana Uzului” (4,15 MW), intrată în funcţiune în 1977. Termocentrală. Rafinărie de ţiţei (din 1949), cu instalaţii pentru producerea cocsului din petrol, intrată în faliment în anul 2003, cumpărată de RAFO-Oneşti în 2007 şi închisă în 2008. Producţie de dispozitive, aparate şi instrumente medicale şi de laborator, de furnire şi panouri din lemn, de mobilă şi cherestea, de confecţii metalice, de blocuri de beton celular autoclavizat/BCA, cărămizi, tuburi din beton, agregate de balastieră; tăbăcărie; produse alim. Muzeu etnografic; 6 biblioteci, cu peste 34 000 de volume. În zilele de 28 şi 29 august 2020 s-a desfăşurat (în plină pandemie, provocată de virusul SARS cov.2) prima ediţie a Festivalului Internaţional de Blues, intitulat “Open Air Blues in the Garden Festival”.

Istoric

Localitatea Dărmăneşti, apare menţionată documentar, prima oară, ca sat, în 1546 şi apoi la 25 mart. 1590. La începutul secolului 18 apare înscrisă pe unele hărţi cu toponimul Dărmăneşti, iar în 1781 figura pe o hartă a lui Friedrich Wilhelm von Bauer la gura de vărsare a râului Uz în Trotuş. La sfârşitul secolului 19, Dărmăneşti era o comună rurală cu 3 968 loc., formată din satele Dărmăneşti, Lapoş, Păgubeni, Plopu şi Poiana Uzului (atestat documentar în 1864). La 17 febr. 1968, satele Poiana Uzului şi Pivniceni au fost desfiinţate şi înglobate în satul Dărmăneşti, iar la 18 apr. 1989, comuna Dărmăneşti a fost declarată oraş, având în subordine administrativă satele Dărmăneasca, Lapoş (atestat documentar în anul 1737), Păgubeni, Plopu (atestat documentar în 1436) şi Sălătruc (atestat documentar în 1864 pe tabelele de împroprietărire a ţăranilor cu pământ).

MONUMENTE

Biserica din lemn cu hramul „Sfântul Nicolae” a fost construită în anii 1807-1808 (sfinţită la 15 iunie 1808), pictată în 1873 de către Alexandru Zugravul, cu adăugiri din 1884 şi reparată în 1932). Biserica are o turlă mică, pătrată, pe naos, un pridvor închis şi a fost declarată monument istoric în anul 1936 şi monument de arhitectură în anul 2004; biserica “Izvorul Tămăduirii”, datând de la sfârşitul primei jumătăţi a secolului 19 (sfinţită la 20 apr. 1845) a fost pictată parţial (în naos şi altar) în anul 1925 de Constantin Ionescu din Bacău şi restaurată în 1972 de Ecaterina Ardeleanu. Biserica a fost consloidată în 1999, când s-a supraînălţat turla, cu 6,50 m, pe suportul celui vechi de formă octogonală. În anul 2002 a fost construit pridvorul şi pictat şi s-a executat repictarea naosului. Catapeteasma a fost sculptată în anul 2004 de Florin Ciobanu din Bucureşti şi pictată în 2005 de Mihai Dumitru din Bucureşti; biserica romano-catolică “Preasfânta Inimă a lui Iisus” (1995-2003, sfinţită la 1 sept. 2003); în cartierul Boiştea se află un complex de instalaţii hidraulice populare, compus din dârstă de la sf. sec. 19, piuă şi vâltoare de la începutul sec. 20, şi separat de acestea, o moară de apă, toate declarate monumente istorice. Moara de apă a fost reconstruită în anul 1941 de către Vasile I. Hazaparu pe locul uneia care data din anul 1700 şi mistuită de un incendiu în 1939. Această moară, la care veneau oamenii să-şi bată ţesăturile din lână pentru a le îndesi şi îngroşa, din care apoi işi confecţionau cergi, sumane, iţari ş.a., a funcţionat până în anul 2005, când a fost distrusă, împreună cu celelalte instalaţii, de inundaţiile provocate de râurile Uz şi Trotuş. În anul 2019, moara de apă a fost cumparată de către Primăria oraşului Dărmăneşti de la moştenitoarele acesteia, Mariana Hazaparu şi Viorica Pădureanu – moară pe care Primăria urmează s-o reabiliteze. La 4 km Nord de Dărmăneşti se află palatul „Ştirbei”, pe vârful Dealului Măguricea, la 600 m alt., în mijlocul unui parc de 12,5 ha, într-o zonă cu păduri de foioase, declarat monument istoric şi de arhitectură în anul 2004. Palatul a fost construit în anii 1906-1908, de către prinţul Gheorghe Ştirbei (mort de tifos exantematic în timpul Primului Război Mondial), după planurile arhitectului Nicolae Ghica (Ghika)-Budeşti, naţionalizat în 1948 şi folosit ca sanatoriu T.B.C. până în 1977 apoi, din 1978, a fost utilizat ca centru de tabere pentru elevi până în anul 2005, când a fost retrocedat nepoţilor Elisabetei Ştirbei/născută Beleanu (soţia lui Gheorghe Ştirbei), aceştia l-au vândut în 2014, iar noul proprietar la scos la vânzare în anul 2020; în satul Plopu se află biserica din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, datând din anul 1795 şi refăcută în 1886, iar în satul Lapoş există biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Voievozi” , datând din anul 1813, cu catapeteasmă sculptată şi pictată în 1830. În arealul oraşului Dărmăneşti se află lacul de acumulare Poiana Uzului (→ lacul Poiana Uzului) şi Rezervaţia naturală “Izvorul Alb“. Această rezervaţie este o pădure alcătuită din circa 300 de exemplare de tisă, cu o suprafaţă de 3 ha, declarată monument al naturii în anul 2000 şi arie protejată în anul 2004, în care este ocrotită tisa (Taxus baccata) – arbore cu protectie specială, înalt de până la 15 m, cu frunze aciculare, liniare şi cu lemn foartre preţios, folosit frecvent în sculptură.