Lipova

Date generale

Oraşul Lipova se află în extremitatea de Vest a României, în provincia istorică Banat, în partea de Sud a judeţului Arad, în zona de contact a Câmpiei Aradului cu Dealurile Lipovei, la 125-153 m alt., extins pe ambele maluri ale râului Mureş, la poalele de Sud Vest ale Munţilor Zarand, la intersecţia paralelei de 46°05’30” latitudine nordicã cu meridianul de 21°41’30” longitudine esticã, la 33 km Sud-Sud Est de municipiul Arad. Din punct de vedere demografic, Lipova face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 11 215 loc. (1 ian. 2019), din care 5 457 loc. de sex masc. şi 5 758 fem. Supr.: 134 km2, din care 34,9 km2 în intravilan; densitatea: 321 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 10 313 loc., 8 957 de persoane erau români (86,9%), 280 maghiari (2,7%), 123 germani (1,2%), 123 rromi (1,2%) şi 830 loc. (8,0%) aparţineau altor etnii (ucraineni, slovaci, bulgari, croaţi ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 7 293 de ortodocşi (70,7%), 1 082 penticostali (10,5%), 637 romano-catolici (6,2%), 223 baptişti (2,2%), 91 greco-catolici (0,9%) şi 987 loc. (9,5%) aparţineau altor confesiuni (reformaţi, Martorii lui Iehova, adventişti de ziua a şaptea, creştini după evanghelie, luterani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Oraşul Lipova este un important nod rutier şi feroviar al judeţului Arad, cu o staţie de cale feratã pe linia Arad – Radna – Teiuş, construită în perioada 1863-1873 şi pe linia Lipova – Timişoara, inaugurată în anul 1875. La Lipova a funcţionat primul tramvai de pe teritoriul României (înaintea celui din Timişoara, 1869), ca mijloc de transport în comun al persoanelor, pe distanţa de circa 4 km între Bazarul turcesc şi Bãile Lipova, mai întâi cu vagoane trase de cai (în perioada 1860-1920) şi apoi cu vagoane cu tracţiune electricã (din 1920). Cele câteva întreprinderi industriale care au mai rãmas dupã anul 1989 produc vagoane de cale feratã, maşini şi utilaje diverse, mobilã, module electronice, încãlţãminte, preparate din carne şi lapte etc. Fosta fabricã de strunguri este în prezent dezafectatã. Lipova este, totodatã, un important centru viticol. Bazinul pomicol al Lipovei, cu plantaţii de meri, peri, pruni, piersici ş.a. a fost lichidat, iar Staţiunea de cercetare şi producţie pomicolã desfiinţatã. În oraşul Lipova funcţioneazã o Staţie de îmbuteliere a apelor  minerale, un Muzeu de istorie, etnografie şi artã medievalã (inaugurat în 1952 şi adãpostit, din 1958, în castelul “Misić”), un Muzeu cu colecţii de artã – colecţii care au aprţinut Eleonorei Costescu şi lui Vasile Varga, şi colecţii de carti vechi romanesti, o bibliotecã publicã, din 1951, în prezent cu circa 50 000 de volume, o Casã de Culturã ş.a. Oraşul Lipova are statut de staţiune balneoclimatericã (Bãile Lipova), ale cãrei începuturi dateazã din anul 1818, cu izvoare de ape minerale carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, calcice, sodice, magneziene, slab radioactive, indicate în tratarea afecţiunilor tubului digestiv, a bolilor cardio-vasculare, a celor hepato-biliare ş.a.

Istoric

În arealul oraşului Lipova, în punctul numit Hodaie de pe valea pârâului Teiuş, au fost descoperite vestigii din Epoca neoliticã (fragmente de vase ceramice, cupe cu picior, strãchini, ceşti fãrã toarte, vase bitronconice, unelte din silex, topoare din piatrã ş.a.), aparţinând Culturii materiale Vinča-Turdaş (mileniile 5-4 î.Hr.), precum şi vestigiile unui castru roman (monede, monumente funerare etc.), care supraveghea transportul de sare pe râul Mureş, şi fragmente de cãldãruşe din lut din secolele 11-12. În secolele 12-13, aşezarea a avut rol de port pe râul Mureş şi punct de vamã în comerţul cu sare, iar în secolul 14 era renumitã pentru târgurile sãptãmânale. Localiatea apare menţionatã documentar, pentru prima oarã, în anul 1221, ca centrul unei monetãrii, iar apoi în anul 1245, într-un act emis de regele ungur Béla IV prin care acesta poruncea sã se refacã cetatea Şoimoş, care fusese distrusã de marea invazie mongolã din anul 1241. În 1314, aşezarea apare consemnatã cu numele Lipva, în 1324 cu denumirea Castellanus de Lipua (al cãrui castelan era Toma de Szecseny), iar în 1440 a fost declaratã oraş liber. În perioada 1400-1445, Lipova apare consemnatã ca oraş (Civitas Lippa), apoi ca târg/oppidum (în anii 1446-1486) şi ulterior, tot ca târg. De la sfârşitul secolului si pânã la sfârşitul secolului 16, la Lipova a funcţionat o Episcopie ortodoxã, care din 1570 a devenit Mitropolie, în care Sava Brancović şi-a stabilit scaunul mitropolitan în anul 1607. În 1446, Lipova a intrat în posesia voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, ulterior a fost stãpânitã de diferite persoane, în perioadele 1550-1599 şi 1613-1718 Lipova s-a aflat sub stãpânire turceascã, iar dupã Pacea de la Passarowitz (denumirea germanã a localitãţii Požarevac din Serbia), din iulie 1718, Lipova a intrat sub stãpânire habsburgicã pânã în anul 1918, când a intrat în componenţa Regatului României. În zilele de 20-23 iulie 1919, trupele ungare de pe Tisa au încercat sã recucereascã Lipova şi zonele înconjurãtoare, dar contraofensiva armatei române din 24-26 iulie 1919, urmatã de trecerea râului Tisa şi intrarea (la 4 aug. 1919) în Budapesta a fãcut ca sã eşueze întreaga acţiune militarã maghiarã. Între 1718 şi 1736 la Lipova au fost colonizate peste 200 de familii de germani, urmate de altele în anii 1752-1764, 1770 şi 1775. În timpul evenimentelor din 17-22 dec. 1989, Lipova a fost printre primele oraşe, alãturi de Timişoara si Arad, care a contribuit la rãsturnarea regimului comunist din România. În prezent, oraşul Lipova are în subordine administrativã  localitãţile componente  Radna şi Şoimoş.

Monumente

Biserica ortodoxã cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, în prezent declaratã monument istoric, a fost construitã în mai multe etape: în 1338 s-a realizat pronaosul şi jumãtate din navã, în stil bizantin, în 1732 s-au efectuat unele reparaţii, în anii 1792-1797, biserica a fost extinsã cu unele transformãri baroce şi s-a ridicat turnul, în stil rococo, iar în 1928-1930 s-au adãugat galeriile interioare. Picturile murale interioare au fost executate în anul 1500 (lângã intrarea în navã), iar în perioada 1732-1735 biserica a fost pictatã la interior şi la exterior de zugravii Nedelcu Popovici şi Ştefan Teneţchi. Iconostasul vechi a fost înlocuit, în 1735, cu unul nou, pictat de Ştefan Teneţchi. Biserica a fost supusã unor consolidãri şi reparaţii capitale în 1997-1999; Bazarul turcesc “Sub Dughene”, declarat  monument  istoric,  dateazã din secolul 17 şi are faţadele susţinute de opt stâlpi cilindrici, masivi, legaţi între ei prin arcade largi, sub care se desfãşoarã un lung şi larg pasaj comercial. Partea centralã a clãdirii bazarului este dominatã de un frumos frontispiciu triunghiular; castelul “Misić”, construit  în secolul 19, în stilul barocului târziu, adãpoşteste azi Muzeul de istorie, etnografie şi artã medievalã. Clãdirea vechii şcoli româneşti, construitã în stil baroc, dateazã din anul 1819; Monumentul eroilor din timpul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial , dezvelit la 7 oct. 1990, a fost realizat de sculptorul Groza Alionti. În localitatea componentã Şoimoş, pe vârful Dealului Şoimoş (331 m alt.), se aflã ruinele unei cetãţi medievale, construitã în perioada 1235-1270 şi menţionatã  documentar în 1278, când se afla sub autoritatea cneazului Bann Pavel. În anul 1241, cetatea fost distrusã de marea invazie mongolã şi refacutã în anul 1245 din porunca regelui ungur Béla IV. În anul 1285, cetatea a fost asaltatã de invazia tãtarã, dar nu a fost cuceritã. Cetatea s-a aflat o perioadã de timp în stãpânirea  voievodului Transilvaiei, Iancu de Hunedoara, care a refãcut-o  în anii 1440-1446, cu unele elemente Renascentiste. În a doua jumãtate a secolului 15, Cetatea Şoimoş poseda un domeniu cu peste 100 de sate, din care 79 de sate erau locuite de români. Cetatea Şoimoş a fost demantelatã în anul 1700. Tot în localitatea componentã Şoimoş existã  biserica  “Buna Vestire” , azi declaratã monument istoric, datând din anul 1792, cu iconostas  pictat  în 1875 de Nicolae Popescu şi picturi murale interioare  executate  în 1923 (sfinţitã la 24 nov. 1923). Biserica a fost restauratã în anii 1965-1966 şi pictatã în tempera, în anii 1988-1989, de cãtre Gheorghe Matei din Arad. În localitatea componentã Radna existã Monumentul eroilor români âi francezi cãzuţi în timpul Primului Rãzboi Mondial, dezvelit în anul 1921 şi renovat în anul 2008 şi tot la Radna se aflã biserica  mãnãstirii  romano-catolice  “Sfânta Maria” , ziditã  în perioada 1756-1782, pe locul uneia care data din anii 1550-1551, şi pictatã în 1902 de Jószef Krichler din Budapesta. Turlele bisericii au fost supraînãlţate în anul 1911. Biserica are un altar realizat  în secolul 17 din marmurã de Carrara, în stilul Renaşterii târzii, pe care se aflã icoana  Sfintei  Maria. Mãnãstirea de la Radna a fost întemeiatã  în 1551 de cãlugãrii franciscani veniţi din Bosnia, iar clãdirile anexe au fost construite în etape în perioada 1727-1826. La 10 nov. 2003, cãlugarii franciscani au pãrãsit mãnãstirea din lipsã de fraţi. La Radna se mai aflã şi casa în care a poposit , în august 1849, generalul polonez Jósef Bem, unul dintre conducãtorii armatei revoluţionare ungare.