Ulmeni

Date generale

Oraşul Ulmeni se află în extremitatea de Nord Vest a României, în provincia istorică Maramureş/Transilvania, în extremitatea de Sud Vest a judeţului Maramureş, la hotarul cu judeţul Sălaj, în arealul de Sud Vest al Depresiunii Baia Mare, la contactul cu Dealurile Sălajului, pe stânga văii râului Someş, la intersecţia paralelei de 47°27’56” latitudine nordică cu meridianul de 23°18’01” longitudine esticã, în zona culturală şi spirituală “Ţara” sau “Ţinutul Chioarului”, la 34 km Sud Vest de municipiul Baia Mare. Din punct de vedere demografic, Ulmeni face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 7 500 loc. (1 ian. 2019), din care 3 705 de sex masc. şi 3 795 fem. Supr.: 81,5 km2, din care 9,4 km2 în intravilan; densitatea: 798 loc./km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 7 270 loc., 3 764 de persoane erau români (51,8%), 1 664 maghiari (22,9%), 1 571 rromi (21,6%) şi 271 loc. (3,7%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 4 605 ortodocşi (63,3%), 1 475 reformaţi (20,3%), 714 penticostali (9,8%), 80 Martorii lui Iehova (1,1%) şi 396 loc.(5,5%) aparţineau altor confesiuni (baptişti, romano-catolici, greco-catolici, adventişti de ziua a şaptea ş.a.) erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Nod rutier şi feroviar cu staţii în oraşul Ulmeni şi satul Ţicău, inaugurate în anul 1889. Exploatări de balast. Topitorie de in şi cânepă (până în 1998). Fabrică de blue-jeans (inaugurată la 5 mai 1998). Prelucrarea lemnului. Producţie de profile din material plastic şi din aluminiu pentru ferestre şi uşi, de prefabricate din beton, de articole de îmbrăcăminte, de produse de patiserie şi de panificaţie. Morărit. Culturi de cereale, cartofi, in, cânepă, plante de nutreţ, legume etc. Pomicultură (meri, peri, pruni). Centru de Cultură şi Artă. Bibliotecă publică, înfiinţată în anul 1953, azi cu peste 13 000 de volume. Pod nou peste râul Someş. În satul Chelinţa s-a născut interpretul de muzică populară Emil Gavriş (n. 28 martie 1915, Chelinţa – m. 25 iulie 1989, Bucureşti), iar în localitatea componentă Tohat s-a născut scriitorul Petre Dulfu (n. 10 martie 1856, Tohat – m. 31 octombrie 1953, Bucureşti).

Istoric

Ulmeni apare menţionat documentar, ca sat, prima oară, în 1405, cu numele Sylelmed sau Silimeghiu, într-o scrisoare a regelui Ungariei Sigismund I de Luxemburg, trimisă Conventului Leles din Slovacia, iar în documentele anilor 1765 şi 1822-1823 apare consemnat cu grafia Sulimediu. Denumirea actuală a oraşului Ulmeni datează din anul 1926. În urma Dictatului fascist de la Viena, din 30 august 1940, partea de Nord Vest a Transilvaniei, în care se afla şi comuna Ulmeni, a fost cedată de către Germania nazistă şi Italia fascistă Ungariei horthyste, fiind eleiberată în octombrie 1944 de trupele armatei române. Comuna Ulmeni a fost trecută în categoria oraşelor la 7 aprilie 2004, având în subordine ad-tivă satele Arduzel (menţionat documentar în anul 1334), Chelinţa (1423), Mânău (1423), Someş-Uileac (1383), Ţicău (1543), Vicea (1387) şi localitatea componentă Tohat (1424).

Monumente

În oraşul Ulmeni există o biserică din lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, datând din anul 1720, azi declarată monument istoric, care a fost demontată la sfârşitul secolului 19 din satul Şomcuta Mare, judeţul Maramureş, transportată cu carele şi reasamblată în anul 1895, în satul Ulmeni, pe cheltuiala lui Covaciu Masteiu. Tot în oraşul Ulmeni se află o biserică nouă, din caramidă, cu triplu hram – “Sfânta Treime”, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi “Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş”, zidită în perioada 1998-2005, pictată în frescă de Marcel Pop în anii 2010-2015 şi sfinţită la 8 mai 2016. În localitatea componentă Tohat se află monumentul scriitorului Petre Dulfu (1856–1953), dezvelit în anul 1930, şi casa memorială a acestuia – autorul povestirilor Gruia lui Novac, publicată în anul 1894, Isprăvile lui Păcală (1913) ş.a., iar în satul Arduzel există o biserică reformată, ctitorie de la începutul secolului 16 a lui Ioan Drágffy (căzut în lupta de la Mohács din 1526), extinsă în anul 1726, precum şi biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, datând din anul 1650, azi restaurată şi declarată monument istoric. În satul Someş-Uileac există o biserică reformată, din lemn (1699), declarată monument istoric, iar în satul Ţicău se află o clădire a administraţiei pontificale a bisericii romano-catolice (curie), datând din secolul 19. În arealul satului Ţicău, în partea de Vest a Dealurilor Chioarului, care domină spre Vest Valea Someşului, se află un masiv deluros, cunoscut sub numele de Măgura Prisaca (sau Ţicău), cu înălţimea de 626 m (vârful Prisaca), alcătuit din marne, calcare, tufuri vulcanice, gresii şi conglomerate. În partea de Sud Vest a acestui masiv, Someşul a săpat un grandios defileu epigenetic, desfăşurat între satele Benesat (comuna Benesat, judeţul Sălaj), în Sud, şi Ţicău (sat care aparţine oraşului Ulmeni, judeţul Maramureş), în Nord. Masivul sau Măgura Prisaca reprezintă un horst cristalin tipic, fiind cunoscut şi sub denumirile de Ţicău şi Dealu Mare. Acoperit cu păduri de fag (Fagus sylvatica) şi gorun (Quercus petraea).