Ovidiu

Date generale

Oraşul Ovidiu se află în Sud-Estul României, în partea de Nord a judeţului Constanţa, în Estul Podişului Carasu, pe ţãrmul de Nord-Vest al lacului Siutghiol, la 11 km Nord-Vest de municipiul Constanţa, la intersecţia paralelei de 44°16’12” latitudine nordicã cu meridianul de 28°33’36” longitudine esticã. Din punct de vedere demografic, Ovidiu face parte din categoria oraşelor mici cu o populaţie de 12 342 locuitori (la recensãmântul populaţiei din 20-31 octombrie 2011), din care 11 423 români (92,63%), 379 tãtari (3,07%), 358 turci (2,90%), 138 rromi (1,12%), şi 35 de persoane (0,28%) aparţinând altor etnii (ruşi-lipoveni, maghiari, ucraineni ş.a., iar din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt au fost înregistraţi 11 423 ortodocşi (92,55%), 44 romano-catolici (0,36%), 21 baptişti (0,17%), 18 penticostali (0,15%) şi 835 de persoane (6,77%) de alte confesiuni (greco-catolici, adventişti de ziua a şaptea, musulmani ş.a. Dacã raportãm numãrul total al populaţiei (12 342 locuitori) la suprafaţa oraşului în intravilan (7,4 km2) rezultã o densitate de 1 668 locuitori pe km2. Oraşul Ovidiu este port pe canalul Dunăre-Poarta Albă-Midia şi dispune de o staţie de cale feratã pe linia ConstanţaNăvodari. În extravilanul oraşului (75,2 km2) sunt cariere de exploatare a calcarului şi a dolomitului. Producţie de piese pentru maşini agricole, de confecţii, de vopsele, lacuri şi cerneluri tipografice, de ambalaje din material plastic, de produse chimice şi alimentare (conserve de legume şi fructe, de bãuturi răcoritoare/Coca-Cola, de preparate din carne şi lapte, de ciocolatã) ş.a. Abator. Termocentrala din oraşul Ovidiu, construitã în anul 1952, a fost dezafectatã dupã anul 1990. Centru viticol şi pomicol. Staţiune de cercetare şi încercare a soiurilor de plante. Bibliotecă publicã. Centru cultural, inaugurat în anul 2003, cu o capacitate de 180 de locuri. Unitate piscicolă care aparţine de Institutul de cercetãri marine din Constanţa.

Istoric

În perimetrul oraşului au fost descoperite vestigii neolitice şi urmele unui castru roman şi ale unui apeduct. În timpul stãpânirii romane (secolul 2 d.Hr.) aici exista un punct fortificat (castru) pe calea de comunicaţie dintre cetãţile Tomis şi Histria. Localitatea apare menţionatã pentru prima oarã, ca aşezare ruralã, în 1650 cu numele Selişte, iar în timpul stãpânirii otomane cu denumirea de Canara. Din 1930 poartã toponimul actual (dupã numele poetului latin Publius Ovidius Naso care a murit în exil la Tomis, în anul 17 d.Hr.). Declarat oraş la 18 aprilie 1989. În prezent oraşul Ovidiu are în subordine administrativã localitatea componentă Poiana, numitã iniţial Horaslar, iar în perioada 1926-1964 s-a numit Cocoşu. Pânã în 1990, în componenţa oraşului Ovidiu s-a aflat şi satul Lumina care, dupã aceastã datã, a devenit comunã de sine stãtãtoare.

Monumente

Biserica “Adormirea Maicii Domnului” (1993-2004); biserica “Schimbarea la Faţã”, aflatã în construcţie din anul 2013; o bisericã ortodoxã ziditã în 1958 pe locul uneia din chirpici care data din anul 1910; douã geamii. Insula Ovidiu de pe lacul Siutghiol, aflatã la o distanţã de circa 100 m de ţãrmul oraşului Ovidiu, este un important loc de agrement pentru locuitorii oraşului, cât şi pentru turişti.