Date generale
Oraşul Ovidiu se află în extremitatea de Sud-Est a României, în provincia istorică Dobrogea, în extremitatea de Est a judeţului Constanţa, în zona de Est a Podişului Carasu (Podişul Dobrogei Centrale), la 2-40 m alt., pe ţãrmul de Vest-Nord Vest al lagunei marine (lacului) Siutghiol, pe canalul Dunăre – Poarta Albă – Midia – Năvodari, la intersecţia paralelei de 44°16’12” latitudine nordicã cu meridianul de 28°33’36” longitudine esticã, la 12 km Nord-Vest de municipiul Constanţa şi la 12 km Sud de aeroportul din com. Mihail Kogălniceanu. Din punct de vedere demografic, Ovidiu face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 15 908 loc. (1 ian. 2019), din care 7 888 loc. de sex masc. şi 8 020 fem. Supr.: 83 km2, din care 7,4 km2 în intravilan: densitatea: 2 150 loc/km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 13 847 loc., 11 218 persoane erau români (81,0%), 418 tãtari (3,0%), 348 turci (2,5%), 254 rromi (1,8%) şi 1 609 loc. (11,7%) aparţineau altor etnii (ruşi-lipoveni, greci, germani, maghiari ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt, s-au înregistrat 11 308 ortodocşi (81,7%), 821 musulmani (5,9%), 51 romano-catolici (0,4%) şi 1 667 loc. (12,0%) erau de alte confesiuni (baptişti, penticostali, Martorii lui Iehova, greco-catolici ş.a.) erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Oraşul Ovidiu este port pe canalul Dunăre – Poarta Albă – Midia – Năvodari şi dispune de o haltã de cale feratã pe linia Constanţa – Ovidiu – Năvodari, inauguratã în anul 1952. În extravilanul oraşului (75,2 km2) sunt cariere de exploatare a calcarului, a dolomitului, argilei, caolinului, nisipului şi pietrişului. Producţie de piese pentru maşini agricole, de vopsele, lacuri şi cerneluri tipografice, de confecţii, de ambalaje din material plastic, de prefabricate din beton, de profile metalice obţinute la rece, de produse chimice şi alimentare (conserve de legume şi fructe, de bãuturi răcoritoare/Coca-Cola, de preparate din carne şi lapte, de ciocolatã) ş.a. Abator. Termocentrala din oraşul Ovidiu, construitã în anii 1949-1952, a fost dezafectatã dupã anul 1990. Centru viticol şi pomicol. Staţiune de cercetare şi încercare a soiurilor de plante. Bibliotecă publicã, datând din anul 1933, azi cu peste 32 000 de volume, adãpostitã în clãdirea Centrului Cultural. Centru cultural, inaugurat în anul 2003, cu o capacitate de 180 de locuri. Cãmin Cultural, construit în anii 1958-1960, intrat în reparaţii capiale în anii 1998-2001, când i s-a adãugat un etaj, inaugurat la 26 oct. 2001, cu 150 de locuri. Unitate piscicolă care aparţine de Institutul de cercetãri marine din Constanţa. Din iniţiativa celebrului fotbalist Gheorghe Hagi, în anul 2009, la Ovidiu a fost înfiinţatã Academia de footbal “Gheorghe Hagi” – cea mai mare Academie de acest fel din România şi din Europa Centralã şi de Est. Aceastã Academie este de fapt un complex sportiv grandios, extins pe 7 ha şi compus din opt terenuri de antrenament şi de joc, cu gazon natural sau artificial, prevãzute cu instalaţii de iluminat pe timp de noapte, un stadion şi numeroase clãdiri cu funcţiuni multiple, zone de parcare, alei pietonale ş.a. În arealul oraşului Ovidiu, în partea de Vest a lagunei marine (lacului) Siutghiol, la circa 500 m Sud Est de ţãrm, se aflã insula Ovidiu, cu o suprafaţã de 2,6 ha, pe care se aflã Popasul “Cişmea”, cu 30 de cãsuţe da vacanţã, un restaurant cu specific pescãresc ş.a. Se presupune ca în perioada exilãrii la Tomis (în anii 9-17 d.Hr.) a poetului latin Publius Ovidius Naso (nãscut în anul 43 î.Hr.- mort în anul 17 d.Hr.), acesta se retrãgea pe insula care astãzi îi poartã numele pentru a-şi scrie versurile şi unele epistole în versuri, dominate de tristeţe, de nostalgia Romei şi de dorul dupã cei dragi, între care se remarcã “Tristele”, în care sunt redate aspecte din viaţa şi obiceiurile geţilor. Totodatã, se presupene cã poetul ar fi înmormântat pe aceastã insulã, dar cãruia nu i s-a identificat mormântul pânã în prezent. Turism. Mai multe vase de croazierã efectueazã curse regulate de la Ovidiu cãtre staţiunea balneoclimatericã Mamaia, aflatã la 5 km Est de Ovidiu.
Istoric
În perimetrul oraşului Ovidiu au fost descoperite vestigii neolitice şi urmele unor locuitori daco-geţi din secolul 7 î.Hr. În zona de Sud Est a oraşului, pe ţãrmul lagunei (lacului) Siutghiol, au fost scoase la ivealã (în anul 1979) urmele unui castru roman şi ale unui apeduct prin care se aprovizionau cu apã potabilã locuitorii din oraşul Tomis (azi Constanţa), precum şi ruinele unei fortificaţii din secolul 5 d.Hr., de formã dreptunghiularã (59 x 47,20 m), strãjuitã de douã turnuri dreptunghiulare la Est. În timpul stãpânirii romane (secolul 2 d.Hr.) aici exista un punct fortificat (castru) pe calea de comunicaţie dintre cetãţile Tomis şi Histria. Localitatea apare menţionatã documentar, pentru prima oarã, ca aşezare ruralã, în 1650, cu numele Selişte, din 1845 (când se afla încã sub stãpânire otomanã) şi pânã în anul 1930 s-a numit Canara, iar din 1930 poartã numele actual (dupã numele poetului latin Publius Ovidius Naso, care a murit în exil la Tomis, în anul 17 d.Hr.). În anul 1909, localitatea a fost declaratã comunã, iar la 18 aprilie 1989 a fost trecutã în categoria oraşelor. În prezent oraşul Ovidiu are în subordine administrativã localitatea componentă Poiana, numitã din secolul 17 Horaslar, iar în perioada 1926 şi 1 ian. 1965 s-a numit Cocoşu. Pânã în 1990, în componenţa oraşului Ovidiu s-a aflat şi satul Lumina care, dupã aceastã datã, a devenit comunã de sine stãtãtoare.
Monumente
Biserica “Sfântul Gheorghe” a fost construitã în anii 1968-1970, pe locul unei capele din lemn, care data din anul 1910, şi pictatã în etape în perioada 1979-1986 de Precup Veniamin din Bucureşti şi ucenicul sãu Ioan Enache şi sfinţitã la 27 dec. 1970; biserica având dublu hram – “Adormirea Maicii Domnului” şi “Sfânta Cuvioasã Parascheva” a fost ziditã în perioada 3 mai 1998-28 oct. 2001, pictatã între 2006 şi 2016, împodobitã cu vitralii în anul 2018 şi sfinţitã la 6 oct. 2019; biserica “Schimbarea la Faţã”, din cartierul Ovidiu Sud, aflatã în construcţie din anul 2013; douã geamii, una datând din secolul 19 şi alta construitã în anii 2005-2007.