Baia Sprie

Date generale

Oraşul Baia Sprie se află în extremitatea de NV a României, în partea de Vest a jud. Maramureş, la poalele M-ţilor Gutâi, la 500 m alt., pe râul Săsar, la intersecţia paralelei de 47°39’39” latitudine nordică cu meridianul de 23°41’19” longitudine esticã, la 10 km E de municipiul Baia Mare; 16 947 loc. (1 ian. 2019), din care 8 249 loc. de sex masc. şi 8 698 fem. Supr.: 96 km2, din care 8,7 km2 în intravilan; densitatea: 1 948 loc./km2. La recensământul populaţiei din anul 1850, din totalul celor 5 406 loc., 3 800 de persoane erau maghiari (70,3%), 1 093 români (20,2%), 333 germani (6,2%), 140 slovaci (2,6%) şi 40 de rromi (0,7%), iar la recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 15 476 loc., 11 318 loc. erau români (73,1%), 2 602 maghiari (16,8%), 606 rromi (3,9%) şi 950 loc. (6,2%) aparţineau altor etnii (germani, ucraineni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ din anul 2011 s-au înregistrat 10 141 ortodocşi (65,5%), 2 125 romano-catolici (13,7%), 702 reformaţi (4,5%), 565 greco-catolici (3,7%), 475 penticostali (3,1%) şi 1 468 loc. (9,5%) aparţineau altor confesiuni (Martorii lui Iehova, creştini după evanghelie, baptişti, creştini de rit vechi, adventişti de ziua a şaptea, evanghelişti, luterani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Exploatări forestiere şi de sulfuri polimetalice, asociate cu minereuri de aur şi de argint (mina de exploatare a sulfurilor metalice şi staţia de flotaţie a minereurilor neferoase au fost închise în anul 2007). Exploatarea minereurilor auro-argentifere apare menţionată documentar, prima oarã, în anul 1141, o dată cu colonizarea germanilor (saşi), iar în anul 1540, călătorul german Georg Wagner menţiona la Baia Sprie existenţa unor

mineri mai pricepuţi în practică”.

Întreprinderi de confecţii textile, de pielărie, de materiale de construcţii, de prelucr. a lemnului şi alim. (produse de panificaţie, preparate din lapte şi carne, prelucr. fructelor de pădure etc.). Centru pomicol. Bibliotecă orăşenească (peste 20 000 de volume), adăpostită într-o clădire construită în anul 1922. În secolele 17-18, Baia Sprie a fost un important centru de ceramică smălţuită şi nesmălţuită, care a decăzut treptat, ajungând ca, în anul 1938, la Baia Sprie să mai fie doar 7 olari, iar în prezent există un singur atelier de olărit. Parc în care sunt expuse numeroase statui din marmură, realizate de sculptori contemporani în cadrul unor tabere de sculptură. Orchestră de fanfară a cărei tradiţie datează din anul 1876. La 3 km de oraş se află Lacul Albastru (4 m adâncime), de formă circulară, format în 1920 prin prăbuşirea unei mine vechi în care s-a acumulat, ulterior, apa provenită din ploi care, cu timpul, a căpătat o aciditate crescută datorată conţinutului de acid sulfuric şi ioni de cupru, care dau o culoare verde a apei; lacul este declarat monument al naturii. La 8 km NE de oraş se află staţiunea Mogoşa, situată pe malul lacului de agrement Bodi (4 ha), la 731 m alt., unde există un telescaun care urcă pânã la vf. Mogoşa (1 264 m alt.), de unde coboarã o pârtie de schi de 2 100 m lungime, cu o diferenţă de nivel de 500 m, una dintre cele mai bune din ţară pentru probele de slalom; în afara acestora mai există încă trei pârtii de schi, numite “Şuior” cu diferite lungimi şi cu o diferenţă de nivel de 300 m. Oraşul Baia Sprie constituie un punct de plecare spre vf. Creasta Cocoşului (1 428 m alt.) din M-ţii Gutâi, constituit din andezite bazaltice. Pe acest vârf, care reprezintă un vechi con vulcanic, se află o rezervaţie mixtã – geologică, botanică şi faunistică – cu o supr. de 50 ha, ocrotitã de lege în 1954. Zonă turistică.

Istoric

Localitatea apare menţionată documentar, prima oarã, în 1329, cu numele Mons Medius (Muntele Mijlociu) şi apoi, în 1348, cu denumirea Civitas Medii Montis, în 1360 (Montana Nostra), 1390 şi 1851 (Felsőbánya), în 1406 (Civitas de Monte Medii) etc., iar în 1523 este consemnată ca oppidum (oraş). În anul 1376 au apărut primele consemnări, într-un act privilegial, referitoare la minele de la Baia Sprie, care în 1454 au intrat în poseisa lui Iancu de Hunedoara. Localitatea a fost mistuită aproape în întregime de un violent incendiu în 1562, devastată de turci în 1562 şi de tătari în 1717. Oraşul Baia Sprie are în subordine ad-tivã 2 localităţi componente (Chiuzbaia şi Tăuţii de Sus) şi un sat care îi aparţine (Satu Nou de Sus).

Monumente

Casa iezuiţilor (sec. 16–17, cu transformări baroce din 1793); biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1793), în stil baroc, fostă bisericã greco-catolică, declarată monument istoric; casa parohială ortodoxã (1836); capela „Calvaria” (1848); casa din lemn „Samuel Csaszi” (1754); biserica ortodoxă „Pogorârea Duhului Sfânt” (1970–1984, sfinţită la 7 oct. 1984), cu picturi murale interioare realizate de Gheorghe Busuioc; iconostasul acestei biserici, declarat monument istoric, dateazã din anul 1793, fiind adus de la o biserică mai veche; clădirea fostului sediu al Oficiului minelor (1733 –1739), în stil baroc, azi Primăria oraşului; biserica romano-catolică “Sfânta Maria”, declarată monument istoric, a fost construită în stil neoclasic, în anii 1847-1855, după planurile arhitectului Albin Tischler, fiind dominată de două turnuri gemene la faţadă, de formă pătrată; biserica a fost renovată în anii 1930 şi 1980; biserica reformată (1889–1890); biserica ortodoxă cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, construită din lemn în 1999-2000; clãdirea hotelului “Corona”, construită în anii 1890-1909, azi declarată monument istoric; clădirea Şcolii gimnaziale (sec. 19), declarată monument istoric; Statuia “Minerul” operă în marmură a sculptorului Adi Joseph, dezvelită la 15 aug. 1997; în satul Satu Nou de Sus se află biserica ortodoxă cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1775, renovată în 1985-1987), iar în localit. componentă Tăuţii de Sus, atestată documentar în 1329 cu numele Gerod, există biserica romano-catolică “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (sec. 15), în stil gotic.