Dăbuleni

Date generale

Oraşul Dăbuleni se află în extremitatea de Sud a României, în provincia istorică Oltenia, în partea de Sud Est a judeţului Dolj, în zona de contact a Câmpiei Romanaţi cu terasele de pe stg. Dunării, la 40-122 m alt., într-o regiune cu sol nisipos, acoperită cu dune de nisip, la intersecţia paralelei de 43º48’04” latitudine nordică cu meridianul de 24º05’31” longitudine estică, la 77 km Sud Est de municipiul Craiova şi la circa 8 km Nord de fluviul Dunărea; 11 771 loc. (1 ian. 2019), din care 5 689 loc. de sex masc. şi 6 082 fem. Supr.: 182,9 km2, din care 10,5 km2 în intravilan; densitatea: 1 121 loc./km2. La recensământul populaţiei din perioada 20-31 oct. 2011, din totalul celor 11 182 loc., 11 925 de persoane erau români (97,9%), 158 rromi (1,3%) şi 99 loc. (0,8%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 12 030 de ortodocşi (98,8%) şi 152 loc. (1,2%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, penticostali, creştini de rit vechi, baptişti ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Nod rutier. Producţie de cărămizi şi ţigle. Centru de cojocărit. Viticultură şi centru de vinificaţie; pomicultură; legumicultură; renumit centru pentru culturile de pepeni (lubeniţe). Fermă de creştere a bovinelor. Centru de creştere a viermilor de mătase şi de valorificare a gogoşilor acestora. Muzeu etnografic; Cămin Cultural (Casă de Cultură), înfiinţat la 15 nov. 1935; Bibliotecă publică. Staţiune Centrală de Cercetări pentru ameliorarea solurilor nisipoase şi pentru aclimatizarea plantelor pe nisipuri. Nisipurile din arealul oraşului Dăbuleni, extinse pe o suprafaţă de 11 035 ha, care formează întinse zone acoperite cu dune de nisip, în mare parte fixate de vegetaţie, au fost declarate (la 5 oct. 2011) arie de protecţie specială avifaunistică şi rezervaţie naturală, care face parte integrantă din reţelele ecologice europene “Natura 2000” în România. În perimetrul acestei zone de protecţie specială avifaunistică sunt ocrotite mai multe specii de păsari, printre care Stârcul galben (Ardeolla ralloides), barza albă (Ciconia ciconia), Fâsa de câmp (Anthus campestris), raţa roşie (Aythya nyroca), Egreta mică (Egretta garzetta), Presura de grădină (Emberiza hortulana ş.a.). În perioada 1961-1965, toate bălţile care existau în lunca de pe stânga Dunării au fost desecate şi suprafeţele subacvatice rezultate în urma desecărilor, redate agriculturii.

Istoric

Localitatea Dăbuleni apare menţionată documentar, ca sat, prima oară, la 5 iun. 1494, cu numele Recica Dabului, într-un act emis de domnul Ţării Româneşti, Vlad Călugărul, prin care acesta

întărea stăpânirea moşiei numită Recica Dabului, cu bălţile şi cu tot hotarul Dabului, lui Cîrjeu cu fiii lui, Drăghici, Voinea, Stanciul şi Radul”.

Satul Recica Dabului apare menţionat din nou cu acest nume la 25 apr. 1539, într-un document semnat de domnul Ţării Româneşti, Radu Paisie, prin care acesta

întărea stăpânirea boierului Detco din Brâncoveni asupra satului Recica Dabului”.

Numele Dăbuleni este amintit oficial abia la 24 apr. 1664, iar în 1668 a intrat în posesia marelui boier dregător, Constantin Brâncoveanu, devenind ulterior sat domnesc al acestuia. În 1713, domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu a lăsat moştenire fiului său Radu,

moşia Dabului, cu toţi robii aflaţi pe ea”.

În 1832, Grigore Brâncoveanu (ultimul descendent pe linie masculină al familiei de boieri olteni Brâncoveanu) a lăsat prin testament soţiei sale Elisabeta (Safta) Brâncoveanu (nascută Balş) moşia Dăbuleni, pe care aceasta a construit un spital. Comuna Dăbuleni a fost declarată oraş la 7 apr. 2004, în prezent avand în subordine ad-tivă satul Chiaşu.

Monumente

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, ctitorie din perioada 1810-1817 a jupânilor boieri Gheorghe şi Hagi Enuş, în prezent declarată monument istoric; biserica „Sfântul Gheorghe” , zidită din cărămidă în anii 1813–1817, pe locul uneia mai vechi, din lemn, pe cheltuiala jupânilor boieri Gheorghe şi Hagi Enuş, pictată de zugravul Gheorghe şi repictată în 1946. Biserica a fost restaurată în anii 1998-2000 (sfinţită la 21 sept. 2000) şi declarată monument istoric; biserica având dublu hram – „Sfântul Nicolae” şi “Izvorul Tămăduirii” a fost construită în anii 1842-1862 (cu unele lucrări de refacere în 1910) şi renovată în anul 1945; biserica “Adormirea Maicii Domnului” (2006-2009).